Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Slobodan Nikolic:”Ne așteaptă un alt meci greu, împotriva Clujului ”

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
01.03.2012

CS Energia a învins seara trecuta pe teren propriu pe CSU Sibiu. Formația din Tg-Jiu și-a adjudecat victoria cu scorul de 96-81 la capătul unui meci echilibrat în primă instanță.

La finele confruntării, tehnicianul echipei gazdă, Slobodan Nikolic s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale, afrimând ca elevii săi „au luptat pentru fiecare minge”.

Încep prin a mulțumi, ca de fiecare dată, fanilor, care au fost excepționali și ne-au purtat spre victorie. Era imposibil să pierdem meciul având parte de o asemenea atmosferă. Apărarea pe care am făcut-o în repriza a doua a fost mai bună decât cea practicată în primele două sferturi, căci și eu și jucătorii am fost foarte nervoși, dar la pauza mare am pregătit o tactică ce a dat rezultate. 

Am purtat multe discuții cu jucătorii, zicându-le că trebuie să jucăm bine după această perioadă în care nu am avut meciuri, încercând să îi motivez. Partida a fost una importantă pentru noi și mă bucur că elevii mei au dat 100% pe teren și au jucat din inimă, au luptat pentru fiecare minge. 

În ceea ce privește arbitrajul și fault-ul tehnic primit din partea lui Mircea Șerban, acesta a declarat următoarele:

Ce pot spune despre arbitraj?! Miercea Șerban mi-a dat un fault tehnic, spunând că l-aș fi înjurat. Erau 20 de metri între noi, o atmosferă incredibilă făcută de suporteri și era imposibil ca el să mă fi auzit zicând ceva. Mă pregătisem pentru arbitrajul de care urma să avem parte în această partidă și am stat cam tot meciul pe bancă. M-am ridicat și am protestat doar la capacul lui Steffel la Scott, pe care arbitrii l-au văzut ca fault. Acel fault tehnic a fost, într-un fel, bun pentru noi, căci ne-a făcut să jucăm și mai bine, să luptăm mai mult. 

Acesta a conchis spunând că partida împortiva celor de la Mobitelco a venit într-un moment oportun pentru formația sa.

Ne așteaptă un alt meci greu, împotriva Clujului și consider că este bine că jucăm luni, pentru că simt că suntem într-o perioadă bună și cred că putem obține o victorie importantă.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!