Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Energia Rovinari a suferit o a șasea înfrângere în acest sezon, de data această în față propriilor suporteri, împotrivă echipei CSM Oradea. Bihorenii au reușit să se impună în premieră în Sala Sporturilor din Tg-Jiu, cu scorul de 95 la 69.
La finele meciului, antrenorul formației gorjene, Slobodan Nikolic a explicat prestația echipei sale, dar și căderea inexplicabilă pe care aceasta a suferit-o în cel de-al treilea sfert.
Ce mai putem spune acum? Am avut 3-4 zile de pregătire pentru acest meci, în care am pregătit apărarea, dar ce s-a jucat în această seară a fost o catastrofă. După punctele ușoare marcate de Topchov sau Maric, au intrat bine în joc Navickas și mai apoi Lupusavei, care au făcut diferența de zece puncte la pauză. Probelemele au început odată cu sfertul al treilea, când am cerut un time-out după doar 30 de secunde, deoarece Maric a înscris singur de sub panou de două ori. Oradea s-a dus atunci la 14 puncte, iar jucătorii parcă s-au speriat că pot pierde meciul în atmosfera frumoasă în care s-a jucat. Oradea a reușit să se distanțeze apoi foarte ușor la 20 de puncte.
Totodată, tehnicianul sârb și-a asumat această înfrângere, afirmând că ”toată lumea a pierdut meciul”.
După meciul de la Sibiu, acesta este unul dintre cele mai slabe meciuri ale noastre. Jucătorii și-au pierdut concentrarea. Nu îl înțeleg pe Steffel, care a jucat destul de slab în acest meci. De fapt, pot spune că toată lumea greșit, nu o să spun niciodată ca este vina doar a jucătorilor. Toată lumea a pierdut meciul.
Acesta a conchis, cerându-și scuze față de publicul gorjan ce a asistat la ”unul dintre cele mai slabe meciuri ale noastre”.
Ne cerem scuze față de suporterii Energiei. Am jucat foarte prost în acest meci. Promitem că nu se va mai repeta acestă situație.
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
1 comentariu la aceasta stire:
Toti am pierdut meciul
cu 13 ani în urmă (29.11.2011) RaspundeSunt de acord si nu cu dumneavoastra domnule antrenor.
A pierdut meciul Vlaicu, fostul presedinte cand a spus ca Lupusavei este gras si nu are nevoie de el. Uite ca grasul a facut diferenta insfertul 2 cand cei din Oradea au preluat controlul jocului.
A pierdut meciul conducerea actuala si finantatorii echipei pentru bugetul si transferurile pe care le-au factu anul acesta -in principal din cauza faptului ca am pierdut doi oameni de baza ai echipei Troupe si Darby. Intr-adevar Darby a revenit dar parca nu reuseste sa se integreze in actuala echipa.
Au pierdut meciul si jucatorii pentru ca nu au putut sa se mobilizeze cand oradenii au trecut la conducere.
Vinovati sunt pot spune ca au fost si cei trei fluierasi in frunte cu "marele maestru" Grigorasi, care (fapt care nu trebuie sa ne mai mire) fluiera pe cat posibil impotriva noastra.
Dar principalul vinovat in esecul cu echipa oradeana sunteti dumneavoastra domnule Nikolic. Si ca sa-mi justific afirmatia pot veni cu cateva argumente, pe care eu le consider destul de clare:
1. Stiati foarte bine ca adversarii nostril au foarte buni aruncatori de la distanta. Noi nu ca nu am reusit sa-i blocam pe ei dar nici nu am reusit sa inscriem de la 3 puncte, sau am reusit cand nu mai conta si ei erau cu juniorii pe teren. Nici nu aveam cum cand principalul aruncator de 3 puncte de la noi din echipa (Giles) a fost lasat in afara lotului de catre dumneavoastra.
2. Nu inteleg de ce a-ti insistat cu Oluic in dauna lui Steffel. De acord ca cehul a prins o zi foarte proasta, insa cat de prost a jucat a fost cu cel putin o clasa peste sarb, connationalul dumneavoastra ori este paralel cu acest post ori prinde numai zile proaste de cand se afla la Tg.Jiu ( si daca cineva nu ma crede sa priveasca statistica jocului pentru cei doi)
3. Nu inteleg de ce Gutoaia a jucat numai 10 min. in conditiile in care atat cat a jucat a reusit sa blocheze unul din principalii oameni ai Oradei Pesic.
In concluzie cred ca sunteti principalul vinovat al uneia din cele mai rusinoase infrangeri a echipei pe care momentan o antrenati de cand se afla in primul esalon al baschetului romanesc.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!