Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Kevin Bridgewaters, fostul jucător al celor de la Timba Timișoara, a redebutat în prima ligă din Slovacia, iar Aleksandar Vuletic, ex-Concordia Chiajna, a avut cea mai slabă prestație din această stagiune, în meciul pierdut de echipa acestora, MBK Handlova, scor 49-75 cu BC Prievidza.
Fundașul american, Bridgewaters, a jucat preț de 25 de minute în respectiva partidă, trecându-și în cont 5 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive, o intercepție și 2 mingi pierdute, totul pentru un indice la eficiență de 1.
De cealaltă parte, Vuletic a început disputa ca titular, însă a jucat cu 2 minute mai puțin decât Bridgewaters. În tot acest timp, Vuletic a contabilizat doar 2 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă, o intercepție și 2 mingi pierdute, terminând cu 2 în dreptul eficienței, aceasta fiind cea mai slabă cifră a sa de la revenirea în Slovacia. Cel mai eficient jucător al Ligii Naționale din România în prima parte a sezonului actual a bifat 8 prezențe pentru Handlova din 22 ianuarie și până în prezent, având medii de 10.0 puncte, 11.3 recuperări, în 31.5 minute jucate.
MBK Handlova ocupă poziția a 6-a din 9 echipe în campionatul slovac, având un bilanț de 14 meciuri câștigate și 18 pierdute.
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Cristian Achim recunoaște că Voluntari a fost echipa mai bună: „Voluntari a...
CSO Voluntari se impune în prelungiri în primul meci al semifinalei cu CSM...
U-BT Cluj-Napoca se desprinde în semifinala cu CS Vâlcea
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!