Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Etapa trecută CSM Oradea a învins pe BCM U Pitești, scor 68-66, după un final de meci incendiar. Antrenorul secund al piteștenilor, Sorin Căprărescu, consideră faptul că această înfrângere nu este un capăt de țară, însă următoarele meciuri sunt capitale pentru argeșeni, în vederea îndeplinirii obiectivului, calificarea în playoff.
„A fost un meci foarte echilibrat la Oradea. A fost un meci de care pe care și asta pentru cã ambele echipe îsi doreau foarte mult victoria. Noi voiam sã câștigãm pentru a ne apropia de îndeplinirea obiectivului, iar ei pentru a-și consolida locul 6 în clasament. S-a mers cap la cap pe toatã durata partidei, niciuna dintre echipe nereușind sã se desprindã mai clar. În sfertul patru am jucat mai bine, am reusit sã ne apãrãm mult mai exact și am reușit sã ne desprindem la 7 sau chiar 8 puncte. Numai cã faptul cã bãietii veneau dupã mai multe meciuri și-a spus cuvântul și nu am mai reușit sã mai marcãm niciun punct pe finalul partidei. Înainte cu vreo trei minute de finalul jocului, noi conduceam cu scorul de 66 - 59, dar de atunci nu am mai izbutit să marcăm niciun punct. Noi am avut atac la acest scor și am ratat, apoi ei au avut atacul și au fãcut fault în atac, dupã care am avut din nou atacul, dar iarãși am ratat. Ei au venit pe contra atac și au reusit douã puncte și fault. A fost a cincea greșealã a lui Grubusic și a fost eliminat. Apoi jocul a fost si mai greu pentru noi, fiindcã jucãtorii au cedat atât presiunii venite din partea adversarului, dar și a publicului. Toatã lume stie cã publicul din Ardeal este unul care te susține foarte mult atât la bine cât și la rãu, iar acest lucru este unul fantastic pentru echipa de acolo. Din pãcate, am pierdut și nu este un lucru bun, dar nu este nici un capãt de tarã” - a declarat Sorin Căprărescu pentru publicația ziarultop.ro
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Jeffery Taylor, transfer cu nume realizat de U-BT Cluj-Napoca
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
CS Vâlcea 1924 și-a asigurat serviciile lui Amedeo Casale
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!