Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Srečko Sekulović: “Ador războiul tactic”

bcmures.ro

bcmures.ro
17.01.2012

Total Baschet vă prezintă un interviu foarte interesant cu tehnicianul Srečko Sekulović, realizat de către redactorii site-ului bcmures.ro. Întregul material poate fi citit în cele ce urmează:

Ultimele patru meciuri le-am câștigat pe linie. Care a fost factorul decisiv ?

Da, și dacă luăm în considerare și victoria de luni de la Sibiu, avem cinci victorii. Atunci când am semnat contractul știam că este vorba despre o echipă bună cu jucători foarte buni. Îmi place enorm de mult să lucrez cu astfel de jucători, și cred că succesul de până acum se datorează acestui lucru. La echipă este o atmosferă foarte bună și reușim să jucăm inteligent. Desigur trebuie să adăugăm și sistemul pe care l-am elaborat, și faptul că jucătorii știu să reacționeze foarte bine. Cred că din aceste cauze am reușit să câștigăm acele meciuri. A fost un pic ciudat că am jucat bine în deplasare împotriva unor echipe puternice, iar acasă cu Pitești și Rovinari adversarii ne-au condus și cu 20 de puncte. Nu-mi dau seama exact din ce cauză, poate jucătorii au crezut că adversarii sunt mai la îndemână, deși nu cred că erau echipe slabe. Ambele echipe au venit să cîștige, au jucat fără presiune, iar piteștenii au avut un procentaj incredibil la aruncări. Cred ca jucăm din ce în ce mai bine, atât apărarea cât și atacul funcționează tot mai bine.

Deci una din plusurile echipei este faptul că avem mulți jucători experimentați și este ușor să lucrați cu ei ?

Da, și îmi place că avem jucători buni și inteligenți, atât românii cât și străinii. Îmi place să lucrez cu ei pentru că înțeleg foarte repede ceea ce le cer.

În perioada de transferuri am adus un singur jucător. Acest lucru înseamnă că lotul actual este suficient de bun pentru a termina cu bine sezonul ?

Ne-am sfături cu stafful tehnic ce fel de jucător ne trebuie. Pe aproape toate posturile avem câte doi jucători (5, 4, 1), însă pe posturile 2-3 aveam mai puține. Pe lângă Forte și Watson îi avem pe Radu și pe Gabi (n.r. Paliciuc și Hallai), jucători buni, dar Radu este foarte tânăr care poate ajuta echipa dar nu poate decide meciuri. Ne-am gândit și la eventuale accidentări și astfel am optat pentru Peković. Este un jucător bun, îl știu pentru că am fost antrenorul lui timp de doi ani.

Cât de puternic este campionatul românesc, în comparație de exemplu cu cel maghiar ?

În acest moment este mai puternic. În campionatul din Ungaria există 3-4 echipe serioase, restul nu se ridică la același nivel. În România sunt mulți jucători străini, 5 la fiecare echipă, iar echipele sunt puternice. Încă nu le-am văzut pe toate doar adversarele noastre de până acum. Ador faptul că la fiecare meci trebuie să ducem un război tactic cu colegii antrenori, este la fel ca pe vremea când antrenam în Serbia. Fiecare meci este nou, este obligatoriu să muncim mult și să pregătim fiecare partidă cu tactică nouă.

Cum vi se pare publicul din Târgu Mureș ?

Îmi place foarte mult. Am auzit de Târgu Mureș de la Mladenović. Suntem din același oraș, și vara ne întâlnim și vorbim. El mi-a spus ca îi e dor de suporterii de aici și că sala este plină la fiecare meci. Îmi pare rău că cele două meciuri de acasă nu au fost strălucite și am avut emoții mari, dar publicul a ajutat mult echipa. Acest lucru înseamnă că nu suntem singuri pe teren ci avem și un al șaselea jucător. Pentru mine este o experiență cu adevărat frumoasă ca și aplauzele de la primul meci cu care am fost primit. Suntem o mare familie, clubul și suporterii, și împreună vom face performanță.

Cariera de antrenor:
1995-2000 – Spartak Subotica
2000-2002 – Falco Szombathely
2002-2005 – Ergonom Niš
2005-2006 – Swiss Lions Vršac
2006-2007 – Atlas Belgrad
2007-2010 – Falco Szombathely
2010-2011 – Pécsi VSK

Performanțe:
2009 – campion al Ungariei
De 2 ori finalist al Cupei Ungariei
2003 – câștigător al Cupei Serbiei

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!