Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Luni, BC Mureș și-a prezentat oficial noul antrenor al echipei printr-o conferință de presă la care au participat Srecko Sekulovic, tehnicianul în cauză, Cornel Lungu, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al clubului şi cei doi antrenori secunzi, Szaszgaspar Barnabas şi George Trif.
Sekulovic a declarat că a antrena echipa din Tg. Mureș este ceva inedit pentru el deoarece nu cunoaște baschetul din țara noastră însă din scurta experiență avut cu echipa la care activează a tras câteva concluzii pozitive atât în ceea ce privește valoarea lotului cât și a modului de organizare a clubului. Tehnicinaul a făcut un apel la tot cei implicați în activitatea baschetbalistică la nivel de Divizia A în Tg. Mureș îndemnându-i să se mobilizeze cât mai bine pentru a ajuta echipa să fie cât mai sus în clasament.
Pentru mine este o experienţă nouă, mă aflu pentru prima dată în România, nu cunosc bine baschetul românesc. Ce am constatat până acum este că Târgu-Mureşul are o echipă valoroasă şi un club foarte bine organizat. Apreciez mult ce au făcut antrenorii secunzi într-un meci foarte greu, la Sibiu. S-au înscris multe puncte, dar s-au şi primit multe. Pe scurt, suntem la un nou început de drum, trebuie să ne organizăm, să strângem rândurile şi cred că putem face treburi bune aici, a spus antrenorul lui BC Mureș conform cotidianului Zi de zi.
Srecko Sekulovic a sosit la echipă săptămâna trecută și nu a stat pe banca la partida pierdută de mureșeni la Sibiu. El l-a înlocuit în funcția de antrenor principal pe Deri Csaba.
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
DeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
DeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!