Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Statutul celorlalte echipe din România după ce U-BT Cluj a ajuns în EuroCup

Statutul celorlalte echipe din România după ce U-BT Cluj a ajuns în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca devine cea de-a treia echipă din țara noastră care o să joace în EuroCup, competiție aflată sub egida Euroleague Basketball. CSU Asesoft Ploiești și Steaua CSM EximBank București au fost precedentele. Mutarea Clujului în cea de-a doua competiție internațională ca valoare are efecte și în privința celorlalte reprezentante ale României în cupele europene.

România are, până la redactarea acestui articol, trei echipe înscrise în cupele europene pentru anul viitor, fiind vorba despre primele trei clasate la finalul stagiunii 2021/2022 în LNBM.

Dacă în cazul lui U-BT Cluj noutatea o reprezintă prezența în EuroCup pentru prima dată în istoria clubului, situația celorlalte două formații nu s-a clarificat în totalitate.

CSM Oradea s-a înscris în FIBA Europe Cup, rămânând de văzut dacă „leii roșii” o să fie acceptați direct în grupe sau vor avea de trecut de faza calificărilor. Având în vedere parcursul cel puțin din ultimii doi ani, cu medalie de bronz în 2020 și sferturi în 2021, Oradea pare să fie îndreptățită să joace direct în grupe.

Reușitele pe plan european nu înseamnă însă și certitudinea că bihorenii vor fi pe tabloul principal din prima, exemplul cel mai bun fiind Ironi Ness Ziona în stagiunea 2021/2022. Formația israeliană venea după cucerirea trofeului FIBA Europe Cup, dar a fost trimisă să joace în calificări, unde a pierdut meciul decisiv cu FC Porto, un viitor adversar al orădenilor.

CSO Voluntari profită cel mai clar de trecerea Clujului în EuroCup, ilfovenii devenind aproape siguri de prezența în calificările Basketball Champions League. Mai mult, în cazul unei eliminări din BCL, vicecampioana României are locul asigurat în FIBA Europe Cup, competiție în care și-a depus de asemenea candidatura.

Strict privind BCL, România este pe locul 12 în clasamentul țărilor pe ultimii trei ani, cu 40 de puncte acumulate în medie, majoritatea fiind strânse de U-BT Cluj prin performanțele din campania 2021/2022. Astfel, România este în fața unor țări precum Lituania sau Belgia, care au avut două participante în ultimul sezon de Basketball Champions League.

Pe lângă Oradea și Voluntari, care au anunțat pe cale oficială participarea în cupele europene pentru 2022/2023, sursele noastre indică faptul că se încearcă și înscrierea lui FC Argeș Pitești într-o competiție europeană.

Data limită de înscriere în FIBA Europe Cup este 1 iulie, urmând ca tragerea la sorți a jocurilor să aibă loc pe 14 iulie.

*foto: fiba.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca R Razvan :

    BCL
    Datorita performantelor realizate de U, Romnia e pe locul 12 - deci are asigurat un loc direct in grupe - ceea ce inseamna ca Voluntari are locul asigurat direct in grupe. E posibil ca si Oradea sa primeasca acceptul de a juca in calificari, asadar are asigurata participarea in grupe [cel putin] in Euroleague Basketball!
    Sau vine madam sa ne spuna ca e meritul federatiei ....

    cu 1 an în urmă (18.06.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!