Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Steaua și Dinamo propun un nou episod al „Eternului Derby”

Steaua și Dinamo propun un nou episod al „Eternului Derby”

CSA Steaua București și CS Dinamo București se duelează în „Eternul Derby”, programat vineri (15.04) în Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”. Partida o să conteze pentru etapa a 29-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Cele două formații și-au câștigat ultima partidă dinaintea derby-ului, Steaua întrerupând o serie de trei eșecuri prin victoria de la Voluntari, iar Dinamo a obținut un succes clar împotriva lui Athletic Constanța. Dinamoviștii sunt într-o formă mai bună, cu 7-3 bilanț în ultimele 10 partide, iar Steaua stă cu 4-6 în acest interval de timp.

„Militarii” au un meci în plus disputat și ocupă locul 10 cu 12-16, alb-roșii aflându-se înaintea acestei partide pe ultimul loc care duce în playoff, cu un bilanț de 13 victorii și 14 eșecuri. Formația lui Hakan Demir are trei meciuri câștigate în anul 2022 pe teren străin.

Dinamo are patru victorii la rând împotriva Stelei, de fiecare dată înscriind peste 80 de puncte. Roș-albaștrii au putut să treacă ultima dată de Dinamo chiar pe terenul rivalei în urmă cu mai bine de doi ani, pe 12 ianuarie 2020, scor 73-70.

Miza este foarte mare pentru ambele tabere, Steaua rămânând în cursa pentru playoff în cazul unei victorii, iar Dinamo își poate asigura locul în Top 8 dacă se impune pe terenul marii rivale. În precedenta ediție de campionat ambele au ratat prezența în playoff, în dauna lui CSM Galați. Din informațiile pe care le deține baschet.ro, „Eternul Derby” va fi sold out.

Procentajele de la linia de fault reprezintă o problemă importantă pentru Steaua și Dinamo, roș-albaștrii având în medie 70.8%, iar alb-roșii 63.0%. Dinamo are medii de Top 5 la recuperări și intercepții, iar Steaua stă cel mai bine la media de puncte pe întâlnire și la capitolul posesiilor pierdute.

Partida din Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” se joacă vineri seara, 15 aprilie, de la ora 20.00 și va fi în direct pe Digisport 4, LookSport 2 și YouTube FRB TV.

*foto: Facebook Dinamo București Baschet

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    la forma pe care a aratat o
    dinamo in ultima perioada, sper sa ii bata pe blatisti.

    cu 2 ani în urmă (15.04.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!