Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Stefan Bircevic, ieșire nervoasă la adresa lui Luca Colceag. VIDEO

Stefan Bircevic, ieșire nervoasă la adresa lui Luca Colceag. VIDEO

Meciul 2 al finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin dintre U BT Cluj-Napoca și CSO Voluntari a adus în prim plan o fază care nu-i face cinste unui fost vicecampion european, mondial și olimpic.

Stefan Bircevic a avut o ieșire nervoasă la adresa lui Luca Colceag, primul sfert al confruntării. Sârbul pur și simplu l-a luat de gât pe tânărul jucător român, după o fază ofensivă nereușită a clujenilor. Bircevic a fost foarte greu liniștit, chiar și de antrenorul Mihai Silvășan, care l-a trecut pe bancă și l-a ținut acolo pentru minute bune.

Nu este prima dată în acest sezon când Stefan Bircevic nu-și poate stăpâni nervii. În primul tur de playoff, la Sibiu, a fost sancționat cu un fault antisportiv, după care a protestat vehement la adresa arbitrilor. Sârbul nu s-a oprit nici după ce Mihai Silvășan i-a cerut să înceteze pentru a nu primi și fault tehnic. Antrenorul Clujului nu a avut altă variantă, decât să-l scoată de pe teren, dar Bircevic și-a îndreptat furia spre propriul antrenor și cearta s-a mutat la banca clujenilor.

Stefan Bircevic este un jucător cu mare experiență șa nivel internațional, după ce a jucat la cluburi importante din Serbia, Spania, Germania și Turcia. Cu echipa națională este vicecampion european, mondial și olimpic.

foto: fiba.basketball

15 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu mircealitCSU :

    Mda
    Daca dl.Silvasan avea 'cojones' il trimitea la vestiare pe Bircevic si-l mai si amenda dupa meci

    cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    • Radu Sib:

      Bircevici
      E greu de stapinit...dar ma socat un pic si reactia lui Kuti...la clinciul lui Baro cu Stipe...semn ca clujenii nu stateau confortabil inainte de meci...presiunea era destul de mare

      cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    • U BT Cluj-Napoca 1234567:

      Bircevici
      A avut o mica neînțelegere cu Colceag, probabil după meci dau mâna și se împacă, când ai presiune așa de mare te mai și enervezi dar e mai greu să înțelegi asta când ești suporter la o echipă care se califica cu greu in play-off și nu ai meciuri cu miză.

      cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Intolerabil
    Gestul lui Bircevic.
    Absolut de neînțeles, toată starea asta a jucătorilor și conducătorilor clujeni, doar nervi și zero baschet.

    cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    • U BT Cluj-Napoca Stefan Cj:

      gyke
      Ca sa completez ... "starea asta" provocata de brigada de arbitri si de de jocul adversarilor care imi aduce aminte de asehoti.

      cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca cata2106 . :

    Asta stire
    Deja ăsta e titlu de Cancan. A fost un meci cu presiune, cu nervi, dupa un campionat lung. Daca asta vi se pare un gest intolerabil, apucați-vă de șah.

    cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    • CSM CSU Oradea Sebas:

      Mai joc si sah
      Si totusi este primul sfert, esti mare campion/vicecampion si ai un asemenea gest... incalificabil. Ma duc la sah, ce sa fac... se spune ca pacatul începe acolo unde apare justificarea, poate e un mic adevar si aici.

      cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    Raspunde
  • teddy :

    Bircevic
    Mda, cum a indraznit un sarb sa sara la un roman? Sa-l dam afara de la echipa, din tara si sa-l declaram "persona non grata". Cum indrazneste un vicecampion mondial si olimpic sa se ia de un jucator ce are la statistica 0-0-0-0-0? Pai, in Serbia, Colceag si Grasu, cu atitudinea pe care o au ar termina baschetul max la U16. Pana una-alta, "U" are cele mai mari probleme cu orice echipa din campionat in primele 2 sferturi, cand ei trebuie sa joace din cauza regulii U23. De la anul se schimba regula si trebuie 2 romani pe teren... Eu propun ca de peste 2 ani sa se joace doar cu romani, ce tot luam americani si sarbi, care sa aiba pretentii de la romani.
    PS: Da, gestul lui Bircevic nu a foat OK, dar nu stim tot ce a fost acolo. Pe langa asta urmariti serialul de pe Netflix cu Michael Jordan si o sa vedeti cum se comporta si el cu coechipierii.

    cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    • U BT Cluj-Napoca romeovura:

      Jordan
      nu avea genul asta e iesri in meciuri, ci de cele mai multe la antrenamente, nu e nevoie de un serial lansat la ani distanta ca sa sti ca asta a fost mentalitatea lui (Michael Jordan)., mai exact isi dorea ca si coechipierii sa fie pregatiti de meciurile cu miza. dar asta e alta poveste, a se intelege ca nu tine partea lui Colceag, ci doar ca nu e normal sa iti iei un coechipier de piept din frustrare sau mai stiu ce alte motive in timpul unui meci . Haide U-BT.

      cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca romeovura :

    E
    trist cand se ajunge la un asemenea comportament intre coechiperi, si nu e vorba doar de Bircevic, mai intra in ecuatie si Stipe, care din pacate a avut si el o reactie urata catre Colceag, si sa nu mai spun de feluul in care cere unele faulturi cand defapt el provoaca, ca si exemplu ii tine mana in gat la Thomson, si tot el este cel care cere fault acuzand ca este tinul cu gatul acel antebrat. sa speram la o victorie in deplasare. Haide U-BT.

    cu 1 an în urmă (29.05.2022) Raspunde
  • CSM CSU Oradea returnofthesnek :

    :)))
    A venit marea vedeta sa ne arate cum sa jucam baschet in timp ce isi bate colegii. Incepe sa se scurga caracterul prin crapturi.

    cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ovidiu89:

      Da ma
      Tot campionatul nostru de străini nu au trofeele lui Bircevic:)) nu-l scuz pt ieșirea avuta dar când vezi ce e in România nu îți vine sa vii pe aici. Sa vezi tu ce fain a fi de la anul

      cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    • CSM CSU Oradea returnofthesnek:

      Clar
      Nu contest. Caracterul il strica🤛

      cu 1 an în urmă (29.05.2022)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca cata2106 . :

    Stai la sah atunci si lasă baschetul
    Usor de "catalogat" asa de pe margine. Mai incalificabila mi se pare atitudine marilor speranțe românești, care deja se cred vedete. Si nu-ti fie frică, ca nu era asa afectat Colceag, ca la final se hlizea tare bine cu staff-ul de la Voluntari. Catalogarile astea sunt doar pentru cei care au văzut sport doar la TV si nu au habar ce înseamnă presiunea unui meci cu miza.

    cu 1 an în urmă (29.05.2022) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca R Razvan :

    despre
    Da, e o problema cu temperamentul lui (de fapt cu al majoritatii sarbo-bosniaco-croati) , si poate avea unele justificari (atitudinea indolenta a lui Colceag care s-a crezut mare vedeta, dar are probleme mari de comportament si implicare - are 0 pct in utimele 3 meciuri, si a jucat totusi 55 min cumulat), dar pana una alta ar trebui si el sa joace - din punctul meu de vedere e cea mai mare dezamagire - stiu, si expectantele au fost mari - de la U. Totusi, in meciurile cu miza (play off) sa ai un procentaj de 20% de la 3 ( cu patru meciuri fara cos de 3 marcat!) e destul de rau

    cu 1 an în urmă (29.05.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!