Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ștefan Odea înregistrează a doua victorie ca antrenor interimar în Liga Națională

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
10.04.2022

Ștefan Odea înregistrează a doua victorie ca antrenor interimar în Liga Națională

FC Argeș Basketball a câștigat cu mari emoții pe terenul lui BC CSU Sibiu și a ajuns la 20 de victorii stagionale. Scorul final în partida din Sala Sporturilor Transilvania a fost 78-73.

Pentru a doua oară în acest sezon, Tudor Costescu a fost eliminat de către arbitrii. În disputa de sâmbătă, antrenorul principal al argeșenilor a acumulat două greșeli tehnice și a fost trimis la vestiare cu 11 minute și jumătate înainte de final.

Înlocuitorul său temporar a fost Ștefan Odea, scouter-ul de doar 22 de ani al echipei. A fost pentru a doua oară în acest sezon când el ocupă acest post. Cu el ca interimar, trupa din Trivale a reușit un run de 31-19 și a întors soarta duelului.

Ștefan a mai ocupat acest post la meciul din tur cu SCM Universitatea Craiova, iar deznodământul a fost același: victorie pentru FC Argeș. Atunci el a pregătit echipa timp de trei sferturi, iar elevii săi s-au impus în cele din urmă cu 83-79.

Colaborarea dintre Odea și Costescu datează încă din 2018, pe când cei doi au lucrat împreună pentru Dinamo Știința București. În stagiunea 2020-21, cei doi s-au mutat în staff-ul lui FC Argeș, mai aproape de orașul natal al lui Ștefan: Curtea de Argeș.

Pentru vulturii alb-violeți urmează un duel restant, împotriva celor de la CSM Petrolul Ploiești. Acesta este programat marți, 12 aprilie, de la ora 20:00.

*foto: Lucian Călinescu/Facebook-FC Argeș Baskebtall

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!