Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Stephen Holt: „A fost o seară reușită pentru noi ca echipă”

Stephen Holt: „A fost o seară reușită pentru noi ca echipă”

CSM CSU Oradea a început cu dreptul faza secundă a FIBA Europe Cup și a dominat întâlnirea cu Benfica Lisabona. Vicecampioana României și-a asigurat un avantaj confortabil încă din sfertul al doilea, la finalul căruia conducea cu 49 la 30.

Cel mai bun jucător al primei reprize a fost Stephen Holt, shooter-ul bihorenilor. Americanul în vârstă de 30 de ani a înscris 17 puncte în primele două sferturi, reușind să aibă un procentaj de 100% de la distanță (4/4).

Antrenorul și colegii mă cunosc foarte bine. La fel cum îi cunosc și eu pe ei. Avem o echipă cu mulți jucători care au calități ce pot fi puse în valoare prin joc colectiv. În această seară m-am simțit bine, am avut un ritm bun în atac și după ce am înscris de la început nivelul de încredere a crescut. Sunt mulțumit de aportul meu, dar cel mai important este că am avut soluții. A fost o seară reușită pentru noi ca echipă”, a declarat Holt pentru csmoradea.ro.

În a doua repriză, Stephen Holt nu a mai marcat, însă nici nu a mai fost nevoie, fiindcă accentul s-a pus pe apărare. Drept dovadă, în actul decisiv s-au consemnat doar 14 puncte, cu 36 mai puține decât în sfertul inaugural.

Am întâlnit un adversar redutabil, care venea după cinci victorii consecutive în competiție. Știam că sunt o echipă puternică, fizică, cu numeroase calități, dar consider că am făcut o treabă foarte bună pentru a-i anihila. Echipa noastră a prestat un joc foarte bun în ambele faze ale jocului pe parcursul primei reprize. Cu trecerea timpului și cu scăderea prospețimii au apărut anumite probleme în ofensivă, dar am rămas foarte eficienți în apărare”, a continuat Holt.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Nu în ultimul rând, cel mai bun marcator al jocului a fost impresionat încă o dată de suporterii prezenți în Arena Antonio Alexe.

Suporterii orădeni sunt de excepție. Din păcate parcurgem vremuri în care participarea publicului la evenimentele sportive nu prea e permis sau este limitat. Este clar că trebuie să avem mare grijă în continuare, dar este la fel de adevărat că atunci când îi avem pe suporteri alături de noi este un sentiment special să joci. Am spus anul trecut în finala cu Clujul că iubesc modul în care suntem susținuți de orădeni, iar acum, chiar dacă în sunt în număr limitat, am primit o nouă confirmare. Le mulțumim că sunt alături de noi și apreciez tot efortul și sprijinul lor.

CSM CSU Oradea se pregătește acum pentru deplasarea din Portugalia, unde o va întâlni pe Sporting CP.

*foto: Roby Boroș/fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!