Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Surpriză la CSM Oradea: Bihorenii au anunțat despărțirea de Erick Neal

Surpriză la CSM Oradea: Bihorenii au anunțat despărțirea de Erick Neal

În cursul zilei de miercuri, 28 februarie, CSM Oradea a anunțat despărțirea de Erick Neal, o decizie care, la prima vedere, pare surprinzătoare. Fundașul american a fost unul dintre cei mai buni baschetbaliști ai bihorenilor în ultimul an și jumătate, fiind decisiv în victoriile obținute de aceștia.

Neal a ajuns la Oradea în vara anului 2022, după un sezon 2021-2022 petrecut în Polonia, la PGE Spojnia Stargard, și în Muntenegru, la SC Derby. În stagiunea precedentă, sportivul de 1.78 metri a adunat 13.4 puncte, 6.4 pase decisive, 3.0 recuperări și 1.5 intercepții, făcând parte din trio-ul Neal-Tarolis-Ogden care a dus-o pe CSM Oradea pe prima poziție.

În actualul sezon, Neal a strâns următoarele medii: 14.7 puncte, 7.5 pase decisive, 3.6 recuperări și 1.5 intercepții. Așadar, fundașul în vârstă de 28 de ani a jucat și mai bine în ediția 2023-2024.

Cu toate acestea, clubul orădean a luat decizia de a se despărți de Erick Neal. Iată comunicatul de pe csmoradea.ro:

„CSM Oradea anunță încheierea raporturilor contractuale cu jucătorul Erick Neal. Părțile au convenit asupra unei soluții amiabile privind rezilierea angajamentului.

Erick Neal a jucat 54 meciuri în Liga Națională, 9 în Cupa României, 23 în FIBA Europe Cup și 1 în Basketball Champions League pentru CSM CSU Oradea. Așadar, a totalizat 87 prezențe în uniforma roș-albastră în perioada 2022/24. Originar din Texas, în vârstă de 29 ani, Erick este jucător de poziția 1.

Pe această cale, conducerea CSM Oradea și mulțumește lui Neal pentru contribuția avută în perioada petrecută la club și îi urează mult succes în continuarea activității profesionale, cât și în plan personal.”

Așadar, motivele pentru care a fost luată această decizie nu sunt menționate. În același timp, în lumea baschetului s-a vorbit, în ultima perioadă, despre un comportament extrasportiv nepotrivit al lui Neal, care ar reprezenta principalul argument al rezilierii contractului.

Probabil fanii lui CSM Oradea vor afla situația exactă joi, 29 februarie, când va avea loc o întâlnire între Cristian Achim, antrenorul principal al Leilor Roșii, și suporterii echipei.

Ultimele meciuri ale lui Erick Neal în maioul roș-albastru s-au consemnat la Final 8-ul de la Cluj-Napoca, unde jucătorul american a avut medii de 12.5 puncte, 6.5 pase decisive și 5.0 recuperări.

*foto: fiba.basketball

23 comentarii la aceasta stire:
  • pipzn :

    Nu stiu
    cum se poate explica asta, in lipsa unor clarificari mai mult sau mai putin oficiale.
    Mie mi s-a parut, cel mai constant jucator al celor de la Oradea (alaturi de Tarolis) in acest sezon, pana acum.

    In functie de ce va fi adus in loc vom putea specula privind evolutia lor in acest sezon. Altfel, meciul cu "U" este destul de aproape, ar trebui sa gaseasca un conducator de joc capabil rapid.

    cu 1 lună în urmă (28.02.2024)
    • CSM CSU Oradea TheOptimiser:

      @pipzn
      Probleme extrasportive, mâine se va afla la ședința cu Achim cel mai probabil cauza exactă a plecării lui... El a avut antecedente și în Polonia înainte să semneze cu noi și se pare că probabil același lucru s-a întâmplat și aici...
      Decât un jucător indisciplinat care să nu asculte și să își facă de capul lui, mai bine fără el, indiferent de cât de bun a fost...
      Mie unul mi-a plăcut de el în anul jumate cât a fost la noi, dar în ultima vreme s-a observat că nu a mai dat randamentul pe care l-a avut sezonul trecut...

      cu 1 lună în urmă (28.02.2024)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ovidiu89:

      inteleg
      punctul tau de vedere, dar ai cel mai bun jucator in echipa si tu il dai afara pe motiv de indisciplina? Asta si beat de venea joaca mai bine ca alti 2-3 straini de la Oradea. Adica ar fi absurd zic eu sa te legi de el daca ii indisciplinat dar de restul care is pamant de flori esti multumit ca doar disciplinati. Poate lui ii era cel mai usor sa ii fie desfacut contractul. Are cifre bune si probabil merge in alta parte. CAt despre restul ori is multumiti cu ce e la CSM pentru anul curent ori au contracte beton si nu pot fi reziliate.
      Pana una alta probabil se vor afla mai multe maine daca va exista transparenta.

      cu 1 lună în urmă (28.02.2024)
    • CSM CSU Oradea Raul:

      Neal
      A dat o de gard o data si a fost in momentul nepotrivit. Toata vina si jocul prost al echipei va fi pus pe umerii lui Neal. Vorba ta, si beat juca mai bine decat 3-4 straini. Dar la noi niciodata nu e de vina antrenorul, mereu gasim pe altii. Daca nu mai aducem pe altcineva, ne batem la locul 3-4. Il avem pe mister Gheorge care din 4 pase 5 le da afara. Ne permiteam sa l dam afara pe Neal, ce sa faci.

      cu 1 lună în urmă (28.02.2024)
    Raspunde
  • varu silvois :

    acuma ce sa zica si clubul
    jucatorul era resemnat, a realizat ca mai mult decat locul nu se poate si probabil a inceput sa i...se rupa!

    cu 1 lună în urmă (28.02.2024)
    • varu silvois:

      erata
      mai mult decat locul DOI

      cu 1 lună în urmă (28.02.2024)
    Raspunde
  • m4riu5 :

    cunosc doar 4 antrenori
    ...care au antrenat la același club timp de mai bine de 15 ani:
    - Mike Krzyzewski (42)
    - Geno/Gino Auriemma (39 and counting)
    - Gregg Popovich (28 and counting)
    - Jerry Sloan (23)

    Sigur, ăștia-s de pe altă planetă, dar când devine evident pentru toată lumea că de sezoane întregi relațiile antrenor jucător nu decurg cum trebuie, nu ții cu dinții de antrenor, chiar dacă în trecut a obținut rezultate fără precedent la clubul respectiv.

    cu 1 lună în urmă (28.02.2024) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    "Ericke, Ericke, de ce m-ai mătrășit?" (H'Akeem the Dream)
    Papa CoAch s-a gîndit și s-a gîndit, apoi iarăși s-a mai gîndit, mai ceva decît Profesorul Balthazar pe vremuri, iar după toată pauza competițională a găsit răspunsul: Erick e de vină pentru bătăile luate! Papa CoAch i-a scris pe flip chart, pe bilețele, i-a strigat de pe margine și i-a desenat cu degetul: "bate-i!" Simplu, cum să le spui mai clar, cum să le mai dai mură-n gură soluția, schema cîștigătoare? În concluzie, vinovatul să plătească...

    cu 1 lună în urmă (28.02.2024) Raspunde
  • didi.alex. :

    TURCIA
    din ce stiu eu e semnat in Turcia, avea buyout option in contract... platit de turci!.

    cu 1 lună în urmă (28.02.2024) Raspunde
  • CSM CSU Oradea sup.OR.ter :

    Neal
    Despartirea de Neal nu este de bun augur dupa parerea mea.
    Va fi foarte greu sa aducem acum un PG de valoarea lui si mai ales sa il integram in echipa.
    Astept motivatia clubului privind plecarea lui.
    Probabil ca iesirea din FIBA Europecup a echipei l-a demotivat si cum in LNBM jocurile sunt cam clare (putem spera la max. locul doi) ,Neal a ales sa plece.
    Daca tot suntem la capitolul modificari de lot,poate ar fi oportun sa se renunte la Arledge sau Markovic,sau poate la amindoi si sa aducem o extrema de valoare alaturi de Tarolis,sau sa aducem un PG titular si o rezerva tot pe acest post.
    Achim s-a ferit sa faca modificari in lot chiar daca ele se cereau,dar acum este obligat.
    Vorba proverbului:De ce iti este frica nu scapi!

    cu 1 lună în urmă (28.02.2024)
    • m4riu5:

      de sperat putem
      și la titlu, dar judecând realist: în acest sezon, cu Neal cu tot, ne-au bătut Voluntari, Rapid, Tg Mureș (care tocmai a pierdut acasă cu Brașov!) și mai avem de jucat cu toate aceste echipe în play-off ... fără Neal.

      cu 1 lună în urmă (28.02.2024)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Sean Barnette :

    Cand totul e politic
    Mie imi foarte clar, ca cat timp Achim ramane antrenor, sustinut pana in panzele albe de Sere, nu putem spera la mai mult. Achim e un om dificil, care a imbatranit, si ale carui defecte, devin tot mai evidente.
    Daca pe Neal, care a fost cel mai constant jucator, l-au gasit responsabil, iar altii care nu rup gura targului ii avem sub contract de 4-5 sezoane, si li se accepta prestatiile mediocre. Ce asteptari sa mai avem de la acest binom?
    Sezonul acesta e compromis.

    cu 1 lună în urmă (28.02.2024)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Neal
      A semnat deja în Turcia, la Bursaspor, deci nu a fost dat afara, așa a vrut el

      cu 1 lună în urmă (29.02.2024)
    • CSM CSU Oradea Sean Barnette:

      Razvane
      Din ce stiu eu, din mai multe surse, a fost dat afara de Sere. Cum i-au gasit inlocuitor, atunci l-au anuntat. Dar asta e istorie deja.

      cu 1 lună în urmă (29.02.2024)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Contracte
      E bine că încă credeți asta, dar eu inca nu am văzut că un jucător aruncat afară azi, mâine deja semnează cu altcineva...

      cu 1 lună în urmă (29.02.2024)
    • wemby:

      "Aruncat afara azi"
      Si echipa a anuntat in aceeasi zi cine va fi inlocuitorul lui Neal. Cred ca nu e greu sa cadem de acord ca nici ei nu au stat doar cateva ore sa gaseasca cine sa il inlocuiasca.
      Probleme erau de mult timp, cu siguranta s-au si purtat multe discutii, asadar ambele parti si-au gasit optiuni noi. Doar fiindca ieri s-a anuntat plecarea lui Neal nu inseamna ca ieri l-au "aruncat afara".

      cu 1 lună în urmă (29.02.2024)
    • West Petrom Arad jordan 23:

      Neal
      nu a mai vrut sa continue. S-a încercat să-l convingă sa stea pana la finalul acestui dar a început sa nu mai asculte de antrenori și sa joace ce vrea el.
      E o pierdere dar nu poți sa ții un jucător cu forța dacă el nu își mai dorește.
      Sa speram ca noul jucător va da satisfacție. Pe mine nu ma îngrijorează ca marchează puțin pt ca în GLeague e altceva. Cât a jucat în Europa a marcat mult. A fost coleg cu Richard la Riga

      cu 1 lună în urmă (01.03.2024)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Știe careva
    Cum a fost la ședință cu părinții de azi? Ca e secret mare pe site-ul csm

    cu 1 lună în urmă (29.02.2024)
    • pipzn:

      Nu
      Acum inteleg ca cei de la baschet.ro au avut o problema in trecut cu ceva declaratii ale d-nului Achim si poate nu mai doresc sa riste in acest sens dar nu stiu de ce pe celalalt site unde cred ca scrie de obicei cineva din organizatia oradeana nu a aparut nimic in legatura cu intalnirea club-suporteri de ieri.

      cu 1 lună în urmă (01.03.2024)
    • West Petrom Arad jordan 23:

      Intalnire
      Poți citi pe Facebook un rezumat al întâlnirii. Despărțirea de Neal, posibilități de sponsori noi...

      cu 1 lună în urmă (01.03.2024)
    • CSM CSU Oradea CrisM:

      Neal
      Unde pe facebook?

      cu 1 lună în urmă (01.03.2024)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Ciorba Alex :

    pt. m4riu5
    Am pierdut cu Sibiu fara Neal si Tarolis in echipa, cu Muresul, si cu Rapid ul in cupa cand Neal mai mult ne-a incurcat.

    cu 1 lună în urmă (02.03.2024) Raspunde
  • radu44 :

    Markovici
    Din ce am citit și Markovici a reziliat sinva juca în Taiwan!!!Oare se va simții in jocul echipei!nCa la meciul cu Dinamo sa văzut că fără Nealma fost cam periculos!

    cu 1 lună în urmă (05.03.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!