Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Surse. Victor Sanders nu mai face parte din lotul lui U-BT Cluj-Napoca

Surse. Victor Sanders nu mai face parte din lotul lui U-BT Cluj-Napoca

În această seară, U-BT Cluj-Napoca se duelează cu Cedevita Olimpija Ljubljana, într-un meci din etapa a 11-a a 7DAYS EuroCup. Pentru ardeleni, o victorie s-ar putea dovedi a fi foarte importantă, în timp ce o înfrângere i-ar complica mult soarta în grupa A a competiției.

În ultimele zile, campioana României a făcut mai multe modificări de lot, astfel că Jalen Jones a semnat cu U-Banca Transilvania, în timp ce un jucător a plecat de la gruparea lui Mihai Silvășan. Este vorba de Victor Sanders, american ce a avut medii de 5.4 puncte, 1.6 pase decisive și 1.3 recuperări în peste 20 de partide jucate pentru „studenți”, cu procentaje de 33.3% de la distanță și 43.8% din acțiune.

După ce s-a aflat pe teren vreme de 25 de minute în duelul cu JL Bourg de miercurea trecută, Sanders nu a făcut deplasarea la Târgu Jiu pentru confruntarea din campionat, iar acesta nu se află pe foaia de joc nici astăzi, în Slovenia.

Conform surselor noastre, jucătorul în vârstă de 27 de ani nu mai face parte din lotul lui U-BT Cluj-Napoca. Multă vreme, Sanders a fost găsit drept „țap ispășitor” de către fanii clujeni, fiind criticat adesea pentru jocul său, însă după prestația din duelul cu Joventut Badalona, când a marcat 14 puncte, acesta și-a demonstrat potențialul.

De-a lungul lunilor petrecute la Cluj, au mai existat zvonuri și discuții legate de eventuala plecare a lui Sanders din lotul lui Mihai Silvășan, însă acestea nu s-au adeverit până în prezent. La un moment dat, presa poloneză a scris un articol în care susținea că mai multe formații din prima ligă poloneză ar fi interesate de Sanders. Cu toate acestea, conform sportowefakty.wp.pl, atât Legia Varșovia, cât și o altă trupă din Polonia ar fi renunțat la idee, din cauza incidentului în care a fost implicat Sanders în Italia, când a fost prins pe autostradă conducând pe contrasens.

În cele din urmă, se pare că Victor Sanders nu va continua la U-BT Cluj-Napoca. Acesta devine al doilea străin care pleacă de la campioana României, după Jordan Taylor. În același timp, ardelenii i-au adus pe Nemanja Gordic, Kasey Shepherd și Jalen Jones.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

5 comentarii la aceasta stire:
  • gxg1983' :

    Unde e Hustler ala care il lauda la inceputul sezonului?
    Hustler, aka Hunter spunea asa:

    ...un jucător cu mare mare potențial.

    Întâmplarea face că am urmărit cât de cât Eurocup sezonul care a trecut. Am văzut Reyer Venezia ”la lucru” în destule meciuri, rezumate și highlights. Nu chiar ”cam 30”, e drept, dar mai mult decât destul cât să știu exact stilul de lucru al lui De Raffaele și detalii relevante despre echipă.

    Sanders a jucat per total 22 de meciuri pentru Venezia, dintre care 16 în Eurocup. Asta s-a întâmplat într-o rotație mare, de 16-17 jucători. E stilul echipelor care-și permit, Venezia având un buget undeva pe la 9-10* milioane de EUR. Mult sub Milano sau Bologna, dar mult peste Trento sau UBT.

    Nu-i deloc genul de echipă unde să se ocupe cineva de tine, să-ți dea șanse, să se străduiască extrem de mult să te pună în valoare. De Raffaele nu are timp pentru șlefuit, și în plus își permite să ia destui jucători încât să simtă el că are backup la backup. Iar asta, când concurezi pe post cu jucători gen Stefano Tonut sau Jordan Theodore nu te avantajează deloc.

    În rotația asta de 16-17 jucători de la Venezia Sanders a jucat, în medie, aproape 18 minute pe meci.
    Cu statistici de 8.1 pts, 1.5 reb, 1.8 ast, a fost al patrulea cel mai bun scorer al echipei.
    De Rafaele l-a jucat aproape exclusiv 2, fiindcă avea cel puțin alte 3 opțiuni pentru 1.
    În condițiile astea, dintre non PG a fost al doilea cel mai bun pasator, după Tonut (care a jucat aproape 30 de minute pe meci).
    Ca TO-uri e sub media echipei, la steals e în top 2-3.
    Mă opresc aici cu statisticile. Pentru mine sunt argumente suficiente, pe lângă ceea ce am văzut în meciuri, pentru a nu fi de acord cu ce-a scris cineva aici. Anume că ”a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai lor”.

    La Trento, cu un an în urmă, Sanders a jucat într-o rotație de 11.
    În 26 de minute, in medie, pe meci a avut 10.2 pct, 2.2 reb și 2.0 ast.
    La Cluj va juca într-o rotație de 10 (în Eurocup), maxim 11-12 (în campionat).
    Într-o echipă unde se va încerca să fie pus în valoare și unde nu va fi al treilea pe poziția lui.

    Mi se pare că se mișcă eficient pe teren, că are știința jocului și că e inteligent. Motric pare mai ciudat pnâ îți dai seama că e poziția 1-2 la 1.96. După aia devine un pic mai interesantă situația. Băiatul pune osul, muncește și e disciplinat.

    Eu mă uit cu mare interes spre el și cred că de fapt a venit la noi un jucător cu mare mare potențial.

    cu 1 an în urmă (19.01.2023) Raspunde
  • gxg1983' :

    Unde e Hustler ala care il lauda la inceputul sezonului?
    Iar eu ziceam asa:

    Am vazut cam 30 de meciuri ale Veneziei, anul trecut, din care Sanders a jucat in aproximativ 17. A fost unul dintre cei mai slabi jucatori ai lor. A avut un singur meci bun de tot, cu Cedevita. Si asta intr-un meci in care au fost si -33, la un moment dat. A mai avut 3-4 meciuri OK, dar in rest a fost dezastru: multe TO, shot selection jenant, egoist, neatent in aparare. Ca sa aduca plus valoare trebuie sa fie cel putin la nivelul la care a jucat in sezonul 20/21 pentru Trento!

    cu 1 an în urmă (19.01.2023) Raspunde
  • gxg1983' :

    Unde e Hustler ala care il lauda la inceputul sezonului?
    Hunter, nu am vrut sa spun anumite chestii atunci, dar in timp ce tu stai in fotoliu si te uiti la meciuri si mai citesti nu stiu ce forumuri triste de unde pui link-uri aici, eu ma plimb prin toata Europa si stau la masa cu oamenii implicati in fenomen. Asa ca data viitoare cand te vei gandi sa ma iei la misto ("Nu chiar ”cam 30”, e drept"/ "pentru a nu fi de acord cu ce-a scris cineva (serios?!? - pai stiai foarte bine cine a scris) aici. Anume că ”a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai lor”.) si sa ma contrazici in baza unor statistici din care ai scos in evidenta doar anumite elemente favorabile lui Sanders sa te gandesti de doua ori fiindca la masa aia la care stau eu si la informatiile la care am eu acces tu nu o sa ajungi in viata ta!

    cu 1 an în urmă (19.01.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ :

    Bre gigi Xtra optștrei apostrof...
    ...chiar ții tu neapărat să te lauzi că te plimbi prin Europa și stai pe la diverse mese? Bine, dacă tot insiști cu treaba asta cu mesele, ălea la care stai, cum ar veni... sunt din alea pliante? Sau de ping pong? Zi-mi că nu sunt mese de masaj... Și chiar, sunt pe roți sau sunt mese adevărate, cu picioare, ca alea de restaurant? Sau e masa aia la tu cânți, dar alta decât aia la care mă aflu eu? Întreb așa, să nu treacă foarte mult până ”data viitoare" când te iau la mișto. Acuma că am bifat asta...

    Haijde bre gigi, zi drept, te-a ros tare atunci ce-am comentat, așa-i? Suficient de mult încât să-ți aduci aminte și să te întrebuințezi acuma să citezi din ce-am scris. Dar așa am scris, îmi asum și aia-i părerea mea și acuma. Am spus că ”cred că de fapt a venit la noi un jucător cu mare mare potențial". Rămân în continuare de părere că Sanders e un jucător bun, cu potențial, care a făcut o mare prostie la un moment dat și și-a ieșit aproape complet din ritm. Sper pentru binele lui că nu de tot și sper să-și găsească un angajament decent undeva.

    Acuma, când o să povestești cu prietenii tăi de la mesele vesele la care eu nu o să ajung în viața mea... să le spui că tipul din fotoliu zice așa: te uiți la un jucător per total, nu doar la ultimul an. Încerci să înțelegi un context și-ți asumi un eventual risc (așa cum a fost la Sanders). Fiindcă fără risc, mai ales pentru o echipă ca și U, nu ai cum să prinzi un deal bun / un jucător bun. Că la noi în România nu vin talentele să stea la coadă pe bani puțini doar ca să aibă șansa de a juca sub un blazon. Noi trebuie să facem ceva magic, ceva scamatorie, să ne asumăm riscuri sau să acceptăm compromisuri ca să aducem potențiale talente. E a nu știu câta oară când explic treaba asta, dar probabil la masa voastră e muzica prea tare și nu s-a auzit. Bun, sper că te ajută informațiile astea la care tu, se pare că, nu ai avut acces până acuma în viață.

    cu 1 an în urmă (19.01.2023)
    • uplifter:

      Re
      Treaba cu riscurile de care zici tu este relativa. Pt ca pana la urma toata lumea si-a asumat riscuri: si Nets cu Simmons si 76ers cu Harden si noi cu Sanders sau Taylor si Sibiu sau Pitesti cu orice jucator pe care il alegi. Si in general oricine.
      Diferenta insa este data de nivelul riscului, iar noi am ajuns sa ne asumam "riscuri" de Eurocup, Euroliga, Nba.
      Concluzia mea ar fi ca imi convine situatia in care am ajuns si nu m-as plange ca avem de infruntat astfel de riscuri cu sau fara ghilimele.

      cu 1 an în urmă (20.01.2023)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!