Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Taneisha Harrison: „Vrem să ajungem departe atât în cupă, cât și în campionat”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
14.11.2014

Una dintre cele mai importante piese din angrenajul formației Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, americanca Taneisha Harrison, a vorbit într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului covăsnean despre alegerea ei de a veni la Sepsi, respectiv despre obiectivele personale și ce așteptări are de la sezonul competițional 2014-2015 din România. 

„Am ales Sepsi-SIC pentru că știam că va fi o echipă puternică în acest sezon. În trecut am jucat la Alba Iulia și în Suedia, la echipele Jarfalla și Marbo. Liga din România cred că este o ligă puternică, lucru ce se datorează în principal jucătoarelor din străinătate. Este un campionat foarte atletic, cu un spirit de competiție puternic și sportive foarte bune. Așteptările mele de la acest sezon sunt mari, avem o echipă cu o componență bună, este o plăcere să jucăm împreună. Suntem unite atât pe teren, cât și în afara lui, am întâlnit personalități foarte bune la această echipă. Vrem să ajungem departe atât în cupă, cât și în campionat. Ca obiectiv personal aș vrea să fiu cea mai bună recuperatoare de minge a campionatului”, a mărturisit sportiva de peste ocean. 

În campionat, Taneisha Harrison, a bifat 9 prezențe în echipamentul alb-verde, timp în care a acumulat medii de 15.0 puncte, 2.6 recuperări, 2.8 pase decisive, 2.6 intercepții, 2.3 mingi pierdute și un indice la eficiență de 14.3. 

Gruparea din Sfântu Gheorghe este pe locul 3 după 10 etape în LNBF, având la activ 8 victorii și 2 înfrângeri. În runda a 11-a, fetele pregătite de Zoran Mikes vor primi pe teren propriu vizita celor de la CSM Satu Mare. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!