Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Toma: "Într-un mod spectaculos jumătate din punctele înscrise de Giurgiu au fost marcate de la linia de libere"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
14.01.2012

Sâmbătă seară la Giurgiu a avut loc confruntarea dintre CSŞ Giurgiu şi SCM U Craiova contând pentru etapa cu numărul 16 la baschet masculin. La capătul unui meci controlat în mare parte de formaţia olteană, gazdele s-au impus cu scorul de 66-58, iar 29 de puncte au fost marcate de la linia de pedeapsă.

Oaspeţii au încheiat partida cu 3 jucători eliminaţi, iar raportul aruncărilor libere a fost de 31-10 în favoarea formaţiei gazdă. Acest lucru a fost contestat de către antrenorul secund al SCM U Craiova care afirmă că jumătate din punctele echipei din Giurgiu au fost marcate de la linia de pedeasă. Marius Toma a mai adăugat faptul că a dorit să retragă echipa de pe teren datorită unei altercaţii cu şeful poliţiei din Giurgiu.

Îmi asum întreaga responsabilitate pentru rezultatul meciului de astăzi pentru că în momentul în care am avut oportunitatea să influenţez într-un fel, să echilibrez balanţa presiunii, am ezitat şi am fost înduplecat de colegii mei să nu scot echipa de pe teren în minutul 26 la o altercaţie între jandarmi şi câţiva spectatori veniţi de la Craiova pentru a ne vedea la lucru. În acel moment am fost invitat de către domnul Ciobanu, şeful poliţiei din Giurgiu, să evacuez sala alături de acei câţiva suporteri. În cei 11 ani de când sunt antrenor de baschet eu nu m-am întâlnit nicio dată cu acest aspect. Atunci când m-a luat de cot, să mă scoată afară, i-am răspuns dânsului că dacă eu ies, va pleca şi echipa. Am ezitat în acel moment şi am continuat meciul. Am rămas uimit de lipsa de fair-play a celor din Giurgiu, care au fost trataţi într-un mod corespunzător şi foarte bine primiţi la Craiova. Pe de altă parte sunt foarte încântat, şi voi studia caseta meciului, de felul cum a pregătit noul antrenor american partida cu noi, reuşind performanţa ca întreaga sa echipă să acumuleze doar 12 faulturi pe toată durata partidei pe când noi am fost penalizaţi cu 22. Într-un mod spectaculos jumătate din punctele înscrise de Giurgiu au fost marcate de la linia de libere. Luând în calcul aceste aspecte nu ar mai trebui să avem niciun alt comentariu la adresa acestui joc. A fost vina mea că nu am întrerupt partida în acel moment.

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe canguru :

    Dl Toma
    Domnule Toma cateva comentarii referitoare la declaratia dumneavostra:
    1. "Suporterii" veniti de la Craiova au incitat si au intrat in conflict cu oamenii de ordine inca de la intrarea in sala cand nu au fost lasati sa intre cu sticle de apa, regula la care de altfel s-au supus toti spectatorii.
    2. Daca reuseati sa gasiti o solutie sa-l blocati pe Sims pe patrunderi altfel decat prin fault nu mai aveati atatea libere primite;verificati cate din liberele marcate de cei de la giurgiu au fost marcate de Sims.
    3. Cea mai mare parte a actiunilor ofensive ale echipei dumneavostra s-au bazat pe angajarea sub panou a lui Tomic( un jucator excelent de altfel), care este greu de faultat in relatia unu la unu.

    In rest, a fost un meci bun, cu Levar si Ross in teren plus noile achizitii Craiova o sa arate diferit in retur.

    Numai bine

    cu 13 ani în urmă (15.01.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe grobarj :

    Politia locala Giurgiu
    Dl. canguru....pentru buna dvs stiinta eu sunt unul dintre cei 4 care am venit de la Craiova. Intre acestia era si un copil de 7 ani care a fost controlat si in rucsac si i s-a confiscat sticla de apa. La cererea noastra de a ni se de-a un pahar de plastic ni s-a raspuns de acel sef al politiei locale ca "aici nu este carciuma"!!! O alta aberatie spusa de dvs este faptul ca noi am intrat in conflict cu oamenii de ordine. Gresit ! Noi am contestat deciziile acelei nemernice cunoscute sub numele de FABIANA NITU si care s-a simtit jignita de apelativul "nesimtit-o" adresat de catre mine si a cerut sa fiu evacuat din sala , desi la inceputul partidei galeria celor de la Giurgiu , formata din copii de la scoala generala si liceu i-au adresat injurii si insulte la greu . In rest nu mai vreau sa mai comentez ceva la adresa arbitrajului care a fost clar impotriva Craiovei , care s-a concretizat cu eliminari si cu lovituri libere .

    cu 13 ani în urmă (15.01.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!