Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tomas Rinkevicius: „Am avut două părți diferite de joc”

Tomas Rinkevicius: „Am avut două părți diferite de joc”

CSU Sibiu a început cu o înfrângere acasă participarea în noul sezon din FIBA Europe Cup, 68-80 cu Caledonia Gladiators în cursul serii de miercuri, 18 octombrie. Acest meci a deschis grupa B a competiției.

La finalul partidei, antrenorul Tomas Rinkevicius și conducătorul de joc Kyle Adnam au participat la o conferință de presă, unde tehnicianul a început astfel:

„Am avut două părți diferte de joc. În prima repriză, nivelul de contact a fost prea scăzut. Adversarul nostru a arătat un nivel bun de contact, așa că în acele situații ne-au determinat să faccem un pas în spate. Au folosit bine acele situații, noi ne-am oprit în blocajele lor și marcatorii lor principali au avut aruncări deschise, pe care le-au și marcat. În sfertul trei am dat dovadă de o atitudine total diferită. Tot ceea ce putem spune este că trebuie să jucăm în toate sferturile la fel și să fi pregătiți pentru un nivel al contactelor ridicat.”

Întrebat despre cifrele mai puțin bune din ofensivă, Rinkevicius a spus:

„Poate nu am avut în unele momente cele mai bune situații pentru a ataca coșul, iar de aici se vede procentajul final al reușitelor. Cum am spus-o în meciul trecut, am câștigat atunci cu ajutorul defensivei. Acum, aceasta nu a fost foarte bună. Așa că dacă ne dorim să câștigăm, trebuie să găsim un echilibru între atac și apărare. Procentajul reușitelor nu este atât de ridicat ca și înainte, e scăzut pentru a putea câștiga meciurile. Lucrăm la asta și vrem să devenim mai buni.”

Adnam a adăugat următoarele pentru început:

„În prima repriză nu am avut acel nivel de contact, jocul fizic de care aveam nevoie. Au fost unele aspecte pozitive în a doua jumătate, desigur. Dar trebuie să joci în toate cele patru sferturi, mai ales în aceste jocuri europene. Fanii au fost uimitori, ca de obicei. Deci, trebuie menționați. Întotdeauna e incredibil să joci în fața fanilor noștri. Ar fi fost frumos să obținem victoria pentru ei.”

Principalul marcator, alături de Mo Pratt, cu cele 14 puncte, Kyle Adnam a fost întrebat despre cât de importantă este prestația din repriza a doua pentru moralul echipei:

„Cu siguranță este important. Încă suntem în faza de cunoaștere și încercăm să creștem chimia. În repriza a doua am arătat cum putem juca. În asemenea meciuri nu poți juca bine doar un sfert sau două, trebuie să faci asta timp de 40 de minute. Prima repriză nu a fost suficient de bună din partea noastră. Ne-a oferit o perspectivă să vedem ce facem greșit când jucăm slab și ce facem bine când jocul se leagă. Trebuie să găsim modalități pentru a juca la fel ca în repriza secundă, pentru că din punctul meu de vedere au fost destule momente bune. Însă, per total, prima repriză a fost dezamăgitoare.”

Sibienii vor evolua în următoarea rundă din grupa B la Bilbao, pe 25 octombrie de la ora 21.00.

*foto: fiba.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    my take
    Intr-adevar au fost 2 jocuri diferite; in prima repriza am continuat evolutia proasta din meciul cu Craiova si chiar mai rau de-atat. Insa spre deosebire de Tomas, eu cred ca problema noastra a fost in ofensiva, nu in defensiva; am incercat sa jucam fizic cu ei, desi era evident din primele minute ca au o calitate atletica net superioara noua. Am fost extrem de statici, doar iso sau hero ball, ceea ce s-a dovedit complet falimentar, incheind prima parte cu 22p, 2 pase si 9 turnovers, ceea ce reprezinta o performanta de juniori, nu de profesionisti.
    Sfertul 3 insa a fost complet diferit, am adus intensitate, agresivitate, viteza si un baschet mai inteligent, reusind sa taiem aproape tot avansul oaspetilor de pe tabela, dar nu am putut sustine acest efort si in ultimul sfert, asa ca infrangerea nu a putut fi evitata.
    Cred ca per ansamblu, pur si simplu, nu suntem suficient de buni pentru cupele europene, asa cum aratam la momentul actual, neavand suficienti jucatori cu calitate individuala ridicata, astfel ca atunci cand jocul colectiv scartaie, nu prea putem emite pretentii. Si tiinand cont ca Galdiators era considerata echipa cea mai "accesibila" din grupa noastra, viitorul european nu suna prea bine.
    Ramane de vazut daca ne dorim si putem sa completam lotul cu un strain valoros, desi daca nu mai avem ambitii europene, s-ar putea sa nu fie o prioritate. Desi e cel putin straniu ca noi de la inceputul sezonului suntem cu un lot de doar 11 jucatori pe foaie, lucru usor periculos in perspectiva unor posibile indisponibilitati.
    Ar mai fi o chestie de spus, dar e doar la nivel de perceptie/impresie personala. TR pare sa nu aiba multa incredere in Adnam, felul in care-i gestioneaza minutele si rolul imi sugereaza asta. Sper sa se schimbe lucrul asta, deoarece PG ul ar trebui sa fie omul numarul 1 al antrenorului in teren, iar pentru asta e nevoie de 100% incredere si colaborare intre cei 2. Despre bulgari, intr-un episod viitor.

    cu 6 luni în urmă (19.10.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!