Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tomas Rinkevicius: „Ne așteptăm la un meci dificil la Timișoara”

Tomas Rinkevicius: „Ne așteptăm la un meci dificil la Timișoara”

Astăzi, 20 martie, SCM Timișoara primește vizita lui CSU Sibiu, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Oaspeții caută a cincea victorie în faza Top 10 a campionatului și să confirme forma bună arătată în această perioadă a sezonului.

În ciuda faptului că au pierdut un singur meci în Top 10, Tomas Rinkevicius este prudent și se așteaptă la un duel dificil în Sala Constantin Jude din Timișoara:

„Timișoara este o echipă bună, a arătat-o în startul de sezon, când a câștigat multe meciuri importante. Au avut probleme cu accidentările, dar acum au lotul complet, au făcut ceva modificări și cu siguranță sunt o echipă periculoasă. Joacă pe teren propriu și de obicei astfel de echipe, împinse de la spate de proprii suporteri, sunt mult mai agresive. Trebuie să ne pregătim pentru nivelul contactelor și ne așteptăm la un meci dificil la Timișoara. În același timp, au un antrenor experimentat, care este și antrenorul echipei naționale. Se află de multe sezoane aici și cunoaște foarte bine Liga Națională, așa că ne așteaptă o luptă pe cinste luni”, a declarat tehnicianul sibienilor, conform bc-csusibiu.ro.

De asemenea, Sebastian Ionescu a prefațat și el confruntarea cu alb-violeții:

„Tratăm acest meci cu seriozitate maximă, cum ne-am obișnuit să o facem de fiecare dată! Știm că este o partidă importantă pentru ei și nu vrem să le oferim ocazia să dicteze ritmul! Trebuie să stăm concentrați, pentru a avea cât mai multe șanse de calificare pe un loc bun în playoff!”

Duelul dintre Timișoara și Sibiu va începe la ora 19:00 și va putea fi urmărit doar pe FRB TV.

*foto: Facebook – BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!