Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Toni Katic va evolua în Liga Națională în noul sezon

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
26.08.2022

Toni Katic va evolua în Liga Națională în noul sezon

Dinamo București și-a completat lotul pentru stagiunea următoare. Ultimul jucător anunțat de gruparea roș-albastră este Toni Katic, fundaș de 1.88 metri și 30 de ani.

 

Completăm astăzi campania de transferuri din presezon cu Toni Katic. Jucător născut în Croația 🇭🇷 și înalt de 1.88m,...

Posted by Dinamo Bucuresti Baschet on Friday, August 26, 2022

Jucătorul croat este deja familiar cu baschetul românesc. El a avut parte de o scurtă aventură alături de U-BT Cluj, când a evoluat pe un contract pe termen limitat în preliminariile Basketball Champions League ca înlocuitor al lui Brandon Brown. El a avut medii de 14 puncte, 2.3 recuperări și 3 pase decisive în cele trei jocuri de calificare.

De-a lungul carierei sale, el a bifat experiențe în primele ligi din Croația, Bosnia, Italia și Franța. CV-ul său le cuprinde pe Split, HKK Siroki, Cedevita Olimpija, Cibona Zagreb, Sassari și JDA Dijon. În Franța a evoluat în stagiunea 2021-22 și a avut medii de 4.1 puncte, 0.9 recuperări și 1.9 pase decisive în 15.6 minute pe meci.

După cum menționam mai sus, anunțul oficial al bucureștenilor lasă de înțeles că vor începe noua stagiune cu cinci străini în lot. Până acum, Dinamo a anunțat oficial următorii jucători: Andrei Mandache, Radu Vîrnă, Vlad Moldoveanu, Rareș Uță, Ștefan Grasu, Darnell Edge, Marquis Addison, Donte Ingram, Toni Katic și Jeremiah Tilmon. Antrenorul echipei va fi Aleksandar Trifunovic, secundat de Jovan Beader și Eugen Ilie.

*foto: fiba.basketball

4 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Sebas :

    Sunt singurul?
    Chiar sunt singurul caruia i se pare wow?

    cu 1 an în urmă (26.08.2022) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Dan N :

    S-a confirmat
    Dupa ce a stat in stand-by ceva timp.
    Bravo lor!
    Dinamo s-a inchegat ca o forta cu sanse la Final 4.

    cu 1 an în urmă (26.08.2022) Raspunde
  • Csm.O :

    Un PG
    De calitate, a arătat asta in scurta perioada petrecută la U. E normal ca Dinamo sa se bazeze pe 5 jucători străini, ținând cont ce lot de jucători autohtoni au. Pe de altă parte regula cu 2 jucători români pe parchet, va fi și pentru a doua repriză? Se aplică ordonanța ministrului sportului? La handbal, la supercupa României, nici Rapid nici CSM București nu au respectat regula și am înțeles că vor fi amendate cu 3000 Ron. Așa se va întâmpla și la baschet, cu același sancțiuni în cazul în care regula nu i respectata?

    cu 1 an în urmă (26.08.2022) Raspunde
  • Tudordeva11 :

    Regula românilor
    Regula ministrului este doar pentru cine vrea să o respecte ... Din păcate pentru baschetul românesc nu este o lege, iar orice echipă ce are buget la dispoziție va plăti 3000 de lei pe meciul in care nu a respectat regulă sau 50000 de lei la finalul sezonului dacă suma strânsă într-un sezon a depășit acest prag ...

    cu 1 an în urmă (26.08.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!