Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Topcov record de puncte, Maric la cea mai bună prestație în retur

Adrian Micinic

Adrian Micinic
24.03.2012

Sasha Topcov și Nemanja Maric au fost principalii marcatori ai echipei CSM Oradea în meciul câștigat asupra lui BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc, scor 96-88, contând pentru etapa a 28-a în sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin - ediția 2011/12. Cei doi au combinat pentru mai bine de jumătate din punctele marcate de formația lui Cristian Achim.

Topcov a petrecut 30 minute pe parchet însă primele 15 au fost cele mai productive. Sasha a înscris 24, din totalul de 26 contabilizate în această seară, pe parcursul perioadei amintite. El a fost principalul realizator al echipei orădene la final și catalizatorul desprinderii consemnate în prima jumătate a meciului.

El a avut 12/14 la aruncările din acțiune și 2/2 la linia de pedeapsă pentru un total de 26 puncte. A adăugat 4 recuperări și a pierdut o posesie pentru un coeficient de 27 la eficiență.



Maric a avut 39 minute de joc, perioadă în care a contribuit major din punct de vedere ofensiv. Principala lui sarcină a fost căratul mingii, urmată de ordonarea corectă a acțiunilor ofensive bihorene. De asemenea, a contribuit major pe parte de finalizare, lucru care nu s-a mai consemnat din turul campionatului.

Căpitanul lui CSM a avut 7/11 la aruncările de două puncte, 2/5 la trei puncte și 5/5 la linia de pedeapsă pentru un total de 25 puncte. A adăugat 5 pase decisive, trei recuperări și tot atâtea mingi câștigate cu patru posesii pierdute pentru un indice de 26 la eficiență.

Topcov stabilește un record personal în campionat la puncte marcate și la coșuri din acțiune înscrise pe parcursul unui meci. De asemenea, el a avut 11/14 la aruncări în confruntarea cu harghitenii din turul campionatului atunci când a strâns 23 de puncte și 8 recuperări pentru recordul său de eficiență - 29.

Maric se află la cea mai solidă prestație în retur în la cel mai bun indice de eficiență de la partida cu Energia Rovinari, din etapa a 11-a.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!