Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Naționala Portugaliei a avut ocazia de a-și asigura, în partida de luni seară, o calificare mult așteptată la EuroBasket 2025. Din păcate, deplasarea la Koper, pe terenul Sloveniei, s-a încheiat cu o înfrângere la limită, scor 83-82, însă șansele pentru calificare rămân în continuare foarte mari.
Slovenia a deschis partida cu un parțial de 5-1, prin Prepelic și Mirtic. Travante Williams a marcat șapte puncte consecutive, apropiind echipa la o singură posesie. Gazdele au condus pe tot parcursul primei reprize, având o diferență constantă de cel puțin trei puncte față de Portugalia, iar după primele 10 minute tabela arăta 24-17. În sfertul secund, Portugalia a jucat un baschet solid, iar Cruz și Voysto au redus semnificativ din diferență. Oaspeții au restabilit egalitatea prin Williams, iar acesta a dus echipa la conducere, grație unui run de 8-0 înainte de pauză, scor 44-49.
În partea a doua, Portugalia a continuat să controleze jocul, distanțându-se la trei posesii încă din start. Totuși, Slovenia a început să revină treptat, iar Muric și Blazic au menținut suspansul, reducând diferența la doar două puncte înaintea ultimei reprize. Ultimul sfert a fost început în forță de echipa lui Williams, care a reușit un parțial de 7-0, având o diferență de aproape două cifre. Slovenia a rămas însă încrezătoare și, printr-un run de 8-2 al lui Prepelic și Blazic, a reușit să se apropie din nou. În final, gazdele au realizat ceea ce părea imposibil, iar Prepelic a adus victoria pentru Slovenia de la linia de libere, scor 83-82.
Travante Williams a avut o prestație de excepție, fiind cel mai bun jucător al Portugaliei. În cele 21 de minute petrecute pe teren, a înregistrat 17 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă, adăugând și 4 intercepții, fiind notat cu 7.7, a treia cea mai mare notă a partidei.
Deși Portugalia a avut o șansă importantă de a-și consolida calificarea, înfrângerea lasă echipa pe locul al treilea, cu un bilanț de 2-2. Totuși, șansele de a obține biletele pentru faza următoare sunt încă considerabile, având în vedere că Ucraina se află pe ultima poziție, cu un record de 0-4 și are șanse minime de a câștiga următoarele două partide.
*foto: fiba.basketball
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Cristian Achim recunoaște că Voluntari a fost echipa mai bună: „Voluntari a...
CSO Voluntari se impune în prelungiri în primul meci al semifinalei cu CSM...
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
U-BT Cluj-Napoca se desprinde în semifinala cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari