Minute | 27:48 |
Puncte | 16 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 5 |
Eficienta | 18 |
La finalul confruntării dintre BC Timişoara şi CSU Ploieşti, antrenorul bănăţenilor a vorbit despre înfrângerea suferită la 11 puncte diferenţă.
Evident adversarii noştri de astăzi au fost mai buni, îi felicit pentru victorie. Noi le-am facilitat puţin această victorie prin atitudinea şi modul în care am abordat primul sfert, practic acolo s-a făcut diferenţa. E foarte greu să alergi după o echipă de valoarea Ploieştiului tot meciul. Am încercat de câteva ori să revenim, am reuşit cu nişte faze mai bune de apărare însă evident am suferit în atac, am avut nişte procentaje slabe la aruncările de 3 puncte. Aportul mai multor jucători nu a fost cel scontat sau cel obişnuit şi datorită faptului că am întâlnit un adversar mai valoros astăzi.
În mod evident, pivoţii au jucat foarte moale. În mod surprinzător, în prima jumătate şi Toth şi Radulovic erau tot timpul în fund, pe jos, se împiedicau, absolut inexplicabilă atitudinea şi ne dă de gândit pentru că trebuie să arătam valoare cu echipele puternice, ceea ce nu am făcut astăzi. Nu cred că pregătirea fizică a fost o problemă, cred că atitudinea a fost o problemă, nu am reuşit să executăm în niciun fel ceea ce ne-am propus. În defensivă ne-au dominat evident sub coş, nici în faza ofensivă execuţiile nu au fost destul de reuşite.
CSO Voluntari împinge în meci decisiv seria din semifinalele LNBM cu CSM Or...
LNBM: Câte echipe conduse cu 2-0 au trimis o serie de „Best of 5” în meci d...
Ainars Bagatskis: „Dacă vrem să ne întoarcem la Oradea, trebuie să arătăm c...
CSO Voluntari împinge în meci decisiv seria din semifinalele LNBM cu CSM Or...
Ainars Bagatskis: „Dacă vrem să ne întoarcem la Oradea, trebuie să arătăm c...
CSM Constanța trece de CSU Sibiu la capătul unui meci nebun
4 comentarii la aceasta stire:
Buzestii :
Costescu
cu 10 ani în urmă (13.10.2013) RaspundeSe pare ca problema esti tu,Costescule!Pe unde ai trecut n-a durat mult si a intrat dihonia,iar de fiecare data jucatorii si atitudinea lor ti-au subminat stiinta...
free62 :
free62
cu 10 ani în urmă (13.10.2013) RaspundeSi Costescu s-o gandit el asa o saptmana ca merge si castiga meciul sub panouri tocmai contra ploiestiului care e forta de nedominat in zoan aia aproape in fiecare an. Multa minte are...cu Toth sigur le rupi fashu si sub panou trebe castigat meciul. Uneori te miri ce idei au unii
Mihai 1974 :
..
cu 10 ani în urmă (13.10.2013) RaspundeCostescu a pierdut meciul...atitudinea si alcatuirea ...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!