| Minute | 27:02 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 11 |
| Eficienta | 32 |
Tudor Costescu, noul antrenor al lui BC Timișoara a fost prezentat presei bănățene în cursul zilei de marți (04.06), Acesta a precizat următoarele:
"Am venit cu inima deschisă la Timișoara, cu dorința de a respecta tradiția clubului, de a încerca să continuăm munca începută de câțiva ani și poate să punem o cărămidă în plus la ceea ce s-a realizat. Din punct de vedere organizatoric, stăm destul de bine față de alte echipe, dar niciodată socotelile din mai-iunie nu se potrivesc cu cele din noiembrie.
Avem de alcătuit o echipă nouă. Ne dorim să finalizăm lotul cât mai repede, dar aici trebuie să ținem cont de mai multe aspecte. E vorba de jucătorii pe care reușim să îi găsim, în primul rând de cei români, trebuie să vedem ce fel de pretenții financiare au. Momentan avem sub contract jucătorii de la U23, am reușit să semnăm și cu Dragoș Andrei prelungirea contractului pe încă un sezon. A mai rămas Jovanovic, pe alții i-am remarcat văzând din afară echipa, dar sunt alți factori care mă fac să nu mă gândesc să îi țin, în primul rând din motive financiare
Trebuie să realizăm un echilibru între jucătorii tineri și cei experimentați. Nu ne dorim o echipă exclusiv tânără, ci una competitivă. Sigur, e bine să ai și jucători tineri, de perspectivă. Dar în campionatul României e nevoie de jucători de experiență, cu atiudine. Indiferent de naționalitate sau de vârstă, trebuie să fie jucători care să înțeleagă că trebuie să lupte pe teren. Acesta e punctul de la care vom porni. Nu fac selecția din punct de vedere al naționalității. Am întâlnit și jucători nord-americani cu o inteligență baschetbalistică peste cei ex-iugoslavi, la fel cum am văzut sârbi sau croați cu calități fizice excepționale. Voi face selecția strict baschetbalistic". (druckeria.ro)
Nebojsa Vidic și-a găsit echipă după despărțirea de FC Argeș
A venit rândul lui John Jenkins să o părăsească pe CS Vâlcea
Cristian Achim, prima reacție după accidentarea suferită de Kris Richard
A venit rândul lui John Jenkins să o părăsească pe CS Vâlcea
Cristian Achim, prima reacție după accidentarea suferită de Kris Richard
Kris Richard s-a accidentat la antrenamentele Oradiei și va lipsi pentru o...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!