Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tudor Costescu: „Nu îmi doresc acum aducerea celui de-al 6-lea jucător străin”

Tudor Costescu: „Nu îmi doresc acum aducerea celui de-al 6-lea jucător străin”

În cursul acestei zile, BCM U FC Argeș Pitești a organizat o conferință de presă la care au participat Tudor Costescu, antrenorul echipei de seniori, Sorin Căprărescu, managerul formației argeșene, și Dragoș Șerban, directorul clubului.

Revenit la Pitești după șapte ani, Costescu a vorbit despre următorul sezon, despre așteptările pe care le are de la elevii săi și despre felul în care trupa sa va trece prin această perioadă dificilă.

E un moment important, atât personal, cât și profesional. Mă regăsesc acum între colaboratori vechi și apropiați mie și între prieteni și persoane apropiate și din punct de vedere personal. Am așteptat cu mare plăcere propunerea clubului și trebuie să recunosc că și eu eram tentat dar, până la urmă, mă bucur că aceste lucruri s-au materializat. Ne aflăm în fața unui sezon nou, așa cum a spus și domnul director, chiar plin de provocări.

Cred că cel mai important adversar nu va fi unul pe care putem să îl controlăm sau să îl prevedem – situația în care ne aflăm din punct de vedere a siguranței, a activității în general este foarte volatilă. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta și se pare că în următoarea perioadă va trebui să învățăm să trăim în felul acesta și să ne adaptăm la noile situații care apar de la o săptămână la alta, atât în plan profesional, cât și în plan personal. În general, eu nu obișnuiesc să mă uit la celelalte competitoare. Eu, din punct de vedere al echipei și, strict sportiv, sunt mulțumit de eforturile pe care conducerea le-a făcut și știu ce a presupus ajungerea în punctul acesta, referitor la buget, în mod special. Sunt niște sacrificii foarte mari în asemenea vremuri grele. E real că poate nu suntem favoriți la titlu în acest an, dar sper eu să ne atingem obiectivul de a ne clasa cât mai sus în clasament, respectiv ne dorim să fim în primele șase la finalul sezonului regulat și, ulterior, un drum cât mai lung în playoff. Nu ne va fi ușor, sistemul competițional e schimbat față de anul trecut, sunt mai multe echipe la start, sunt mult mai multe necunoscute, dar, cred eu, că așa cum arată echipa, eu sunt mulțumit. Pot să spun că puțin chiar ne-am depășit condiția, ținând cont de bugetul pe care l-am avut la dispoziție. Am constituit până în acest moment un lot competitiv. Vom avea un cuvânt important de spus.

Antrenorul în vârstă de 46 de ani a anunțat că alb-violeții se vor reuni la data de 20 august, urmând să înceapă pregătirile pentru stagiunea 2020-2021.

Am stat mult în expectativă, am așteptat împreună cu conducerea clubului informații, așteptăm în continuare îndrumări, informații de la organele competente în domeniul sportului și al sănătății. Suntem în căutarea unor protocoale ale unor metodologii pe care să le punem în practică pentru a ne putea începe activitatea și din punct de vedere legal, dar mai ales din punct de vedere sanitar. Am hotărât ca pe 20 august să facem reunirea, urmând ca procedurile clasice, referitoare la administrație și vizita medicală normală să fie făcute în perioada imediat următoare, rămânând ca pentru restul prevederilor și ceea ce presupun ele să vedem pe parcurs. Mai așteptăm, așa cum am spus, o grămadă de lămuriri. Oricum, avem probabil ceva probleme cu prezența jucătorilor care vin de peste graniță, rămâne de văzut până peste o săptămână, zece zile, care vor fi prevederile legate de intrarea anumitor cetățeni străini. Probabil că unii vor sta în carantină. Să sperăm că putem face teste. Sunt multe lucruri pe care urmează să le punem la punct având ulterior informații.

Obiectivul principal al lui Tudor Costescu este ca întreaga echipă să rămână sănătoasă pe parcursul următorului sezon. De asemenea, tehnicianul bucureștean a declarat că momentan nu se gândesc la semnarea celui de-al 6-lea baschetbalist străin.

În acest sezon, cel mai important e să fim sănătoși, să rămânem sănătoși până la final, atât în ceea ce privește această infecție cu noul coronavirus, cât și în ceea ce privește pregătirea sportivă. Așa cum am spus, va fi extraordinar de greu de gestionat această situație în care ne aflăm. Căutăm soluții, învățăm din mers să ne readaptăm, sunt jucători care încă nu au văzut o sală indoor de cinci luni, sunt jucători care n-au văzut un inel de baschet de o perioadă foarte lungă de timp. Vă dați seama că astea sunt primele noastre griji: prevenția, stabilizarea parametrilor fizic și de-abia după aceea reobișnuirea cu mediul. Prin urmare, cred eu că intrarea în ritm va fi mult mai grea decât în alți ani și asta îmi doresc să se întâmple cel mai repede.

Există și posibilitatea asta. Pentru moment, noi nu avem în obiectiv acest lucru. Eu cred că structura echipei arată așa cum ne-am dorit de la început. Ne bazăm pe jucători străini cu experiență, ne bazăm pe jucători români tineri ca vârstă, dar deja cu experiență în Liga Națională, care beneficiază de regula U23. Așadar, noi ne-am gândit să ne construim o echipă cu o bancă lungă și cât mai omogenă ca valoare. Nu îmi doresc în acest moment aducerea celui de-al 6-lea jucător străin. Consider că așa cum am selecționat jucătorii avem opțiuni pentru toate posturile, atât ca jucători principali, cât și ca back-up. Fără să nominalizez un anumit jucător în această postură, dar cred că suntem acoperiți 100%.

La final, antrenorul lui BCM U Pitești și-a exprimat părerea referitoare la starea campionatului, spunând că există posibilitatea ca Federația Română de Baschet să schimbe din nou formatul competiției.

Nu pot să spun că mă surprinde. Sunt echipe ambițioase, echipe care se ridică. Sunt echipe, pe de altă parte, cu tradiție care reușesc să își țină standardul ridicat. Însă eu cred că va fi un campionat cu totul și cu totul altfel. Ne aflăm în fața unor provocări profesionale fără precedent. Cum a spus și domnul director, sunt sportivi care au stat cinci luni fără niciun fel de activitate aproape de realitatea sportivă. Nu mă refer la pregătirea individuală în casă sau pe stadion. Va fi ca și cum ai avea întreaga echipă venită după o accidentare foarte gravă. Sunt cinci luni în care jucătorilor le-a lipsit specificul jocului, în afară de lucrurile general valabile: propriocepție, orientare spațio-temporală, realitatea și managementul contactelor fizice și așa mai departe. Acestea nu pot fi recuperate într-o lună sau două. Va fi un proces de lungă durată și nu știu dacă este cineva care a trecut ca organizator sau ca specialist prin asemenea situații. Însă, de aceea este o meserie frumoasă, că te pune în fața unor situații noi tot timpul, cărora trebuie să le faci față. Este și o provocare și, sper eu, că având alături oamenii și staff-ul pe care l-am propus, vom reuși să ne ridicăm.

Inclusiv sistemul competițional poate fi schimbat. Adică ceea ce a fost hotărât de Federație acum o lună jumate, 15 echipe, tur-retur, și apoi faza de play-off, poate suferi modificări. Prin urmare, chiar nu știm și nu avem puterea de a prezice mai mult de ceea ce se va întâmpla în următoarele zile. De aceea, vom lua lucrurile odată ce vom avea informații.

*foto: fiba.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești S. C. :

    Lot
    S a mers pe jucători străini experimentați, Jeremic, Gajovic, Bishop si chiar Jeftivic cunosc foarte bine liga națională, necunoscuta fiind Talton care si el are experienta în campionate puternice. La jucători români, probleme ar putea apărea la u23 unde doar Măciucă are experiență, Dragos Axinte fiind la primul sezon si Mihai Căprarescu deși se află în lotul echipei de 3 ani, n a prins minute până acum. Ca jucători români seniori s a mers pe 3 jucători abia ieșiți de sub regula u23, Tudor Gheorghe care vine după un sezon sub așteptări, Popa dupa o creștere evidentă și Uță care eu cred ca va face un sezon bun. Un mix interesant intre jucători străini cu experiență și jucători români tineri. E oarecum normal să nu se aducă cel de al 6 lea străin acum, ținând cont de perioada plină de incertitudini in care ne aflăm. Jucatori interesanți se pot gasi si in ianuarie, dacă se impune. Cât despre spectatori la sporturile de sală, șansele sunt foarte mici, măcar online să putem vedea meciurile. Ca si pronostic, cu acest lot cred că putem termina in primele 6.

    cu 3 ani în urmă (11.08.2020) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!