| Minute | 27:02 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 11 |
| Eficienta | 32 |

Tudor Costescu, antrenorul principal al lui BC Timișoara, a confirmat legitimarea lui Vladimir Panic. Tehnicianul bucureștean a făcut o scurtă caracterizare a noului jucător și a precizat că Leii din banat continuă negocierile pentru construirea echipei:
"Panic este un jucător cu multă experiență care sunt convins ne va fi de mare ajutor. A fost cel mai bun marcator al Ligii Adriatice în urmă cu doi ani alături de Zlatorog, respectiv al campionatului Serbiei în urmă cu trei ani. Am transferat un jucător polivalent, capabil să joace trei poziții. Este un baschetbalist cu experiență care ne va ajuta cu siguranță.
În continuare suntem în discuții cu anumiți jucători străini. Cu unii dintre ei ne aflăm în negocieri avansate. De asemenea, continuăm să căutăm variantele optime pentru legitimarea unor jucători români care să ne poată ajuta în următorul sezon."
Panic este al doilea jucător străin legitimat în acest moment la BC Timișoara. Celălalt este Zlatko Jovanovic, care a petrecut precedentele două sezoane la gruparea de pe Bega.
Citiți și
Vladimir Panic, primul transfer al Timișoarei
Foto: abaliga.com
Nebojsa Vidic și-a găsit echipă după despărțirea de FC Argeș
A venit rândul lui John Jenkins să o părăsească pe CS Vâlcea
Cristian Achim, prima reacție după accidentarea suferită de Kris Richard
A venit rândul lui John Jenkins să o părăsească pe CS Vâlcea
Cristian Achim, prima reacție după accidentarea suferită de Kris Richard
Kris Richard s-a accidentat la antrenamentele Oradiei și va lipsi pentru o...
2 comentarii la aceasta stire:
TIMISOARA
cu 12 ani în urmă (06.06.2013) RaspundeДобро дошли у Timisoara
6+
cu 12 ani în urmă (07.06.2013) Raspundejucatori straini ,ei pe primul plan ?? dar daca nu ai romani nu poti juca in 6 cu atat mai greu sa si castigi ,nu mai plangeti ca romanii sunt scumpi ....unii straini sunt sub romani dar platiti dublu si mai vor sa stea si 35 min. pe teren ....pt statistica gen iovanovic care nu suporta concurenta decat a lui dragos care se multumeste cu 5 min....va fi greu dragi timisoreni
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!