Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tudor Costescu: "Ploiești a fost echipa mai bună ... mă simt frustrat de arbitraj"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
07.03.2012

Tudor Costescu, antrenorul principal al echipei BCM U Pitești, a vorbit pentru cititorii TotalBaschet despre înfrângerea suferită în propriul fief pe mâna lui CSU Asesoft Ploiești într-un meci restant din cadrul etapei a 20-a în sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin.

Ce părere aveți despre meciul cu CSU Ploiești din această seară?

Ploiești a fost echipa mai bună. A învins meritat pentru că a jucat mai bine pe parcursul acestui meci. În acest moment este una dintre cele mai bune două echipe din România din punct de vedere valoric. Noi am jucat bine timp de 25 de minute, iar apoi am avut o cădere datorată unor decizii importante care sunt de părere că au fost decisive. Deciziile la Vujacic și Kinloch ne-au costat scump. Din aceste faze adversarul a produs 10 puncte. Aș spune că este ceva iremediabil. Psihologic am căzut de această dată.

De această dată ați avut o cădere în sfertul al 3-lea, spre deosebire de alte meciuri în care ați căzut decisiv în prima jumătate, și nu ați reușit să mai reveniți. Practic nu ați reușit să îi opriți din marcat. Din ce cauză ați avut această problemă?

Am reușit să punem echipa pe picioare pentru acest meci. Am corespuns atât din punct vedere tactic cât și individual sau al motivației. Din păcate au fost câteva lucruri pe care noi nu le-am executat așa cum ar fi trebuit, mai ales defensiv. Nu puteam să jucăm foarte mult zonă întrucât ei au jucători foarte buni la aruncare precum Cepulis, Santana, Burlacu sau Hargrove. 

Asemenea meciului de la Cluj ați controlat lupta la recuperări. Nu ați reușit însă să le transformați în puncte. Cărui fapt se datorează acest lucru?

Kinloch a făcut un meci foarte bun. Este un jucător extrem de dominant și important pentru noi prin ceea ce face în spațiul de trei secunde. Am obținut posesii suplimentare însă am avut probleme de natură psihologică. Nu am reușit să transformăm în puncte avantajul la recuperările ofensive, dar pe de altă parte adversarul a beneficiat de niște procentaje excelente din partea pivoților. Tica și Albijanic au ratat câte o aruncare fiecare, iar Burlacu a jucat extrem de bine.

Cum explicați tehnicul cu care a fost sancționat Vujacic?

Vujacic este un jucător cu multă experiență și are deja trei ani în România. La faza respectivă a executat o apărare corectă pe tușă la Burlacu, care a ajuns într-o situație delicată. Nu cred că se impunea fault. Nu știu ce a spus Vujacic arbitrilor, nu eram în apropiere. Noi stăm în expectativă ca să zic așa cu privire la arbitraj pentru că avem impresia că el este întotdeauna împotriva noastră și admit că este o problemă la care trebuie să lucrăm.

Cum comentați arbitrajul la acest meci?

Kinloch a făcut două faulturi în primul sfert. Stefanovic avea trei greșeli personale în prima repriză, am avut la un moment dat trei jucători în pragul eliminării și așa mai departe. Cel mai mult ne-au dezavantajat deciziile la Vujacic și Kinloch. Am încasat zece puncte pe acele faze când Vujacic s-a apărat corect la Burlacu, iar Tica a făcut pași în prima fază atunci când Kinloch a căzut peste el și s-a dictat greșeală antisportivă.
Aș mai spune că Fabiana Nițu a fost inițial delegată la acest meci pentru ca ieri să fie schimbată. S-a motivat că arbitrează în Europa. Bine că de abia ieri s-a aflat că are meci internațional.

Referitor la Marius Ciulin, noi, ca și valoare a campionatului, nu ne ridicăm la nivelul lui ca și arbitru. Este indiscutabil unul dintre cei mai buni arbitri români și se bucură de apreciere în Europa. Însă nu mi se pare normal ca la două sau trei săptămâni după ce a arătat semne obscene publicului să fie delegat la Pitești. Spectatorii au venit cu bannere special pregătite pentru el. De ce să-l expui în asemenea manieră și să fie bănuit de lucruri incorecte sau necurate?
În concluzie cred că nu maniera de arbitraj ci anumite decizii au decis soarta acestui meci. Niciodată nu m-am simțit atât de frustrat pe seama arbitrajului. E clar că acest meci nu l-am pierdut doar pe greșelile noastre.

Sunteți într-o situație extrem de delicată în acest moment. Aveți nevoie să câștigați următoarele patru meciuri, incluzând jocul foarte important de la Târgu Jiu. Credeți că e posibil acest lucru?

E posibil. Eu cred și sper că putem câștiga chiar și în ultima etapă la Mediaș dacă se ajunge în situația ca acel meci să fie decisiv pentru noi. Îmi propun să câștigăm fiecare meci. Cu siguranță nu se exercită niciun fel de presiune asupra echipei. Ba chiar suntem înțeleși și susținuți, iar acest lucru este important.

Foto: Andor Marton 

7 comentarii la aceasta stire:
  • realHQ :

    :)
    Costescu fair-play. Jos palaria. Dar asa. pe ascuns, fara sa ne auda nimeni: ce ar fi fost ca dupa meci sa ai -intamplator bineinteles- o bata de baseball in mana si pe Ciulin la un metru in fata ta? Iar locul sa fi fost in spate la sala sporturilor, intuneric si nimeni in preajma? Doar gandeste-te la asta si vei dormi mai bine la noapte. ;)

    cu 13 ani în urmă (07.03.2012) Raspunde
  • CSU Asesoft Ploiești suporterbaschet :

    @bobi
    Nu crezi ca delirezi putin ... :) ?

    cu 13 ani în urmă (07.03.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe number1 :

    arbitraj...
    Cand gresiti de vina e arbitrajul. Dar asta nu e prima infrangere din retur!
    Cand ati castigat cupa cum a fost arbitrajul?

    cu 13 ani în urmă (08.03.2012) Raspunde
  • FC Argeș Pitești adu :

    sezon bun
    n-am fost la meci cand am auzit ca arbitreaza ciulin...n-avea rost.dealtfel un arbitru bun atunci cand vrea.nici eu nu inteleg cum a fost delegat el cand la ultima partida de la pitesti era sa fie linsat de public. dar ca sa fim sinceri echipa joaca in 2-3 jucatori restul cred ca or sa fie istorie pt pitesti.iar cand echipa a castigat cupa ati vazut ce arbitraje au fost ...daca v-ati uitat la meciuri.oricum per total a fost un sezon bun chiar daca nu mergem in play off si speram ca la anul sa avem echipa mai buna si sa schimbe cativa jucatori

    cu 13 ani în urmă (08.03.2012) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Gabitzu01 :

    pt number 1
    vrei sa stii cum a fost cand am castigat cupa? citeste articolele din presa si de pe siteuri. am invins 2 echipe, iar de arbitraj nu s-a plans nimeni. ai vazut tu altceva? am castigat pe merit , cu un arbitraj ok, spre deosebire de Ploiesti care castiga cu Ciulin, Grigoras sau pe cine mai platesc ei

    cu 13 ani în urmă (08.03.2012) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Gabitzu01 :

    pt Costescu
    domnule Costescu, toata stima. dar, cateva sfaturi de suporter ( nu zic ca as avea neaparat dreptate): pune-l pe Negut la slabit ( e greu sa joci cand ai 100 kg si nu poti alerga sau apara). iti mai trebuie un pivot bun care sa-k inlocuie pe Kinloch cand oboseste ( Senai e si el acolo, la numar). Stefanovici jiaca doar in aparare, in atac e mai mult decat slabutz. du-l pe Vujacic la un psiholog pt ca este prea nervos ( a avut dreptate miercuri, absolut, dar totusi ... sau , daca tot se enerveaza, macar sa mearga pana la capat si sa-i dea o bucata in gura lui Ciulin). parerea mea, cu 2 jucatori noi, de valoare, un pivot bun ( gen Tomic de la Craiova) si un inlocuitorpt Stefanovic vom avea o echipa foarte puternica. aa, si sa nu-l mai primiti pe Ciulin niciodata la Pitesti, recuzati-l

    cu 13 ani în urmă (08.03.2012) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Gabitzu01 :

    ???
    stie cineva nr de telefon al handicapatului Ciulin?

    cu 13 ani în urmă (08.03.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!