Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tudor Costescu: ”Regret enorm începutul ezitant de campionat!”

Costin Marinescu

Costin Marinescu
22.12.2011

tudor costescu

BCM U Pitești a terminat turul de campionat cu o victorie, 77 - 66, cu Gaz Metan Mediaș. Acesta a fost al șaptelea succes pentru argeșeni într-o primă parte a sezonului caracterizată de oscilații în jocul echipei și, implicit, în rezultate.

Tudor Costescu, antrenorul principal al echipei, pune startul slab de sezon, în care echipa sa a pierdut cinci partide la rând, pe seama lipsei de inspirație din perioada premergătoare campionatului. Tehnicianul consideră însă bune deciziile luate la jumătatea turului și își susține afirmația prin rezultatele și jocul echipei din ultimele etape.

Regret mult începutul ezitant de campionat. N-am fost destul de inspirați în managementul echipei în presezon și asta ne-a costat. De aici și oscilațiile, atât în rezultate, cât și în exprimare. Totuși în ultimele etape am avut evoluții constante și cu un aspect al jocului îmbunătățit. Asta arată că deși am luat decizii în criză de timp, au fost mutări reușite, a declarat Costescu în exclusivitate pentru totalbaschet.ro.

În ceea ce privește pauza de iarnă și schimbările ce vor fi făcute la nivelul lotului, antrenorul nu vrea să ofere prea multe amănunte și spune că ele vor avea ca scop creșterea în valoare a echipei.

Referitor la structura echipei, nu ne dorim să luăm decizii pripite care să facă rău echipei. Cu siguranță că vor fi ceva modificări, sau doar adăugiri, și încercăm să facem asta pentru creșterea în valoare, a continuat Costescu.

Piteștenii vor relua pregătiriile imediat după Anul Nou, având programată pe 5 ianuarie partida tur din sferturile de finală ale Cupei României.

Foto: Radu Roșca

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!