Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tudor Gheorghe: „Acesta a fost unul dintre obiective noastre, să terminăm sezonul regulat pe primul loc”

Tudor Gheorghe: „Acesta a fost unul dintre obiective noastre, să terminăm sezonul regulat pe primul loc”

CSM CSU Oradea a cedat în derby-ul de la Cluj-Napoca, contra lui U-BT cu 79 la 94 în încheierea sezonului regulat din Liga Națională de Baschet Masculin, rezultatul neavând însă efecte asupra clasării bihorenilor la finalul acestei faze.

Tudor Gheorghe a oferit câteva declarații la final, fundașul celor de la CSM Oradea totalizând 8 puncte în acest duel din BTarena:

„Din păcate în partea a doua, în special în sfertul patru, am scăzut intensitatea. Am făcut și câteva greșeli în urma cărora ei au înscris puncte ușoare în momente cheie și am pierdut și niște recuperări defensive. Ei au avut mai multe reușite pe a doua șansă și acolo cred că s-a făcut diferența.”

El a spus că primul loc la finalul sezonului regulat a reprezentat un obiectiv pentru clubul orădean:

„Acesta a fost unul dintre obiective noastre, să terminăm sezonul regulat pe primul loc. Însă asta nu înseamnă nimic. Degeaba închei sezonul regulat pe primul loc dacă în playoff nu reușești să câștigi.”

Fundașul a fost întrebat și despre cum trebuie să fie echipa care își dorește titlul:

„Rivalitatea sigur că a fost mereu acolo. În ultimul an este mai mult interes în baschetul românesc, mai ales din partea suporterilor. Atât aici, cât și la Oradea au început să vină mai mulți suporteri și sigur că rivalitatea a crescut. Echipa care va fi mai puternică și deșteaptă o să câștige titlul la final.”

În încheiere, Tudor Gheorghe a avut un mesaj și pentru suporterii orădeni care au făcut deplasarea la Cluj-Napoca:

„Este foarte frumos și țin să le mulțumesc pe această cale suporterilor care au făcut deplasarea. Sigur, te motivează în plus când vezi câți suporteri au venit alături de echipă și cu siguranță dai un procent mai bun în teren decât ai face-o fără ei.”

CSM Oradea va evolua în prima rundă din playoff împotriva celor de la SCM Timișoara, bihorenii beneficiind de avantajul terenului propriu pe tot parcursul postsezonului.

*foto: fiba.basketball

5 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    Never say never
    La primul meci al finalei de anul acesta, primarul din Gotham v-a dezveli pe holul Arenei Oradea o placă comemorativă care va marca pe veci locul în care Cabron Joker a fost imobilizat salvator și împiedicat să revină cu ranga-n dinții ăia de fier văzuți ieri la tv în prim planurile (care-l căutau insistent, ca să vadă lumea ce face, ca să nu fugă toți de el că iară face spume la gură.) De asemenea primarul din Gotham îl va înnobila pe Sir Stipe cu Ordinul Eroul Pozitiv, ca răsplată pentru curajul său dovedit cu footage CCTV. Galeria leilor orădeni va purta tricouri omagiale cu "Slava Stipe" și un banner uriaș cu același slogan va rula în val mexican prin toată arena. În replică facțiunea galeriei clujbaneze desprinsă din fosta galerie a șepcilor roșii, botezată "Numai Cabron", va cînta tot timpul noul ei imn:" mamă te iubesc, dar nu atît cît pe Cabron" și își va etala burțile tatuate cu chipul lui El Macete și cu sloganul " "Cabron for ever"

    cu 1 an în urmă (08.04.2023) Raspunde
  • Silvois :

    Secret
    Malone, ramane intre noi, cuvantul ;va: de pe primul rand al mesajului tau, cel repetat obsesiv de cateva saptamani, se scrie legat, nu despartit. Eei, se mai intampla si la case asa mari de oradeni nealcosi, ca a ta!

    cu 1 an în urmă (08.04.2023)
    • CSM CSU Oradea nailman:

      Nail him up! Crucificațil!
      Ha, ha, ha! Hai că m-ai prins cu mîța-n sac...

      cu 1 an în urmă (08.04.2023)
    • CSM CSU Oradea nailman:

      Crucificați-l, Nail him up!
      Erată, ca să lăsăm timp dialogului la subiect pe forum, în loc să corectăm gramachica!

      cu 1 an în urmă (08.04.2023)
    Raspunde
  • Silvois :

    Repeat?!
    Chiar nu cred!! Cuvantul ; crucificati-l : se scrie, evident, despartit, dar ai vrut doar sa ma provoci, nu-i asa?!

    cu 1 an în urmă (08.04.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!