Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca a obținut a 24-a victorie în sezonul 2023-2024

U-BT Cluj-Napoca a obținut a 24-a victorie în sezonul 2023-2024

Vineri, 29 decembrie, CSM Târgu Jiu a primit vizita lui U-BT Cluj-Napoca, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Chiar dacă au jucat miercuri, 27 decembrie, în EuroCup, oboseala s-a resimțit doar în prima repriză, iar ardelenii s-au dezlănțuit în partea a doua, obținând un nou succes în campionat: 87-72.

CSM Târgu Jiu: Noam Weinberg, Ethan Wright, Adrian Vaida, Dimitrius Underwood, Arsenije Vuckovic

U-BT Cluj-Napoca: Bryce Jones, Adam Mokoka, Mihai Măciucă, Jarell Eddie, Emanuel Cățe

Patru din primele șase puncte ale partidei au fost înscrise de la linia de libere, însă apoi cele două tabere au început să marcheze mai mult din acțiune, chiar dacă arbitrii au continuat să fluiere foarte ușor. Pentru gazde, Underwood și Vuckovic au preluat principalele responsabilități ofensive, în timp ce, din formația oaspeților, s-au remarcat mai mulți jucători. Jocul a avut ritm, au existat mai multe momente de egalitate și, în cele din urmă, primul sfert s-a încheiat cu scorul de 22 la 21 pentru U-Banca Transilvania.

Gorjenii au început mai bine actul secund și, după o aruncare liberă a lui David Lăpuște, au izbutit un parțial de 6-0, prin coșurile lui Cameron Oluyitan, Jalen Dupree și Underwood. La celălalt panou, alb-negrii și-au creat destule oportunități de a marca, însă au aruncat extrem de prost de la distanță. Patrick Richard, unul din eroii clujenilor în confruntarea cu Buducnost, a fost cel care a spart gheața din afara semicercului, iar Kresimir Basic a solicitat imediat un timp de odihnă, la scorul de 27-26 pentru echipa sa. Eddie a reușit și el o triplă și campioana en-titre s-a distanțat la două posesii, dar Wright și Underwood au egalat, la capătul unor acțiuni individuale. Au urmat două faze la care Cățe a recuperat ofensiv de mai multe ori și a fost trimis la linia de libere, marcând toate cele patru aruncări primite. Până la finalul reprizei, pivotul ardelenilor a mai înscris încă patru puncte, iar U-Banca Transilvania conducea cu 41 la 35.

După revenirea de la vestiare, elevii lui Mihai Silvășan au realizat un parțial de 7-0, grație unei defensive mult mai agresive. Wright a răspuns cu un coș de trei puncte, dar Mokoka și Măciucă au mai pus patru puncte pe tabelă, ducând scorul la 52-38. Underwood și colegii săi nu au mai găsit la fel de ușor drumul spre coș, iar adversarii au continuat să conducă la o diferență mare. Karel Guzman a înscris o triplă în ultima secundă a sfertului al treilea, iar scorul a devenit 66 la 49 pentru ardeleni.

În debutul actului decisiv, Silvășan și-a utilizat mai mult rezervele, dându-le minute și tinerilor jucători din lot. Însă, după ce gorjenii s-au apropiat la zece puncte, Mokoka, Eddie și Cățe au revenit în teren. Măciucă și Cățe au înscris câte un coș, însă Wright și Underwood și-au adus din nou echipa la opt puncte de adversari: 69-77. Cățe, Mokoka și Măciucă au dat replica pentru U-BT Cluj-Napoca, iar „studenții” au obținut a 13-a victorie în Liga Națională: 87-72.

Liderii învingătoarei au fost Emanuel Cățe (18 puncte, 11 recuperări), Mihai Măciucă (17 puncte, 2 recuperări), Jarell Eddie (11 puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive) și Karel Guzman (10 puncte, 3 recuperări).

De partea cealaltă, s-au remarcat Dimitrius Underwood (26 de puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive) și Cameron Oluyitan (17 puncte, 6 recuperări).

Datorită acestui rezultat, alb-negrii ajung la un bilanț de 13-0 în grupa A. În schimb, alb-albaștrii au cinci meciuri câștigate și șapte pierdute.

În următoarea rundă, CSM Târgu Jiu se va deplasa pe terenul lui CS Rapid București, în timp ce U-BT Cluj-Napoca va primi vizita lui CSM Galați.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca romeovura :

    Felicitarri
    Un an nou cu multe împliniri. La multi ani!!!

    cu 4 luni în urmă (30.12.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!