Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca termină faza grupelor din Basketball Champions League pe terenul lui Darussafaka

U-BT Cluj-Napoca termină faza grupelor din Basketball Champions League pe terenul lui Darussafaka

U-BT Cluj-Napoca este în fața ultimului meci din Grupa G a Basketball Champions League, competiție în care conduce cvartetul din care face parte, cu 4-1 bilanț. Darussafaka Istanbul este formația cu care ardelenii se vor duela miercuri, 22 decembrie, pentru a încheia pe primul loc grupa.

Cele două cluburi s-au întâlnit în debutul grupelor, atunci, la Cluj-Napoca, impunându-se U-BT cu 66-60. Pentru formația antrenată de Mihai Silvășan, acela a fost jocul cu cele mai puține puncte înscrise în Basketball Champions League, iar Darussafaka a stabilit un alt record negativ în etapa a 5-a, când a avut doar 57 de puncte împotriva lui Hapoel Holon.

Turcii au suferit două eșecuri în ultimele lor mecuri oficiale, pe lângă returul cu Holon din BCL, pierzând recent și în liga din țara Semilunei, 74-69 cu Merkezefendi. Cu excepția unei înfrângeri cu Fenerbahce (75-65), toate celelalte meciuri pierdute de Dacka au fost departe de casă, în Volkswagen Arena bilanțul fiind 7-1 în toate competițiile.

Statistica este de partea clujenilor în ceea ce privește procentajele din acțiune (57.5-49.3% la aruncările de 2 puncte, 31.7-26.7% la cele de 3), turcii fiind mai preciși la linia de fault (79.6-67.9%). Ardelenii adună în medie 20 de assist-uri față de 14 ale adversarilor, Stipanovic și compania fiind mai eficienți și la punctele din paint (34.0-31.2). Dacka aduce mai multe puncte de pe bancă (26.0-17.8), fiind în fața Clujului la punctele înscrise după turnovers (18.4-15.8), la cele pe contraatac (10.0-8.2) sau la cele pe a doua șansă (14.0-12.2).

Trei jucători din tabăra turcilor au adunat medii de peste 10 puncte în cinci meciuri, capitol la care conduce Gabriel Olaseni (13.8 puncte). Britanicul este principalul om la recuperare (6.4), iar Troy Caupain contribuie cu 4.2 pase decisive pe meci. Patrick Richard și Andrija Stipanovic sunt cei mai buni marcatori ai Clujului, cu 18.2 respectiv 16.8 puncte în medie, urmați de Brandon Brown (15.3 puncte, 7.7 pase decisive, dar în doar 3 prezențe), iar Dustin Hogue bifează 6.2 recuperări în medie.

Calculele pentru ardeleni sunt simple, cu o victorie în Turcia trupa de sub Feleac asigurându-și prima poziție în grupă și prezența directă în Top 16, iar un eșec poate însemna clasarea pe locul secund dacă Hapoel Holon o învinge pe Happy Casa Brindisi, ceea ce ar trimite U-BT într-un playoff cu locul 3 din Grupa H. De asemenea, există varianta ca U-BT să termine pe primul loc și dacă pierde la Istanbul, asta dacă Brindisi câștigă la Holon.

Darussafaka poate termina cvartetul cel mult pe locul al doilea, dacă o învinge pe U-BT la peste 40 de puncte diferență și Holon pierde cu Brindisi. În cazul unui succes al israelienilor cu Brindisi, Dacka termină sigur pe 3 indiferent de rezultatul cu U-BT, iar dacă italienii câștigă la Holon și turcii pierd cu campioana României, Darussafaka părăsește Basketball Champions League.

Duelul dintre Darussafaka Tekfen Istanbul și U-BT Cluj-Napoca începe la ora 19.00 și va fi transmis în direct pe LookSport.

*foto: championsleague.basketball (Manases Sándor)

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    calcule
    Darussafaka poate termina cvartetul cel mult pe locul al doilea, dacă o învinge pe U-BT la peste 40 de puncte diferență și Holon pierde cu Brindisi - nu se va intampla nici unul dintre cele doua scenarii

    În cazul unui succes al israelienilor cu Brindisi - asa va fi, Dacka termină sigur pe 3 indiferent de rezultatul cu U-BT - si atunci ce rost mai are sa traga sa castige meciul asta?

    Altfel, ei is pe locul 7 in liga din ce gasesc pe net - nu 4, cum zicea Silva. Intr-adevar, cu un joc mai putin disputat. Etapa trecuta au pierdut cu locul 13 si etapa urmatoare joaca cu locul 8.

    Nu stiu daca isi fac si ei aceste calcule dar eu cred ca sunt circumstante sa ne impunem, pe langa cele legate de valoarea loturilor. Desi la casele de pariuri ei au 1.35 si noi 3.30.

    I don't know...om trai si-om vedea.

    Haide U!

    cu 2 ani în urmă (21.12.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!