Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj Napoca, victorie clară în fața rivalilor de la BC CSU Sibiu

U-BT Cluj Napoca, victorie clară în fața rivalilor de la BC CSU Sibiu

U-BT Cluj Napoca a reușit să se impună pe teren propriu în fața celor de la CSU Sibiu în startul celei de-a 4-a etape a Ligii Naționale de Baschet Masculin, ediția 2019-2020.După 40 de minute dominate în totalitate, elevii lui Mihai Silvășan au obținut a 4-a victorie consecutivă, scor final 92-64.

Primii 5:

U-BT Cluj Napoca: David Vida ll Donatas Tarolis ll Kerron Johnson ll Darko Planinic ll Patrick Richard

BC CSU Sibiu: David Engi ll Jordan Chatman ll Jared Jordan ll Chris Cooper ll Randal Falker

Prima posesie a partidei a aparținut sibienilor, nefructificată însă, urmând ca un minut mai târziu Chris Cooper să pună pe tabelă primele puncte ale partidei.Patrick Richard a înscris de la mare distanță, iar la celălalt panou sibienii au reușit un run de 5 puncte, scor 4-7.Clujenii au răspuns imediat printr-un coș cu fault al lui Kerron Johnson, urmat de un cărlig reușit de Darko Planinic, moment în care jocul a devenit mai echilibrat.Finalul primului sfert a aparținut în totalitate clujenilor, care au încheiat cu un run de 7 puncte început printr-o triplă a lui Patrick Richard și încheiat cu un dunk al lui Karlo Zganec, scor 18-12.

Artis Ate a marcat primele puncte ale sfertului secund, însă răspunsul lui Isaiah Phillmore a venit imediat printr-o aruncare de la mare distamșă, scor 20-15.Imediat, Toni Rotaru a profitat de o greșeală personală a lui Lucas Tohătan și a înscris ambele libere, iar apoi Artis Ate a dus din nou avantajul echipei sale la 9 puncte, scor 24-15.La celălalt panou, CSU Sibiu a impresionat printr-un recital de triple reușit de Lucas Tohătan și Isaiah Phillmore, care și-au adus echipa la doar 3 puncte în spatele gazdelor.După un coș înscris de Toni Rotaru și alte 2 puncte puse pe tabelă de Kerron Johnson, Lucas Tohătan și același Johnson s-au întrecut în triple, moment în care avantajul clujenilor era de 7 puncte, scor 31-24.

Au urmat două minute fără coș încris, încheiate de Donatas Tarolis, care a ridicat publicul clujean în picioare după două reușite spectaculoase, urmat de o aruncare de la mare distanță înscrisă de Andrei Calnicenco, scor 38-25.Randal Falker s-a trecut și el pe lista marcatorilor, iar Jared Jordan a redus avantajul la 8 puncte printr-o triplă.Jocul a continuat să fie dominat de gazde, Darko Planinic fiind și cel ce a stabilit scorul la pauză după o prezență la linia de libere, scor 43-33.

La revenirea de la vestiare, cele două formații au fost protagonistele unei serii de ratări.După aproape 2 minute, Chris Cooper a profitat de greșeala personală a lui Andrei Calnicenco și a înscris o liberă, însă Donatas Tarolis a răspuns imediat printr-o triplă, scor 46-34.Sibienii au continuat să fie extrem de neinspirați pe partea ofensivă, încurcați și de o defensivă bună a elevilor lui Mihai Silvășan, lucru arătat din nou de același Donatas Tarolis care, după o apărare foarte bună, a reușit să înscrie de la mare distanță, scor 49-35.Au urmat momente extrem de tensionate în Sala Sporturilor Horia Demian, Randal Falker fiind sancționat cu două faulturi antisportive asupra lui Darko Planinic, moment în care a fost nevoit să părăsească terenul, acesta încă protestând asupra agresivității jocului adversarilor săi.

Rolland Torok a înscris și el un cârlig, însă Patrick Richard a fost din nou decisiv din afara semicercului, scor 60-39.Timp de aproape două minute, ambele echipe au punctat numai prin prezențe la linia de libere, însă Artis Ate a reușit să spargă gheața printr-o triplă cu mai puțin de un minut înainte de finalul sfertului.Karlo Zganec a stabilit scorul înaintea ultimelor 10 minute printr-o nouă prezență la linia de libere, scor 69-43.

Sfertul final a consemnat continuarea unei dominații fără probleme a celor de la U-BT Cluj Napoca în fața sibienilor, începând cu un run de 8 puncte.Jordan Chatman a înscris și el de la mare distanță, moment în care jocul a devenit puțin mai echilibrat.David Engi a marcat și el o triplă, însă Patrick Richard a răspuns imediat prin a 10-a aruncare de la mare distanță a gazdelor, scor 82-51.După David Engi, Rareș Uță s-a trecut și el pe lista marcatorilor printr-un alley-oop.

În ciuda încercărilor elevilor lui Dan Fleșeriu de a micșora diferența de pe tabelă, Artis Ate și Patrick Richard au continuat să fie decisivi din afara semicercului și diferența a ajuns la 37 de puncte, scor 90-53.Isaiah Phillmore, profitând de o echipă a Clujui formată majoritar din juniori români, a reușit un run de 8 puncte, ce a inclus și două aruncări de la mare distanță, scor 92-61.Rolland Torok a fost ultimul marcator al partidei, după o prezență la linia de libere, scor final 92-64.

Principalii marcatori:

U-BT Cluj Napoca: Donatas Tarolis( 18 puncte, 8 recuperări, o pasă decisivă, 25 eficiență ), Patrick Richard( 17 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive, eficiență 23 ) și Kerron Johnson( 13 puncte, 5 recuperări, 7 pase decisive, eficiență 20 ).

BC CSU SIBIU: Jared Jordan( 8 puncte, o recuperare, 7 pase decisive ), Rolland Torok( 8 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă ) și Isaiah Phillmore( 16 puncte, o recuperare, 2 pase decisive ).

 

*SURSA foto: Dragoș Dumitru

3 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu Jazz :

    Intrebare
    Am și eu o întrebare :de ce, odată cu noua înfățișare a site-ului, au dispărut aproape în totalitate comentariile userilor? Unele erau foarte pertinente /inteligente chiar dacă erau subiective.

    cu 4 ani în urmă (02.11.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Păi
      Cred că în principal din cauza opririi aplicației. 90% din comments veneau de acolo, acum nu mai este așa la îndemână să comentezi.
      Asta a fost decizia, să omoare aplicația... Cred că nu reușeau din cauza ei să monetizeze suficient pagina. Asta e, pierzi pe o parte, câștigi pe alta.. Mă gândesc că e asumată...

      cu 4 ani în urmă (02.11.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      mai multe motive
      1. stirile sunt super abramburite, daca vreau sa urmaresc comentariile la o stire nu pot, ca merge mai jos si pana o gasesc dureaza o vesnicie. Site-ul vechi era lux, parerea mea :D
      2. log in-ul obligatoriu la fiecare accesare a site-ului. Eu cel putin nu am reusit sa fac browser-ul sa retina parola astfel incat sa nu trebuiasca sa ma loghez de fiecare data cand accesez pagina si vreau sa scriu un comentariu
      3. dupa login ma trimite la pagina de profil in loc sa ma trimita la stirea la care voiam sa comentez

      Eu de pe aplicatie nu am comentat niciodata, avand windows phone (RIP :) ) Nu stiu de unde stii ca 90% din comentarii veneau de acolo.

      Cred ca toate schimbarile puse cap la cap au dus la o lehamite a utilizatorilor de a posta. Si na, e si inceput de sezon. Mai incolo cel mai probabil se vor mai anima lucrurile si in sectiunea de comentarii.

      Despre meci: ma bucur sa vad o echipa a noastra asa tare in aparare. In atac, o zi iti intra, o zi nu. Aseara ne-am si aparat, a si intrat. De aici si diferenta de scor. Plus SB mai obosita si fara Stewart care pare meserie. Deci sa ne bucuram de victorie si diferenta de scor, ca nu le vom mai vedea prea curand :)

      Pe de alta parte si la noi cand vor reveni Curry si Kuti va fi (si) mai bine. Deci premise destule pentru un sezon cat de cat reusit. Numa sa ramanem sanatosi si sa asculte Silva de Dujosevic :)

      Haide U!

      cu 4 ani în urmă (02.11.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!