Minute | 30:38 |
Puncte | 21 |
Pase decisive | 6 |
Recuperari | 2 |
Eficienta | 19 |
U-BT Cluj-Napoca pornește returul sezonului regulat din EuroCup cu sete de revanșă. Campioana României o întâlnește în depalsare pe Cedevita Olimpija ljubljana marți, 3 decembrie, de la ora 19:30. Ardelenii au patru victorii la rând în toate competițiile.
În meciul tur dintre cele două formații, Cedevita a reușit să se impună, înregistrând primul succes în confruntările directe cu trupa lui Mihai Silvășan, după cele două eșecuri din stagiunea precedentă.
În prima etapă a noului sezon din EuroCup, studenții au preluat controlul pe parcursul sfertului secund și nu au reușit să își impună dominanța până la final. Scorul final a fost 86-93.
Zavier Simpson și Adam Mokoka au fost principalii remarcați ai reprezentantei României. Americanul a flirtat cu un triple-double, prin cele 16 puncte, 7 recuperări și 9 pase decisive. Tot 16 puncte a marcat și francezul, la care a adăugat 6 recuperări.
Față de partida din luna septembrie, Cedevita are o noutate importantă în lot. Andrija Stipanovic, care a evoluaut până acum pentru Lietkabelis, a revenit la formația slovenă, pentru care a jucat înainte să vină la U-BT.
În meciul de debut, el a ieșit la rampă în fața celor de la Veolia Towers Hamburg. Bosniacul a contabilizat nu mai puțin de 14 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive în doar 17 minute petrecute pe parchet.
Nici în cazul clujenilor nu vorbim despre un lot identic. Campioana en-titre a României l-a înlocuit de curând pe Kevin Hervey cu lituanianul Gediminas Orelik, care a strâns 4 puncte, 3 recuperări și 1 assist în meciul de săptămâna trecută cu Aris Salonic.
La ora meciului, atât U-BT, cât și Cedevita au adunat cinci victorii și patru înfrângeri. Ardelenii au obținut două victorii din patru meciuri în deplasare, în timp ce oponenții din Slovenia și-au apărat în trei ocazii terenul propriu, disputând cinci meciuri la Ljubljana.
Devin Robinson este principala gură de foc a trupei antrenate de către Zvezdan Mitrovic, cu o medie de 14.9 puncte pe meci. Sub panou, amenințarea este Joan Beringer, care are o medie de 5.5 recuperări. Principalul distribuitor de mingi este Devante Jones, cu 5 assist-uri pe meci.
Disputa dintre U-BT Cluj-Napoca și Cedevita Olimpija Ljubljana este programată marți, 3 decembrie, de la ora 19:30 și poate fi urmărită în transmisiune directă pe Prima Sport 3.
*Foto: u-bt.basketball
Transfer de senzație realizat de o echipă din baschetul masculin românesc
Victorie de poveste pentru U-BT Cluj-Napoca, la capătul unui nou duel cruci...
U-BT Cluj își ia revanșa pentru rezultatul din tur și câștigă derby-ul cu C...
U-BT Cluj își ia revanșa pentru rezultatul din tur și câștigă derby-ul cu C...
Victorie de poveste pentru U-BT Cluj-Napoca, la capătul unui nou duel cruci...
CSM Târgu Mureș obține o victorie categorică în deschiderea etapei a 17-a,...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!