Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

”U” BT Mobitelco, la a doua victorie consecutivă pe final de meci

Radu Bărăian

Radu Bărăian
24.01.2014

Liga Națională

Etapa XV

70-72

Sala Sporturilor Târgu Jiu

9-6 Statistică 10-5

După ce etapa trecută ”U” BT Mobitelco a trecut de Oradea în ultimele secunde ale jocului cu 70-69, clujenii au repetat isprava și pe terenul Energiei Rovinari, impunându-se pe final cu 72-70 (18-14, 18-18, 18-17, 18-21). Disputa a contat pentru runda a 2-a a returului din Liga Națională de Baschet Masculin.

Florin Nini a început partida cu un prim cinci format din G. Watson, P. Troupe, L. Darby, E. Jazvin și K. Kakaroudis, în timp ce Bobo Pintea i-a trimis în teren pe M. Medvedj, C. Baciu, M. Silvășan, D. Hargrove, respectiv B. Cuic. 

Primele 5 minute și jumătate ale confruntării din Sala Sporturilor din Târgu Jiu s-au scurs sub semnul echilibrului, cele două formații tatonâdu-se pentru a observa punctele forte sau punctele slabe ale adversarului, tabela înregistrând astfel 10-10. După alte 3 minute, Rovinariul și Clujul erau în continuare la egalitate, scor 14-14. Kuburovic, iar mai apoi Hargrove au reușit să pună pentru Mobitelco câte 2 puncte fiecare pe tabelă, în timp ce oltenii nu au mai marcat până la finalul actului de debut. Astfel, după primele 10 minute ale disputei, clujenii aveau un avantaj de 4 puncte, scor 18-14. Sfertul secund a fost unul extrem de echilibrat. După 4 minute scurse din această partea a jocului, oaspeții au reușit să se apropie la 2 puncte în fața adversarilor. Cel de-al doilea act s-a încheiat cu un parțial de 18-18, iar ardelenii au intrat la vestiare cu un avantaj de 4 puncte, scor 36-32.

Elevii lui Dorin Pintea au revenit de la cabine motivați să mărească diferența consemnată între ei și adversari, reușind acest lucru printr-un run de 8-2 în primele 3 minute ale sfertului cu numărul 3, scor 44-34 în favoartea echipei vizitatoare. Restul minutelor rămase din penultimul act s-au scurs cu o echipă a Energiei dornică să reducă ecartul clujenilor, pentru a mai putea spera la ceva din această confruntare. Au reușit în mare parte acest lucru, venind la doar 5 puncte în spatele grupării de sub Feleac, scor 49-54, iar din aceste considerente, actul decisiv se anunța mai mult decât interesant.

Din păcate, debutul ultimei părți a jocului a fost umbrit de o accidentare groaznică, suferită de Dalibor Djapa la nivelul genunchiului drept, acesta părăsind parchetul pe targa medicilor. Fără una dintre piesele de bază, Energia Rovinari era condamnată în fața celor de la Cluj. Însă, ardelenii au lăsat-o mai moale, făcând multe greșeli pe ambele faze de joc, permițându-le gazdelor să restabilească egalitatea, scor 61-61, cu 5 minute înainte de finalul jocului. Nu doar că au egalat, gorjenii au reușit să pună între ei și „studenți” o diferență de 5 puncte, scor 68-63. În cele 2 minute rămase din confruntare a venit rândul celor de la Energia Rovinari să cadă din punct de vedere fizic și psihic, fapt care a fost decisiv în deznodămândul partidei, Clujul reușind să se impună într-un final cu 72-70.

În urma acestei victorii, ”U” BT Mobitelco a acumulat 25 de puncte în clasament, având un bilanț de 10 victorii și 5 înfrângeri. În tot acest timp, Energia Rovinari a ajuns la 24 de puncte la activ și un record de 9 meciuri câștigate și 6 pierdute. În etapa viitoare, ardelenii vor primi vizita Concordiei Chiajna, în timp ce trupa lui Florin Nini se va deplasa la Sibiu, pentru duelul cu CSU din localitate.

Cel mai bun om din tabăra învingătoare a fost Cătălin Baciu, acesta terminând în double-double, cu 17 puncte și 10 recuperări. Pivotul Clujului a fost urmat de M. Silvășan 14, Hargrove 14, Cuic 13, Kuburovic 12, respectiv Lalovic 2. Punctele Energiei au fost marcate de L. Darby 18 puncte (6 rec), E. Jazvin 15 (10 rec), P. Troupe 14, G. Watson 11 (8 p.d), D. Djapa 10 (5 rec) și K. Kakaroudis 2 (5 rec). 

*Foto: Andor Marton

19 comentarii la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Incredere
    Increderea investita in Baciu a inceput sa dea roade. In ultimele meciuri Catalin a primit minute multe inca din debut si evolutiile sale au crescut in valoare si eficienta. Felicitari pt. jucator dar mai ales pt antrenorul Pintea

    cu 10 ani în urmă (24.01.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca free62 :

    free62
    Minutele iul ajuta sa isi arate calitatile ofensive, dar defensiv mai e mult de lucru. Meciul cu Oradea greul l0au dus Lalovic(in special) si Sparks. Astazi la fel finalul l-a jucat Lalovic impecabil, iar la Meciul cu Oradea zic cu toata raspunderea ca Lalovic a facut un meci mare. Azi Baciu a fost oarecum ignorat si l-au bagat in mana....aici Nini a gresit enorm. Poate multi nu o sa fie de acord, dar azi imi scot clopu in fata lui Meda...statistica nu e de partea lui, dar jocul lui a fost la inatltime.

    cu 10 ani în urmă (24.01.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe realgorj :

    realgorj
    Am fost in sala,Clujul a castigat cu noroc, dar meritat.In schimb, soclul lui Cuic trebuie reevaluat...E mai balcanic decat multi dintre noi.Dupa ce ca o comite grav, tot el protesteaza.Cand este eliminat, pentru foul la Jazvin, tot el sare cu gura, ba chiar incearca mai mult...Jucator bun. Caracter si comportament ? Cred ca e din acelasi oras cu Dzambic, au urmat amandoi actoria de proasta calitate...

    cu 10 ani în urmă (24.01.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca carlos_cj :

    Baciu
    Incrediiiibiiiil!!!! Baciu sa termine cu double-double. u imi dau seama ce s-a intamplat dar din cate stiu la plecarea din Cluj era sanatos. S-o fi imbolnavit pe defileu, intre Petrosani si Tg Jiu :)

    cu 10 ani în urmă (25.01.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca carlos_cj :

    @ realgorj
    Nu inteleg de ce a trebuit sa spui asta despre Ciuia. Sincer! E un truism. Ca si cum ai spune ca pestii traiesc in apa. Ciuia stie sa mimeze, sa protesteze si sa puna presiune pe arbitri mai bine decat orice altceva. Face asta de cand a venit in Romania. E unul dintre motivele pentru care clujenii il iubesc si ceilalti spectator il detesta. Oare tu nu stii ca la Sibiu a fost declarant inamicul public numarul 1? :)

    cu 10 ani în urmă (25.01.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe realgorj :

    @carlos_cj
    Nu e vorba de ce mimeaza...dar e inadmisibil, omeneste vorbind, ca atunci cand Djapa este intins pe jos, primeste asistenta medicala, toata lumea este siderata, inclusiv jucatorii Clujului, mai putin Cuic, care se incalzeste la cos, sub nasul galeriei gorjene...Nici usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi miroase...Pacat pentru un jucator bun aflat spre finalul carierei.

    cu 10 ani în urmă (25.01.2014) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Eugenb :

    Meci
    Poate ma lamureste si pe mine cineva.
    1. De ce s-a dat fault la Kakaroudis cand a fost capac clar.
    2. De ce s-a dat apoi antisportiv cand s-a aruncat de 3 ori la cos si Clujul a inscris.
    3. De ce a aruncat Darby de 3 puncte cand mai avea 15 secunde. Ultimul minut a fost de neinteles, prin ce au facut arbitrii si echipa din Gorj.

    cu 10 ani în urmă (25.01.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca free62 :

    free62
    1. S-a compensat cu alte faze, nu cred ca ii vreo problema daca privim meciu cap coada, nu pe faze
    2. Nu s-a dat antisportiv, ci tehnic pt proteste(erau gata de repuenere dupa libere cand s-a dat tehnic)
    3. Din aceleasi motive de nervozitate si din aceeasi prostie remarcabila de care a dat dovada si cand a incercat cele dunkuri esuate...primul era sa se accidenteze si pe el cand cu un layout punea pct....al doilea scoatea usor cos cu fault la kuburovic, dar te pui cu un asa talent nervos...

    cu 10 ani în urmă (25.01.2014) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Gabitzu01 :

    arbitrii
    ca spectator neutru ( la tv ) pot sa spun ca rar am vazut un meci in care fluierasii sa traga atat de tare cu echipa oaspete ca sa o scoata invingatoare. cred ca indiferent ce ar fi facut gorjenii avea grija Fabiana sa-i ajute pe clujeni !

    cu 10 ani în urmă (25.01.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "U"
      Fabiana cred ca are ceva la cap, in meciul cu Pitestiul a avut ceva de impartit cu Branko, doar cu el pentru ca in restul meciului nu a fost vizibila.

      cu 10 ani în urmă (25.01.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe realgorj :

    @free62
    Este dreptul tau sa tii cu echipa favorita. Dar de aici si pana a fi anti - Darby, e cale lunga...pentru noi, este un jucator emblematic, cu bune si rele...Al vostru care e ? Cuic ? Sau Silvasan ? Sau cine ? Prea tratezi cu un aer de superioritate...Fabiana joaca tot la voi ? Nu s-a transferat inca ?

    cu 10 ani în urmă (25.01.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "U"
      Sa ma scuzi dar nu ai dreptate cu Fabiana, tocmai ce am vazut meciul si o spun cu mana pe inima ca Fabiana in afara ca habar nu a avut ce face nu a tinut cu noi! De pierdut ati pierdut pe mana voastra si nu pe a lui Fabiana, nu am fost mai buni, doar mai lucizi! Nini cred ca este cel mai slab antrenor posibil, ati pierdut la mingi pe precipitari si intrari din specia berbec ceva de speriat! Cat despre Darby a facut cateva greseli copilaresti si asta tot din cauza antrenorului care nu a stiut nici macar o fractiune de secunda sa ii tempereze pe razboinici!

      Cat tot zicea cineva de Branko si de accidentare lui Djapa nu a s-a aruncat la pamant sa il rupa pe Djapa si nici nu a protestat cat a protestat la Cluj in meciul cu Pitestiul!

      Arbitrii dupa prestatia asta ar trebui sa fie suspendati macar o etapa! In sfertul 4 nu au stiut nici o secunda cee se intampla si ce au de facut!

      cu 10 ani în urmă (25.01.2014)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Sa raspund din prima dupa mine sunt 3, si toti 3 la echipe diferite. Silvasan, Lapuste si Dumitrescu...oamenii care pana la urma au relansat echipa Clujului acum ceva ani. Si sa nu il uit bineinteles si pe Krstanovic.

      Dupa aia eu nu sunt anti-Darby. Nu sunt de acord deloc cu ce a facut aseara...prea multe prostii pe metru patrat. Lucrarile bune si meciurile mari cu Ploiesti si altele nu i le ia nimeni...sunt alelui, dar si prostiile imense sunt tot ale lui. Cred ca imi dai dreptate ca acest jucatopr emblematic sau nu, putea sa puna capac meciului fara probleme la cele 3 faze despre care am vorbit si castigatoarea sa fie clar decisa

      cu 10 ani în urmă (25.01.2014)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    U
    Una peste alta e o victorie, de care aveam nevoie.Si e chiar meritata! Daca poti sa te distantezi si sa fii obiectiv am jucat putin mai lucid, nu mult!, atat cat o arata si scorul.
    Am putea revedea accidentarea? deoarece pe tv , in loc sa o arate din cateva unghiuri sa putem evalua situatia, au preferat sa dea imaginea cu Djapa , desi comentatorul cerea repetat mutarea prim-planului.Eu cred ca totusi a fost o faza de joc, mai aprinsa, de acord, dar nu rea-vointa sau alte cele intentionate.
    Arbitrajul a fost varza, au scapat complet meciul din mana, si asta e ciudat!
    Eu cred ca dupa nefericitul eveniment a planat multa tensiune in sala si pe teren.
    Toata lumea a fost afectata psihic de imaginea baschetbalistului ranit! Si calitatea meciului a avut de suferit apoi.
    Djapa este un jucator iubit la Cluj, si sunt sigura ca tuturor le pare rau de cele intamplate. Chiar si lui Ciuia.
    Faptul ca se mentinea incalzit nu cred ca trebuia sa deranjeze atata. Antrenorul Nini se plimba pe margine, si nu a mers langa jucator.Fiecare se manifesta in felul lui. Am vazut imagini cu specatori mahniti , dar si cu altii ...Sper sa nu fie o accidentare prea grava si sa il mai vedem pe teren

    cu 10 ani în urmă (25.01.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "U"
      Tot meciul!

      http://www.youtube.com/watch?v=9BNb66wjJvA

      cu 10 ani în urmă (25.01.2014)
    • FC Argeș Pitești Gabitzu01:

      meci
      Dupa parerea mea nu este nimeni vinovat de accidentarea lui Djapa, a fost o faza de joc cu o cazatura nefericita a jucatorului gorjean.
      Insa prestatia Fabianei si a intregii brigazi a fost jenanta, dar in special pe final, atunci cand au acordat o mare mana de ajutor clujenilor, exact cat le trebuia pt a castiga jocul ( cate un aut, un fault in loc de capac, un antisportiv sau tehnic,cat sa tii echipa clujeana in joc )

      cu 10 ani în urmă (25.01.2014)
    • CS Energia Târgu Jiu abu:

      grigoras
      Dupa ce vad pe inregistrarea meciului grigoras este cel care ia toate deciziile importante in ultimele 2 minute de joc. Vede fault la capacul la Silvasan, nu vede fault la dunk-ul ratat al lui Darby (este contact evident la saritura lui Kuburovic) desi faza este in zona lui, apoi da fault tehnic la banca noastra (desi nu se vede clar, numai el poate da pt ca ceilalti doi apar in imagini si nici unul nu se duce spre masa oficiala). Consider ca pt ultimele doua minute sunt suficiente argumente sa-l numim pe grigoras cel de-al saselea (daca nu chiar cel de-al saselea si al saptelea) jucator clujan.
      Nu este prima oara cand grigoras ne dezavantajeaza. Probabil cu ploiestiul acasa tot el vine si eventual cu laszlo unguresti/

      cu 10 ani în urmă (26.01.2014)
    • CS Energia Târgu Jiu abu:

      grigoras
      Nu vreaua sa se inteleaga ca el este unicul vinovat, desi are o mare contributie la infrangerea noastra. Mai este si superNini care sare ca butelia exact atunci cand nu trebuie, si Loius care ne-a castigat multe meciuri pe final dar acum a dat-o in bara. Oricum Darby ramane cel mai bun si cel mai iubit la Tg-Jiu si va fi respectat mereu pentru ceea ce a facut si va mai face pentru aceasta echipa.
      Dar ce zice dl Nini de un timeout intre cele doua aruncari libere ale lui Hargrove? Mai avea 2 timeout-uri asa ca putea aseza oamenii la recuperare altfel si evita sa arunce Jazvin de la noi de la panou, apoi putea sa mai ceara un timeout daca Hargrove inscria cea de-a doua aruncare.

      cu 10 ani în urmă (26.01.2014)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    Dl Nini
    Si de timeout ce trebuia cerut sa potoleasca jocul cand se arunca aiurea in primul sfert, si de atacuri ratate ..
    Arbitrajul e o ciudatenie in campionatul nostru...si am vazut destule meciuri!

    cu 10 ani în urmă (26.01.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!