Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca debutează cu dreptul în finala LNBM

U-BT Cluj-Napoca debutează cu dreptul în finala LNBM

Miercuri, 9 iunie, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a găzduit primul meci al finalei dintre U-Banca Transilvania și CSM CSU Oradea. După o primă repriză echilibrată și cu foarte puține puncte marcate, jucătorii antrenați de Mihai Silvășan au preluat inițiativa și au controlat jocul, câștigând cu 73-62.

Alb-negrii au început jocul cu Nandor Kuti, Patrick Richard, Karel Guzman, Ștefan Grasu și Andrija Stipanovic, în timp ce pentru roș-albaștri au intrat pe teren Giordan Watson, Tudor Fometescu, Stephen Holt, Dragan Zekovic și Arturas Valeika.

Elevii lui Mihai Silvășan au comis trei turnoveruri la primele trei atacuri ale partidei, iar Fometescu a deschis scorul după ce l-a depășit ușor pe Richard. La celălalt panou, Guzman a înscris un dunk spectaculos pe contraatac și apoi Stipanovic a transformat o liberă. Fometescu a finalizat încă o pătrundere și Cătălin Baciu a dus-o pe CSM Oradea la 6-5. A urmat un duel al reușitelor între Stipanovic și Baciu, iar cu două minute înainte de finalul actului inaugural, Vida și-a dus echipa la patru puncte: 16-12. În cele din urmă, primul sfert s-a încheiat cu scorul de 18 la 15 pentru gazde.

În perioada secundă, cele două tabere au continuat să fie foarte imprecise în ofensivă, astfel că scorul a rămas relativ redus. Drept urmare, în prima jumătate a sfertului doi s-au înscris doar nouă puncte, iar tabela arăta un avantaj de două puncte în favoarea clujenilor: 22-20. Stipanovic a marcat cu panoul, dar Holt a răspuns imediat de la mare distanță. Silvășan a cerut un timp de odihnă, iar jucătorii săi au replicat cu patru puncte consecutive. Finalul reprizei (29-26) a adus tensiune în rândul baschetbaliștilor din ambele loturi și se anunțau 20 de minute de foc, după pauză.

După revenirea de la vestiare, jocul a devenit mult mai disputat și s-a marcat mult mai mult din afara semicercului. Watson a înscris de două ori prin acest procedeu, în timp ce Tarolis și Richard au fost remarcații gazdelor. La panoul clujenilor, Garlon Green a obținut patru aruncări libere și a reușit să le transforme pe toate, aducându-și echipa la un punct de adversari: 39-38. În ultimele minute ale penultimei secvențe, Tarolis și Richard au condus ofensiva alb-negrilor, iar U-BT s-a distanțat la zece puncte: 57-47.

CSM Oradea a început sfertul final cu un parțial de 6-2, după șase puncte marcate de Aaron Broussard și Bobe Nicolescu. Mihai Silvășan a solicitat un nou time-out, iar imediat Tarolis, Edwards și Richard au înscris de la distanță. Pe contraatac, Karel Guzman a reușit încă un slam-dunk spectaculos, iar avantajul alb-negrilor s-a dus la 15 puncte: 70-55. Pe final, U-Banca Transilvania a controlat jocul și s-a impus cu 73 la 62.

Principalii marcatori ai învingătoarei au fost Donatas Tarolis (21 de puncte, 6 recuperări), Andrija Stipanovic (17 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive) și Patrick Richard (13 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive). De partea cealaltă, s-au remarcat Cătălin Baciu (13 puncte, 5 recuperări) și Aaron Broussard (10 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive).

Meciul al doilea va avea loc vineri, 11 iunie, de la ora 20, tot în BTarena.

*foto: Valentin Todea/Baschet.ro

20 comentarii la aceasta stire:
  • CSM Alexandria 22Liza22 :

    Huuu
    Cea mai sovina galerie a revenit in tribune. Of of ce scandari, ce coreografie care se plimba pe marginea terenului. Intr un pat furat n ai sa ai somn linistit NEVER

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    • uplifter:

      Re:
      Nu va tine nimeni cu forța în "pat"! Daca nu va convine, luați-vă caii și în Asia cu voi!
      Despre lucrurile serioase, din superstiție nu zic nimic pana după meciul 2. Ma bucur de victorie și atât deocamdata

      cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Sebas :

    Si de ce ma temeam
    Devine realitate. Joc extrem de slab din toate punctele de vedere. Clujul mai are de batut de 2 ori noi de 3, vestea buna e ca sigur se poate sa ajungem noi primi la 3!

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021) Raspunde
  • CSM Oradea 2 bulcul 1 :

    Pentru comentatoti
    Parcă am băgat în casă galeria clujeană. Parcă nu v-a mai satisfăcut nimeni de ani de zile până la coșurile Clujului. Comentați fazele clujenilor de parca-s copiii voștri de grădiniță la serbare. Parcă aveți date apartamente-n chirie in cluj și mai puteți baga 100e pe camera daca faceți destulă reclama la fiecare cos. Parcă sunteți ștergători de parchet la Cluj de ziceți: "mai AVEM 9 secunde de atac". Parcă sunteți 2 fani înfocați vorbind pe lângă meci în parcare.

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Bravo U !!!
    Dupa semifinala cu Voluntariul, am scris ca sunt pesimist si ca vad un 1-3 . Azi am invins, sper ca pronosticul meu sa fie infirmat de baieti .
    Am mai scris ca avem doar doi jucatori de valoare ( ma refer la straini ), Stipancic si Tarolis, ceilalti la un nivel mediu . Azi cei doi au marcat jumatate din punctele echipei , deci cam am dreptate . Iar daca unul din cei doi, sau Doamne feri, amandoi, prind o zi mai proasta, sansele noastre scad considerabil .
    Oricum, inceputul e promitator, dar mai e mult pana departe !

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    • Benjamin:

      echipa
      Eu ma numar printre cei care au criticat jocul lui Richard din sezonul acesta, dar mi se pare ca nu ii acorzi crediul care i se cuvine. Da, joaca sub ceea ce a aratat sezonul trecut si cred ca aici putem fi toti deacord, dar mi se pare ca in continuare e un jucator care are caracter si care stie sa isi asume lucruri. Da, m-as bucura sa joace mai bine, dar in acelasi timp cred ca e capitanul de care echipa asta avea nevoie.
      Indiscutabil ca Stipe si Tarolis sunt poate cei mai buni jucatori ai nostri. Asta se poate datora si faptului ca aproape tot campionatul am jucat doar cu scheme pe pivoti. Nu vreau sa diminuez aportul lor pt ca se vede de la km distanta faptul ca is doi jucatori care au ridicata mult nivelul echipei.
      De Guzman ce zici? Personal cred ca e printre cei mai ieftini straini pe care i-am avut in ultimele 3-4 sezoane si mi se pare ca omul joaca conform asteptarilor (si as indrazni sa zic ca poate chiar mai mult). Nu putem trage concluzia cu privire la el doar din raportul pret-calitate ca asa zicem ca Lapuste si Lungu is cei mai buni jucatori, dar ceea ce vreau sa subliniez e faptul ca Guzman e un jucator bun (pentru campionatul si nivelul nostru) pe care te poti baza. In intregul Playoff a fost mult mai decisiv decat Edwards si pe alocuri in meciul vs Voluntari ne-am bazat mai mult pe el decat pe Petrica. Eu sper sincer sa il mai vad la noi si sezonul urmator.
      Dezamagirea mare e Edwards care mi se pare ca e 40% din ce a aratat in primele meciuri din tur.
      Wright saracu mi se pare victima colaterala. Nu-i stralucit, dar nu e neaparat rau. Cred ca nu e ceea ce avem nevoie.

      cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    • U BT Cluj-Napoca gentwo:

      Meciul 1
      Un meci controlat de la un cap la altul de U. Oradea a părut tare obosită meciul ăsta și fără soluții, cred că e cazul să se facă un schimb de generații și pe acolo, dar nu zic mai mult, nu e echipea mea și am urmărit-o foarte puțin.

      Din nou Stipa și Doni cei mai buni, @Benjamin are dreptate, de departe cei mai buni jucători ai noștri și ce mai constanți. Dar mie personal îmi place și Petrică. O linie statistică foarte bună, 13 puncte, 5 reb, 5 ast, 2 steals, 2 to. La eficiență al 3-lea din echipă, la plus minus al 2-lea. Eu zic că e bine. Wright are el niște idei, are un dribling foarte bun, dar parcă ceva nu pușcă. Sper să scăpăm în schimb de Edwards, băiatul ășta și-a consumat benzina după primele 10 meciuri. Sper în schimb să îl păstrăm pe Guzman, e meșter pe apărare.

      În rest, meci dominat la toate capitolele, cum spuneam și mai sus, nu cred că poți avea un dubiu în privința jocului. Am reușit să pornim cu 3 to și să terminăm cu 11, un aspect îmbucurător. La recuperări ca de obicei, suntem pe ele, mă bucur că am reușit și să fructificăm acest aspect, Puncte și pentru jocul colectiv, 20 de asisturi, good job.

      O problemă însă, foarte mare și de care mie mi se pare că nu scăpăm de câțiva ani, libere multe ratate. Doar 50% procentaj. Slab de tot. Într-un meci strâns astea te omoară. Sper să ne concentrăm mai mult, ăsta a fost doar primul meci, o să fie și meciuri mai strânse.

      În rest, mă bucur că am câștigat, este foarte bine că echipa a reușit să își revină moral după cele 2 meciuri de la Voluntari.

      Haide U și bucurați-vă de baschet!

      cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Deci se poate.
    Dacă stăm sub media de 15 turnovers e posibil să cîștigăm un meci. Astăzi Oradea a făcut mai multe ca U așa că aproape firesc am cîștigat. Cred de asemenea că acesta va fi aspectul jocului și în continuare. Aproape că îmi vine să spun că va cîștiga cel care greșește mai puțin deoarece ambele loturi sunt marcate de emoții. Haide U !

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021) Raspunde
  • U1919 :

    Meci frumos in partea 2-a..felicitari U, felicitari Oradea
    Unde ai vazut(auzit) azi sovinism la galeria noastra??? Iar domnul de care spui ca era cu coregrafia la marginea terenului(steagul romaniei cu sigla lui U la mijloc este de etnie maghiara…asa ca inceteaza sa mai acuzi de sovinism galeria de astazi.

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    • U BT Cluj-Napoca ereticus:

      sovinism
      Ii un voluntar contra cost din voluntari.....ce astepti....au venit cu casa si masa (inclusiv trascau si bagau) din satul lor.... Iti dai seama ca doua meciuri cu Oradea ar fi fost doua zile cu papica bun, bun.....

      cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea north.finder :

    Meci mediocru
    sau mai degraba as spune ca a fost un meci slab, nedemn de o finala, presiune multa pe ambele echipe, tacticizare multa, aparare agresiva de ambele parti, toate astea in detrimentul baschetului si al spectacolului. Azi le-a iesit mai bine clujenilor, sper ca urmatorul meci sa ne iasa mai bine noua si sper sa vedem un joc mai deschis si mai frumos. Se presupune ca avem cele mai bune echipe in finala, atunci se asteapta si cel mai bun baschet.

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Finala
      Finala e un alt fel de meci, unde conteaza totul - asa ca n-ai cum sa te astepti la un meci "frumos" adica un meci cu multe puncte, cu multe faze - desi au fost destule si la primul meci. Intr-o finala se pune accentul f mult pe defensiva, de aceea pt un spectator neutru va fi mai putin frumos un astfe de meci. Sanu uitam ca ultima "finala" a fost castigata cu 68-61, deci tot un meci cu punte putine, cum ma astept sa fie toate din serie.

      cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    n-ai cu cine bre!
    Bine, am vrut să facem ceva făinuț, să vadă clujenii veniți la sală un meci-spectacol, să le dăm suta, să terminăm scurt cu 3-0, să nu se chinuie băieții, să le arătăm schemele de pe bilețelele lui Coach Ach luate de la Coach Pop și eventual de la phil Jackson, dar se vede de la o poștă că n-ai cu cine! A venit U cu un joc încâlcit, plin de greșeli, cu bâlbâielile lor de la care ne-am molipsit și noi mai rău ca de coronavirus! Acuma schimbăm tactica și le dăm o bătaie urâtă, la tendon, ca să le fie de învățătură de minte și terminăm seria la Oradea!

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    • antistar:

      hai ca esti vizionar
      a doua oara consecutiv. ai un pronostic pentru urmatorul?

      cu 2 ani în urmă (12.06.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca R Razvan :

    Meci
    Un meci dominat de U, in care Oradea a condus de 2-3 ori la inceput. Un meci castigat pe aparare f. buna, iar in atac pe lupta in caciula. Cand s-au aparat oradeni la oamenii mari, au intrat aruncarile de afara, rezultand un meci fara istoric. Surprinzatoare diferenta de libere aruncate (12-22, la un numar de faulturi similar). Vineri e o alta zi, dar daca apararea va fi la fel de buna, va fi bine

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021) Raspunde
  • pipzn :

    Meci
    castigat meritat de "U". Felicitari!

    Jocul individualist al celor de la Oradea (8 pase decisive) a demonstrat inca o data de ce ar trebui sa circule mingea mai mult, nu jucatorii si, daca ai in fata oameni bine pregatiti fizic si motivati, ai toate sansele sa pierzi meciul.
    Si inca ceva: daca trebuie sa si aduci mingea si sa si patrunzi, la un moment dat cam obosesti si randamentul ofensiv scade. Broussard a cam trebui sa faca asta si, din fericire pentru noi, s-a vazut. Pe de alta parte, Richard a facut un joc bun, cea mai mare parte a timpului a avut cine sa aduca mingea.
    De la Oradea cred ca merita mentionat Baciu.
    Nu stiu daca are legatura cu accidentarea lui Watson dar eu am avut senzatia, in sala fiind, ca Oradea a cam renuntat cand mai erau patru minute si ceva de joc. Ma indoiesc ca vom mai vedea asta in meciurile viitoare.

    "U" a terminat cu un procentaj normal de la 3 fapt ce a compensat mult prea multele libere ratate, a avut mai multa grija de minge, per ansamblu un joc colectiv mai bun, in afara de juniorii introdusi pentru ultimele secunde si Kuti au punctat toti. Totusi ma indoiesc ca intr-o serie grea si lunga se va putea castiga doar cu joc bazat pe Richard, Tarolis si Stipanovic si de restul improvizatie.

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca 1234567 :

    Victorie meritată
    Victorie meritată in urma unui meci ținut sub control în care au fost apărări foarte bune de fiecare parte. Meci foarte bun făcut de Baciu deși pivoții noștri au fost în formă bună.

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021) Raspunde
  • West Petrom Arad jordan 23 :

    finala?????
    Daca asta a fost un meci din finala campionatului nostru inseamna ca suntem foarte departe de ceea ce trebuie.... Am asteptat cu nerabdare aceasta finala pt ca s-au calificat cele mai bune echipe din campionat. Speram sa vad 5 meciuri de mnare lupta, spectaculoase, tensionate care sa te tina cu sufletul la gura in fata televizorului. Am rezistat cu greu primele 2 sferturi, dupa care am mutat pe Roland Garros. Am vazut mai sus ca nu trebuie sa ma astept la un meci "frumos", ca apararea va fi mai importanta, etc. De acord dar sa ai la pauza 29-26! Asta e scor de U13 sau U14.
    Daca toate vor fi asa atunci sa se bucure altcineva de baschet (de baschetul nostru pt ca ramane play-off-ul din NBA).

    cu 2 ani în urmă (10.06.2021)
    • U BT Cluj-Napoca ereticus:

      U
      Baschetul european nu este NBA și finala este orice altceva decât ce aștepți tu, din păcate!

      cu 2 ani în urmă (11.06.2021)
    • West Petrom Arad jordan 23:

      baschet
      Nu am pretentia ca baschetul din campionatul nostru sa fie la nivelul celui european (cu NBA e deplasat sa facem comparatii). Dar am pretentia sa se ridice la nivelul unei finale de campionat. Probabil ca daca ma uitam la Galati cu Tg Jiu, puteam zice ca asta e nivelul, dar cand joaca Oradea cu Cluj... Indiferent daca s-a pus sau nu accent pe aparare, la meciul de miercuri eu m-am referit la prestatia jucatorilor. Au jucat baschet doar 2 jucatori, in rest ceilalti au "mimat" acest sport.
      Probabil am avut eu asteptari prea mari. O sa ma uit la meciul 2 fara a avea asteptari si poate o sa-mi placa.

      cu 2 ani în urmă (11.06.2021)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!