Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca se califică în finală pentru prima oară în patru ani

U-BT Cluj-Napoca se califică în finală pentru prima oară în patru ani

Sâmbătă, 5 mai, în fața a peste două mii de spectatori, BTarena din Cluj-Napoca a găzduit disputa dintre U-BT și CSO Voluntari. Partida decisivă pentru calificarea în finala Ligii Naționale a fost adjudecată de către trupa gazdă cu scorul de 75-56.

Formația de start a clujenilor a fost alcătuită din Ștefan Grasu, Andrija Stipanovic, Nandor Kuti, Karel Kuzman și Patrick Richard. De partea cealaltă, ilfovenii au început cu Anthony Hickey, Malcolm Lee, Devoe Joseph, Tudor Gîrbea și Ousmane Barro.

Din primele șase coșuri ale meciului, cinci au fost înscrise de la mare distanță. Guzman și Richard au fost principalii realizatori ai gazdelor, în timp ce Hickey, Gîrbea, Barro și Joseph au marcat pentru oaspeți. Încurajați de cântecele suporterilor, elevii lui Silvășan au controlat jocul timp de minute bune, însă scorul a rămas echilibrat. Pe finalul actului inaugural, Wright a transformat două libere, prin care a asigurat echipei sale un avantaj minim: 16-15.

Alb-albaștrii au început în forță sfertul secund, au profitat de greșelile comise de către adversari și s-au distanțat la patru puncte: 16-20. Antrenorul alb-negrilor a solicitat imediat un timp de odihnă, iar jucătorii săi au răspuns cu un parțial de 8-2. Gîrbea, Lee și Hickey au oprit asaltul ardelenilor și au readus-o pe CSO Voluntari la conducere: 24-28. A urmat o nouă perioadă bună pentru U-Banca Transilvania care, la pauză, conducea cu 32 la 31.

Tarolis și Richard au înscris primele șase puncte ale reprizei a doua, însă Barro, Gîrbea și Lee au răspuns imediat și au restabilit egalitatea. Time-out-ul lui Silvășan a revitalizat ofensiva trupei sale, care s-a distanțat din nou la șapte puncte. Astfel, cu trei minute rămase din penultimul sfert, scorul era 50-43 pentru U-BT. Diferența de șapte puncte (54-47) s-a menținut și la ultima pauză, astfel că se anunța un act decisiv de foc.

După reluarea partidei, Wright a ridicat publicul clujean în picioare cu două coșuri de la mare distanță. Gîrbea și Hickey au înscris și ei din afara semicercului, însă Edwards și Tarolis au răspuns imediat cu cinci puncte. Joseph a reaprins speranțele ilfovenilor cu un coș de trei puncte, dar Edwards și Tarolis au marcat din nou și diferența a crescut la 14 puncte: 70-56. Pe final, CSO Voluntari nu a mai emis nicio pretenție și U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 75-56, calificându-se în prima finală după stagiunea 2016-2017.

Donatas Tarolis a fost omul meciului pentru clujeni, cu 20 de puncte, 9 recuperări și 3 intercepții. Andrija Stipanovic a reușit un double-double, cu 10 puncte și 11 recuperări, în timp ce Patrick Richard și Marquise Wright au reușit fiecare câte 11 puncte. De partea cealaltă Tudor Gîrbea a marcat 11 puncte, în timp ce Devoe Joseph a înscris 10 puncte.

În finală, U-BT Cluj-Napoca o va întâlni pe CSM CSU Oradea.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

9 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    iooi
    cata satisfactie, in special in sf 3 si 4.

    mai vedem 3 meciuri acasa 😅

    cu 2 ani în urmă (06.06.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Bravo U,
    cum zice si colegul, mai ales pt repriza a doua . Dupa mine tribuna a avut o contributie decisiva, voluntarenii nu au rezistat si au cedat psihic, fiind la ani lumina distanta fata de evolutiile de la meciurile 3 si 4, dar si meciul nr 1 . Multi colegi, zic ca avem o trupa foarte buna, eu am alta parere, Stipancic, de departe cel mai bun, urmat de Tarolis . In rest sunt jucatori medii, cum au si alte echipe , ma refer desigur la ceilalti straini . Iar Petrica nu s-a dovedit nici pe de parte avantajul pe care ni l-a dat Watson, in acest sezon evoluand mult sub cel trecut . Iar Silva, e Silva ... Suntem fani, trebuie sa fim optimisti, din pacate orice as face, nu vad cum sa batem Oradea, as pronostica un 1-3 .

    cu 2 ani în urmă (06.06.2021)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Malone
      ți-ar răspunde că la 3-0 meciul 4 nu se joacă, deci nu se poate 3-1. :)
      Eu sper să fie o serie echilibrată, chiar dacă Oradea este favorită după jocul arătat în ultimul timp. Felicitări și HAIDE U !

      cu 2 ani în urmă (06.06.2021)
    • U BT Cluj-Napoca gentwo:

      Finala
      Eu zic să nu ne pripim cu pronosticurile. Stipa și Doni sunt într-adevăr jucători foarte buni, dar petrică anul ăsta și-a ascumat mult și rolul de PG și asta se vede pe statistici. Ok, a ratat mai mult, dar eu îl apreciez, e un jucător care pasează bine, se bate mult și îți poate câștiga un meci, în meciul 4 nu s-a putut. Și eu zic că mai avem câte ceva prin echipă. Edwards nu îmi place deloc, Wright e un jucător bun, dar nepotrivit circumstanțelor, Zganec mai mult accidentat. Dar Guzman este un jucător foarte bun. Dă și de 3, pătrunde de departe cel mai bine de la noi din echipă, se apără foarte bine, este atletic, are viziune, îmi place mult de el. SIngura lui hibă este că nu își asumă aruncări, nu e genul de jucător decisiv și de la plecarea lui Dykes noi nu am mai avut un astfel de jucător, părerea mea că e este musai să ai pe cineva care să își asume în echipă.

      Mă bucur enorm că Voluntari a ieșit și asta pentru că e o echipă construită pe banii mizerabili a lui Pandele și a duamnei Firea.

      În rest, eu sper să batem în finală, eu zic că șansele sunt egale, în rest numai de bine, Haide U!

      cu 2 ani în urmă (06.06.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Jojo Mojo :

    Intrebare
    Pe ce fel de sistem se disputa finala? Cel mai bun din 5? Sau cel mai bun din 7? Haide U!

    cu 2 ani în urmă (06.06.2021)
    • U BT Cluj-Napoca gentwo:

      Finala
      Cel mai bun din 5

      cu 2 ani în urmă (06.06.2021)
    Raspunde
  • Viitorul Cluj Napoca 111111 :

    Stipanovic
    Cred ca azi Stipanovici nu a fost printre cei buni. Tarolis da, a fost din punctul meu de vedere omul meciului. Legat de Silvă azi nu cred ca i se pot reproșa prea multe, poate doar faptul ca l-a uitat pe Guzman pe banca până în sfertul 4. Iar cu Oradea orice e posibil cu condiția să ne schimbăm atitudinea prin creșterea combativității.

    cu 2 ani în urmă (06.06.2021)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Stipa
      Chiar daca a avut extrem de multe ratari (5/11) Aportul lui a fost mare. Voluntariul s-a aparat in special la el (El si Tarolis au scos 60% din fauturile lor). Apoi are cel mai mare numar de assisturi - si pt ca atunci cand avea mingea strangeau cel putin 2 oameni pe el. Si nu in ultimul rand are cel mai mare scor la +/- si anume 20!

      cu 2 ani în urmă (06.06.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca R Razvan :

    Defensiva
    Meci castigat clar pe defensiva - oare de ce nu am jucat asa si celelalte meciuri? Cand adversarul da doar 9 puncte intr-un sfert - si alea doar din aruncari de afara nu mai e nimic de zis Ba da ca in ultimele 6 minute Voluntariul nu a mai dat nici un punct !. Asta pt ca meciul s-a jucat pana in sfertul 4, datorita apararii noastre voluntariul a terminat benzina prin sfertul 3 ... Desi in continuare avem parte de niste ratari incredibile, din pozitii simple (sub panou) sau aruncari deschise. Noroc cu apararea

    cu 2 ani în urmă (06.06.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!