| Minute | 37:54 |
| Puncte | 26 |
| Pase decisive | 9 |
| Recuperari | 3 |
| Eficienta | 38 |
Reprezentata Clujului la acest turneu, "U" Mobitelco, a reușit să-și adjudece medalia de bronz, la capătul unei partide încinse, al cărei rezultat s-a concretizat în ultimele minute, scorul final fiind 81-74.
După consumarea disputei pentru preţiosul loc trei din cadrul turneului final de U20 ce s-a disputat la Timișoara, Răzvan Cenean, antrenorul clujenilor, s-a arătat mulțumit, chiar dacă își dorea mai mult de la acest turneu:
"Nu am jucat cel mai bun baschet, doar în sfertul patru am arătat ce știm cu adevărat. Vreau să-mi felicit băieții pentru acest turneu, chiar dacă după primul meci așteptările erau mai mari. O medalie este foarte bună și trebuie să ne bucurăm de ea. Sunt mulțumit că avem o medalie la finalul acestui turneu. Cu puțină încredere din partea antrenorilor și cu mai multă implicare la antrenamente, încet, încet, ei pot deveni jucători de bază la următoarele echipe la care vor evolua.”
În schimb, George Trif, antrenorul perdantei din finala mică de astăzi, a avut un discurs scurt, prin care a ținut să-și felicite jucătorii în pofida rezultatului negativ înregistrat:
"Băieții au jucat foarte bine, s-au mobilizat, dar pe căderea noastră Clujul a reușit să revină în joc. Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm. După cum am zis, am făcut un joc bun, ne-am dăruit pe teren, dar Clujul a făcut diferența sub panou, iar asta s-a văzut pe finalul jocului. Noi am obosit, iar ei au revenit și au profitat. În finală, datorită terenului propriu, Timișoara are prima șansă".
CSM Târgu Jiu a reușit surpriza etapei cu numărul 24
Dinamo câștigă Eternul Derby cu Steaua în ultima secundă, după o revenire s...
Rapid București se impune la mare luptă pe terenul lui CS Vâlcea 1924
Rapid București se impune la mare luptă pe terenul lui CS Vâlcea 1924
Trey Woodbury va lipsi în următoarele trei meciuri din Liga Adriatică
Programul rundei 26 din LNBM
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!