| Minute | 40:45 |
| Puncte | 32 |
| Pase decisive | 6 |
| Recuperari | 15 |
| Eficienta | 44 |
![]() |
80-69 | ![]() |
| Statistica |
Universitatea Cluj-Napoca a realizat una dintre marile surprize ale etapei, învingând pe CSM Satu Mare cu scorul de 80-69. Partida a avut loc la Sala Sporturilor "Horia Demian" și a consemnat a patra victorie stagională a clujencelor.
Confruntarea are ritm încă din primul minut, combatantele oferind spectacol pe faza ofensivă, din moment ce primul sfert s-a încheiat cu 24-22. Bariera echilibrului nu a putut fi spartă nici la pauză, când tabela indica un avantaj de 5 lungimi, 42-37, după o prestație la înălțime a gazdelor.
Diferența s-a făcut în ultima parte a meciului, cu prilejul căreia fetele lui Florin Covaciu s-au instaurat definitiv la cârma jocului, grație unui parțial răsunător de 17-0. Adversarele din Satu Mare au încercat să revină prin coșuri de trei puncte, însă "alb-negrele" au rezistat pentru a obține un succes nesperat.
Judith Kajdacsi a fost MVP-ul încleștării, pivotul din Ungaria izbutind 20 de puncte, 12 recuperări și 2 pase decisive. Amber Jones a reușit de asemenea 20 de puncte, în vreme ce Flavia Ferenczi a contribuit cu 16.
De partea cealaltă, Andreea Orosz s-a remarcat cu 22 de puncte, 2 recuperări și tot atâtea assist-uri. Tabytha Wampler și-a trecut în cont 15 puncte și 8 recuperări, pe când Eniko Laza a totalizat 11.
*Foto: Silviu Cristea
Nebojsa Vidic nu mai este antrenorul lui FC Argeș Pitești
Ciprian Enache ar urma să devină antrenor principal la CS Vâlcea
Nebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
Nebojsa Vidic nu mai este antrenorul lui FC Argeș Pitești
Ciprian Enache ar urma să devină antrenor principal la CS Vâlcea
Oficial. Arturo Alvarez și CS Vâlcea s-au despărțit amiabil. Ciprian Enache...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!