Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Viaţa asta ţine cu ”U”

Roxana Prichici

Roxana Prichici
20.01.2011

A jucat polo, fotbal şi baschet, dar a ales baschetul. Acum, pe lângă sportul cu mingea la coş, are pasiuni neobişnuite pentru un sportiv, scrie poezii, îi plac maşinile clasice şi lucrează la un cabinet de psihologie.

Paul Chetreanu, jucătorul vicecampioanei ”U” Mobitelco şi al Naţionalei, a povestit pentru u-mobitelco.ro cum s-a apucat de baschet, cat de aproape a fost să renunţe prematur la acest sport şi de ce vrea un contract ”pe viaţă” cu echipa universitară.

Am inceput baschetul împreună cu colegul meu "Silvă", la ProBaschet. În aceaşi perioadă făceam trei sporturi deodată, eram legitimat la trei discipline diferite - polo, fotbal şi baschet - şi participant în toate competiţiile. De ce am rămas la baschet? Cred că rolul decisiv l-a avut antrenorul grec Iannis Kristopulos cu care făceam baschet, el m-a determinat ca în cele din urmă să rămân la baschet. L-am văzut pe antrenor că se implică foarte mult, că punea foarte mult suflet şi m-am ataşat foarte mult de el. Dupa aceea, m-am mutat la CSS Viitorul și am început cu Voicu Moldovan, un om extraordinar căruia vreau să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Și de sărbători am fost la el, împreună cu "Silvă". În '96 - '97 am început baschetul și am rămas aici. Am jucat numai la Cluj de atunci și până acum, mai întâi la CSS Viitorul. La "U" sunt de nouă ani. Am câștigat, la fel ca și Silvășan, 8 titluri naționale la juniori”, a spus Chetreanu, după care a continuat: ”Au fost momente când am vrut să renunţ, făceam multe lucruri deodata şi m-au dezechilibrat pentru că nu ştiam exact ce vreau, dar pe urmă totul s-a clarificat în mintea mea. De pildă în 2004 am plecat trei sau  patru luni în SUA. Mi-a lipsit foarte mult baschetul şi sportul şi atunci am decis că baschetul va fi prioritatea mea în viaţă. Nu mă gândesc să mai plec nicăieri de la Cluj. Am crescut în spiritul lui "U". Veneam de mic la meciuri şi la volei, cu echipa lui Vlaicu sau Piţigoi, şi la fotbal mergeam, când era Brătianu. De mic am crescut în spiritul Universităţii şi îmi doresc să joc în continuare aici. Planurile mele sunt legate de Cluj, rămâne de văzut dacă planurile mele sunt în concordatanţă cu ale conducerii”.

Baschetbalistul a vorbit şi despre pasiunile sale, menţionând însă că baschetul este pe primul loc în viaţa lui. ”Mai am încă pasiunea pentru maşini clasice, acum am patru automobile. Este o pasiune nebunească, costisitoare, dar nu ai ce să faci. Am un  VW Transporter din anul 1972, un Fiat Spider din 1979, Mustangul '68 şi o VW Broscuţă, tot din 1968. Le întreţin pe toate, toate sunt într-o stare buna. Broscuţa e la vopsit acum. Nu prea circul cu ele, mai mult stau în garaj, le pornesc, le aud motorul şi cam atât. Rar când ies cu ele în oraş, iar când ies îmi e greu să mă hotărăsc pe care să o scot... Mai scriu şi poezii. Chiar acum am publicat o nouă carte, dar nu am apucat să merg la editură să o scot. Mai am un proiect care e finalizat deja, trebuie dus la editură şi vreau să le leg pe amândouă şi să fac ceva. Am vorbit şi cu folkistul Cătălin Condurache să facem ceva împreună, să punem muzică pe versurile mele. E foarte greu să le împac pe toate, mai ales că pe lângă toate acestea mai fac şi psihologie, lucrez la un cabinet. E greu, dar mă axez mai mult pe baschet, ăsta este cel mai important, restul le fac atunci când am timp. Toate celelalte sunt strict un hobby pentru mine, nu o să fac carieră nici din poezie, pasiunea pentru maşini sau pshilogie. Când am timp, scriu poezii, cânt la chitară, mă plimb cu maşinile, dar baschetul este prioritar şi mă concentrez pe acest sport”, a încheiat clujeanul de 25 de ani.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!