Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Victoria e victorie! În rest...

Adrian Micinic

Adrian Micinic
17.12.2012

După cum probabil cei familiarizați cu fenomenul baschetbalistic din țara noastră au aflat, SCM U Craiova a furnizat surpriza Ligii 1 la baschet masculin - ediția 2012/13. Echipa olteană a depășit pe Steaua București, scor 71-69, într-un joc contând pentru returul primei faze a competiției.

Surpriza este cu atât mai importantă cu cât bucureștenii i-au spulberat pe craioveni cu scorul de 131-25 în partida tur. Totuși, cele consemnate în meciul de la Craiova confirmă încă o dată că în baschet poți să învingi la oricâte puncte diferență valoarea în clasament a acelui succes este identică cu cea a unei victorii la limită. Am trăit s-o scriu și pe asta: poți să învingi la diferență de o sută de puncte, dacă în revanșă pierzi!

Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici. Am un cu totul alt motiv.

La startul sezonului 2012/13, colegul meu Costin Marinescu a subliniat faptul că SCM U Craiova, echipă finanțată din bani publici (acest subiect este unul deosebit de interesat și vreau să menționez cât de mult regret faptul că TotalBaschet, sau orice altă publicație media, nu dispune de suficiente resurse de personal, timp și financiare pentru a lansa anchete concrete cu privire la modul în care toate echipele de club din România, finanțate din bani publici, folosesc acești bani, lucru care în mod cert ar aduce o urmă de normalitate în sportul cu mingea la coș din țara noastră), s-a înscris în Liga 1 (echivalentul Diviziei B conform noilor denumiri pompoase la care a apelat FR Baschet) cu un lot de jucători cu o medie de vârstă de 30 de ani. El s-a întrebat cum poate fi explicată înscrierea într-o competiție la finalul căreia nu ai voie să câștigi nimic a unui lot a cărui medie de vârstă este de 30 de ani? Ce rost are să cheltuiești sume importante din banii publici, în cazul unui club finanțat de municipalitate, pe o echipă fără perspectivă?

Reacțiile nu au întârziat să apară. Ni s-a comunicat că echipa de Liga 1 (Divizia B) a Craiovei nu este finanțată din bani publici ci din banii celor care joacă în această formație. De asemenea, ni s-a explicat că respectivii jucători, care-și plătesc din propriul buzunar toate cheltuielile, și-au dorit să joace într-o astfel de competiție și aceasta era singura variantă posibilă să joace, convingând clubul craiovean să accepte o astfel de înțelegere. Adică cei care joac să se ocupe de toate cheltuielile de transport, echipament și tot ce presupune participarea în Liga 1.

Cât este de credibilă o astfel de situație vă lăsăm pe fiecare dintre dumneavoastră să vă exprimați. Aveți libertatea să judecați și să trageți concluziile. Dar, lucrurile nu s-au oprit aici. Așa cum unii dintre noi bănuiau, Craiova a lovit din nou. Așa cum a făcut-o în urmă cu câțiva ani la Cluj, în ultima etapă din sezonul regulat când a 'greșit' folosind cinci jucători străini în același timp deși regulamentul obliga folosirea în permanență cel puțin un român. Strategia a fost bine gândită atunci: Craiova a pierdut prin forfait (niciun punct acordat în clasament pentru acest meci) și astfel și-a creat cel mai bun culoar în playout pentru evitarea retrogradării, lucru realizat după 3-2 cu Dinamo în seria decisivă.

La câțiva ani după această strategie, prin care a îngropat-o pe Dinamo, formația din Craiova o bate pe Steaua. Ce-i drept în Liga 1 (Divizia B). Dar, așa cum unii dintre dumneavoastră se întreabă deja, o fac și eu. Cum a făcut-o?

Folosindu-l pe Travis Bureau. Jucătorul american al echipei de la același club, care activează însă în Liga Națională. Știți care este cel mai haios aspect în toată această întâmplare? Că Bureau este jucătorul etapei a 13-a în Liga Națională. Rundă care a coincis, din punct de vedere cronologic, cu etapa în care Craiova a învins-o pe Steaua în Liga 1. Adică MVP în primul eșalon și tu joci în același sfârșit de săptămână în al doilea eșalon.

Alături de el au jucat alți trei jucători de la echipa SCM U Craiova situată pe podiumul Ligii Naționale.

Vă întrebați ce nu e în regulă aici. Nimic nu este în neregulă.

Potrivit regulamentului Bureau are drept de joc. Are sub 25 de ani. 
Potrivit regulamentului o echipă poate folosi doi străini.
Potrivit regulamentului o echipă din Liga I poate avea un lot lărgit de 16 jucători din care să numească cei 12 pe foaia oficială a fiecărui meci, însă poate folosi un număr nelimitat de jucători de la echipa mare cu condiția să fie trecuți pe lista de 16 jucători a echipei din LNBM.

Regulamentul Ligii 1 îl puteți consulta AICI (punctul 4.1 cu privire la alcătuirea echipelor, pagina 3).

Cum pot eu să insinuez că Bureau nu se afla pe lista aceea din luna noiembrie, atunci când a început Liga 1? Nu am cum. FR Baschet nu publică listele oficiale niciodată la competițiile de acest gen. 

Însă, pot să speculez asupra faptului că Travis Bureau a plătit de la el din buzunar ca să joace împotriva Stelei. Pentru că echipa a 2-a a Craiovei trăiește din banii aduși de jucători. Nu-i așa?

Eu totuși sunt curios ce părere are Andjelko Mandic despre acest lucru. După prestația colosală a lui Bureau de la Cluj. Înaintea unei săptămâni infernale, cu meciuri împotriva echipelor din Mediaș și Oradea. Adică cea mai bună reprezentantă a României în Europa și prima clasată în competiția internă.

Pe de altă parte mă întreb de ce nu a fost folosit Bureau în meciurile cu Phoenix Galați, Știința București sau Concordia Chiajna. Probabil nu sună așa bine ca Steaua. Chit că vorbim de Divizia B!

Pentru așa ceva există baschet în România. Să pierdem prin forfait un meci ca să câștigăm războiul. Să ne accidentăm subit cu tot lotul de jucători pentru a amâna un meci, deși jucătorii sunt filmați antrenându-se fără probleme. Să propunem în plină desfășurare a campionatului eliminarea turneului playout după ce regulile jocului fuseseră stabilite cât se poate de clar înaintea începerii sezonului. Și așa mai departe.

Bun. Dar, putem să afirmăm următoarele:

- pentru celebra 'greșeală' de la Cluj, echipa craioveană a plătit conform prevederilor regulamentului: înfrângere prin forfait. Ce vreți mai mult?
- referitor la accidentări, vă invit pe fiecare dintre dumneavăastră să alegeți un jucător din Liga Națională (oricare, român sau străin) și să-l ducem la medic (sportiv sau nu). Ce credeți, îl va declara sănătos sau îi va găsi o sumedenie de probleme care întâlnite la un om obișnuit acesta nu ar putea funcționa normal?
- eliminarea turneului playout a venit dinspre Craiova și a fost îmbrățișată cu dragă inimă de absolut toate echipele care nu s-au calificat în playoff și/sau nu s-au numit Iași.

Nu doar 22 octombrie 2009 nu se uită!

Doar nu ați crezut baschetul în România este folosit pentru a oferi șansa tinerilor de a încerca o carieră în sport. De a înțelege o dată și pentru totdeauna care este definiția sportului. De a avea un motiv în plus pentru a forma jucători de baschet români. Astea sunt pentru alții. Că și așa ni se zice în fiecare zi: nu avem cu cine să-i formăm.

Oricum ar fi, conducerea SCM U Craiova se poate bucura de o victorie în fața noii Steaua Baschet înaintea Asesoftului și a celorlalte forțe din baschetul românesc. În ce condiții s-a întâmplat nu mai contează. Victoria e victorie. Restul e apă de ploaie. Nu-i așa?

6 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fortheloveofthegame :

    fortheloveofthegame
    ai uitat sa mentionezi faptul ca unul dintre arbitri a fost din craiova, nimeni altul decat baiatul lui udrica, fost arbitru international, acum presedinte la echipa de fete din craiova. ca altfel nici cu aia patru divizionari a nu ii bateau pe steaua. cam atat de penibili sunt craiovenii.

    cu 11 ani în urmă (17.12.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fortheloveofthegame :

    arbitru
    si chiar asa, e normal ca echipa gazda sa fie arbitrata de un arbitru din oras, care pe deasupra mai e si fiul unui oficial al clubului respectiv????

    cu 11 ani în urmă (17.12.2012) Raspunde
  • alin23 :

    Craiova
    Frustrarea a fost,este si va fi la ea acasa......la olteni.

    cu 11 ani în urmă (17.12.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Agelu :

    Craiova
    Eee, da ! Hai sa cautam motive : ca antrenorul Craiovei a vrut sa-si verifice niste titulari si relatiile lor de joc ; ca tot antrenorului gazdelor i-a cazut cu tronc explicatia stelistilor cu " am jucat serios la meciul cu 100 punte diferenta " si a dorit sa-si ajute adversarul sa joace la fel de serios.....si inca alte 1000 de explicatii . Si cand Steaua a pierdut la Chiajna tot arbitrii olteni au fost de vina ? Ca de arbitrii din Chiajna nu prea am auzit !

    cu 11 ani în urmă (17.12.2012) Raspunde
  • user12 :

    steaua
    Cei de la steaua ar trebui sa fie mandri ca au jucat impotriva lui Bureau...mai invata si ei ceva.Cat despre arbitraj...steaua a avut mai multe libere decat Craiova..au avut peste 20 libere.E cam penibil sa dai vina pe arbitrii care DESI I-AI INJURAT in mod repetat ( jucatori plus banca stelei ) ti-au dat atatea libere.

    cu 11 ani în urmă (17.12.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe bbadescu :

    finantare echipe
    Foarte bun articolul. Dupa cum am precizat si intr-un alt comentariu facut la un articol referitor la Timisioara, a finanta cu bani publici o echipa in care jucatorii autohtoni conteaza putin sau deloc (cu ceva exceptii) sau care joaca fara o miza reala (cazul de fata), este o risipa. Se pot face lucruri mult mai utile cu acei bani (si, din pacate, noi avem nevoie de multe astfel lucruri). Dar, vorba aia...paine si circ.

    cu 11 ani în urmă (20.12.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!