| Minute | 27:02 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 11 |
| Eficienta | 32 |

BC SCM Timișoara și BCM U Pitești s-au întâlnit ieri seară în sala „Constantin Jude” din orașul de pe Bega, într-un duel alb-violet, care a fost acontat de către gazde. „Leii din Banat” au câștigat în fața echipei din Argeș într-o manieră categorică, scorul final fiind 88-67, după ce la pauză erau aproape 20 de puncte diferență deja, 45-28.
Încă din start, timișorenii s-au instalat la conducere, iar din cealaltă parte parcă nu venea niciun fel de replică. După primele zece minute bănățenii au avut deja dublul numărului de puncte marcate față de adversari, scorul fiind 26-13. Jeremic a făcut aproape ce a vrut pe parchet, compensând indisponibilitățile lui Milencovici, Calotă și Flowers, care au fost doar prezenți pe foaia de joc.
Cea mai mare diferență s-a înregistrat înaintea ultimului act, atunci când tabela arăta 79-49, așadar, nu mai puțin de 30 de puncte. Ultimele zece minute, câștigate cu 22-21 de trupa din Trivale, au fost destinate și spectacolului, Tohatan fiind în prim-plan cu un slam dunk.
BC SCM Timișoara va juca în etapa viitoare din nou pe teren propriu, de această dată cu BC SCU Sibiu. De partea cealaltă, BCM U Pitești va face deplasarea în București, pentru meciul cu Steaua, ambele jocuri urmând să de dispute miercuri, 22 martie.
FC Argeș Pitești, cea mai mare medie de spectatori la finalul turului Ligii...
FC Argeș Pitești câștigă cu emoții pe terenul lui CSM Târgu Mureș
Lucas Tohătan, eroul neașteptat al lui CS Vâlcea în revenirea din finalul p...
Kris Richard s-a accidentat la antrenamentele Oradiei și va lipsi pentru o...
Cristian Achim, prima reacție după accidentarea suferită de Kris Richard
CSU Sibiu revine formidabil și o învinge pe FC Argeș
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!