Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Victorie pentru Dinamo pe propriul teren în fața lui CSM Focșani

Victorie pentru Dinamo pe propriul teren în fața lui CSM Focșani

CS Dinamo București a câștigat meciul cu CSM Focșani, scor 78-66 (24-14, 21-13, 11-15, 22-24). Partida din cadrul turneului 11 LNBM s-a disputat în Sala Dinamo.

Echipele de start

Dinamo: Năsturescu, Ferguson Masters, Price, Cebasek, Diaconescu

Focșani: Petrișor, Taylor, Simeunovic, Pesic, Antonescu

Dinamoviștii au început să se distanțeze pe tabelă după 4 minute de joc, scor 11-6. La finalul primelor zece minute, ecartul dintre cele două echipe era de zece lungimi, scor 24-14. Petrișor și Sampson au micșorat diferența la 5 puncte în startul actului al doilea, 24-19. Cu două coșuri de trei puncte, Cane și Popa-Calotă au modificat tabela la 30-19. La pauză, scorul era 45-27 în favoarea bucureștenilor, un avantaj de 18 puncte.

Gruparea din Focșani a reușit să-și adjudece sfertul trei, dar Dinamo a păstrat un avantaj consistent înaintea ultimului sfert. Astfel, tabela indica 56-42 pentru gruparea antrenată de Hristu Șapera după 30 de minute de joc scurse. La jumătatea actului patru, Petrișor a transformat o aruncare de la mare distanță pentru a micșora diferența la 11 puncte, 68-57. Dinamoviștii nu au avut emoții până la final și s-au impus destul de clar în această confruntare.

Principalii marcatori

Dinamo: Cebasek 18 puncte, Price 10 puncte, Ferguson Masters 10 puncte, Năsturescu 8 puncte, Cane 8 puncte

Focșani: Pesic 28 de puncte, Sampson 12 puncte, Petrișor 9 puncte, Simeunovic 9 puncte

*Foto: Valentin Todea/baschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!