Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Victorie pentru Energia Târgu Jiu în ultimul meci al anului

Radu Bărăian

Radu Bărăian
24.12.2014

LNBM

Etapa 13

77-71

Sala Sporturilor Târgu Jiu

6-6 Statistică 5-7

Baschetbaliștii de la Energia Târgu Jiu s-au impus în propriul fief în fața echipei Gaz Metan Mediaș la 6 puncte diferență, scor final 77-71. Meciul a fost controlat în mare parte de gazde, cu o revenire mai serioasă a oaspeților în cea de-a treia perioadă de joc. Confruntarea dintre cele două combatante a contat pentru ultima etapă a turului din LNBM.

Primele 10 minute de joc au fost echilibrate, cu două vecine de clasament tatonându-se reciproc pe toate durata sfertului de debut. Într-un final, prima perioadă a fost adjudecată de amfitrioni cu un parțial de 20-17. În actul secund, elevii lui Antonis Constantinides au apăsat pedala de accelerație, reușind în urma unui parțial de 21-7 să intre la vestiare cu un ecart de 17 puncte, scor 41-24. După revenirea din pauza mare s-a consemnat și revenirea ardelenilor, care în cea de-a treia secvență a meciului a reușit să se impună cu 24-13. Astfel, înaintea sfertului decisiv, diferența dintre Energia și Gaz Metan era de 6 puncte, 54-48. Ultima parte a întâlnirii a fost una echilibrată, cu un Gaz Metan care încerca să se apropie tot mai mult de adversari, lucru care s-a și întâmplat cu 3 minute înainte de final, atunci tabela indica 62-62 în favoarea echipei gazde. Cu toate acestea, cu dorința de a intra în vacanța cu capul sus, Energia a forțat pe final, câștigând în cele din urmă cu 77-71. 

Punctele formației învingătoare au fost marcate de Giordan Watson 19, Larry Turner 15 (6 recuperări), Louis Darby 13, Tal Karpelesz 12, Porter Troupe 8, Nemanaja Milosevic 6 (7 recuperări), respectiv Michal Kremen 4 (7 recuperări, 5 pase decisive). De cealaltă parte, de la medieșeni au punctat Aliaksandr Pustahvar 17 (5 recuperări), Niksa Nikolic 13 (5 pase decisive), Marko Djurkovic 12 (12 recuperări), Nikola Siladji 10, Gediminas Navickas 10, Doug Plumb 6 și Vladislav Solopa 3. 

Odată cu terminarea acestui ultim meci din turul LNBM, Energia termină anul pe locul 7 cu 18 puncte, având un bilanț de 6 meciuri câștigate și 6 pierdute, în timp ce gruparea din Mediaș termină pe locul 10 cu 17 puncte acumulate și un record de 5 meciuri câștigate, respectiv 7 pierdute. 

*Foto: Báthori Zsigmond

3 comentarii la aceasta stire:
  • YMCA alin67 :

    greu
    Meci foarte greu,castigat si cu putin noroc,desi am condus si cu 19 puncte. N-am fost departe de un final similar celui cu Craiova,mai ales ca Gazul are niste aruncatori excelenti de 3.Watson a fost decisiv nu atat prin punctele marcate cat prin faptul ca a dus la eliminarea celor doi fundasi ai oaspetilor,Navickas si Nikolic. Cu acestia in teren,finalul ar fi fost mult mai incins. In acest meci s-a intamplat ceva ce eu unul nu am vazut pana acum. Watson a conis fault la Nikolic si,fiind in bonus,a primit doua libere. Acestea au fost executate insa de Pustahvar,care le-a si marcat. Banca gazdelor a reclamat la masa oficiala faptul ca altcineva trebuia sa execute liberele si, dupa cateva parlamentari si sfatuiri, punctele au fost anulate si posesia acordata Energiei. Faza s-a petrecut intr-un moment cand oaspetii se apropiasera amenintator,astfel ca cele doua puncte au contat enorm. Probabil,jucatorii Mediasului (si nici stafful) nu au fost atenti la cine a fost acordat faultul,altfel nu-mi explic aceasta greseala.

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014) Raspunde
  • YMCA alin67 :

    erata
    Corect era sa scriu: "Nikolic a fost faultat de Watson,si, echipa sa fiind in bonus,a primit doua libere",dar cred ca ati inteles ce s-a intamplat.

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe cronicaru :

    cronicaru
    In fine...ne mai trebuie doi jucatori pe pozitiile 4-5. . altfel e jale

    cu 9 ani în urmă (25.12.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!