Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
U BT Cluj-Napoca începe perfect seria de playoff cu Ludwigsburg din Basketball Champions League. În fața a 10.000 de spectatori, campioana României s-a impus cu scorul de 76-73, la capătul unei partide de luptă.
În primul minut al jocului cele două coșuri au rămas sigilate. Primele puncte au fost marcate de Polas, cu un coș de la distanță. A venit răspunsul instant de la Stefan Bircevic. Ludwidsburg a preluat conducerea cu două reușite pe contraatac. Nu a durat mult până clujenii au trecut pentru prima dată în față, după un coș de la distanță a lui Richard. Stipanovic s-a apărat excelent la Polas și a oferit un atac rapid colegilor săi, încheiat cu coșul lui Hogue, care-l determina pe John Patrick să solicite primul timp de odihnă al jocului. „Petrică” mai lovea o dată de la distanță după reluarea jocului și a dus scorul la 13-7. Jacob Patrick, fiul antrenorului grupării germane, a replicat cu o reușită asemănătoare. Avantajul a rămas doar în dreptul echipei lui Mihai Silvășan până la finalul sfertului inaugural. Stewart a avut șansa să mărească ecartul, dar nu a găsit drumul spre coș și oaspeții au mai avut 5 secunde de atac, dar nici Simon nu a marcat. Primul act s-a înscheiat cu 18-13 pentru U BT. Justin Simon a înscris la prima acțiune după reluarea jocului. U BT a rămas on fire de la distanță, iar Stewart și Bircevic au mai adăugat puncte de la mare distanță. Scorul ajungea la 24-17 și mai urma un nou time-out pentru vizitatori. Ludwigsburg a reacținat bine și a reușit un parțial de 6-0, oblingându-l acum pe Mihai Silvășan să întrerupă jocul. Finalul de repriză a fost unul extrem de echilibrat, cu jocul transformându-se într-o adevărată bătălie. Germanii au pus o presiune fantastică pe minge. Elijah Stewart a închis prima secvență cu un alley oop monstruos, după care a primit și o liberă suplimentară, pe care a transformat-o, stablind scorul pauzei, 37-34.
Repriza secundă a început cu reușita lui Andeija Stipanovic din apropiere. Partida a avut un ritm ofensiv mult mai bun și cele două echipe au început să găsească din nou coșul cu aruncări de la distanță. U BT Cluj-Napoca a rămas în față și după 4 minute scurse de pe tabelă scorul era 47-42. Ludwigsburg a marcat 4 puncte la rând, după o recuperare ofensivă și o intercepție. A mai venit o triplă pentru oaspeți, de la Woodard și scorul bascula. Clujenii s-au blocat și Radebaugh cu trei libere marcate a dus scorul la 52-47. Brandon Brown cu un three-point-play a oprit seceta în ofensivă, ca mai apoi Hogue să egaleze. S-a mers umăr la umăr apoi, până la finalul sfertului. Aceeași rețetă, intercepție plus recuperare ofensivă, a făcut ca Ludwigsburg să aibă avantaj minim la capătul primelor 30 de minute de joc, 56-55. Jacob Patrick a deschis balul actului decisiv cu a doua sa triplă. A mai venit un coș de 3 puncte de la Polas și Ludwigsburg avea cel mai mare avantaj din meci 7 puncte. Mihai Silvășan a fost obligat să solicite timp de odihnă. U BT a revenit perfect pe parchet cu un coș de la distanță pe mâna lui Brown. Egalarea venea la 65, după o nouă reușită de la distanță a lui Brown. Radebaugh a marcat și el o triplă, dar Richard i-a transmis că și el o poate face la fel de bine. Seria a continuat, Bircevic a înscris și el de 3 puncte și scorul ajungea la 71-68 pentru U BT, momentan în care sala se transforma într-un adevărat vulcan. Nimic nu i-a mai putut opri pe clujeni de la distanță și Stewart a semnat și el o triplă. Oaspeții au înregistrat un run de 5-0 și diferența era minimă cu 90 de secunde înainte de final. Bircevic a dus Clujul la o posesie lungă în față, când mai era 31 de secunde din meci. Ludwigsburg a irosit următorul atac, dar o decizie controversată a arbitrilor le-a mai oferit germanilor o posesie cu puține secunde rămase pe ceas. Nu s-a mai întâmplat nimic și partida s-a înscheiat cu scorul de 76-73.
Patrick Richard a fost omul meciului cu 14 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive. Stefan Bircevic a reușit 13 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive. Karel Guzman a contribuit cu 12 puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive. Tot 12 puncte a adăugat și Brandon Brown, plus 2 pase decisive. Elijah Stewart a totalizat 11 puncte 4 recuperări și o pasă decisivă.
Jonah Radebaugh a fost principalul marcator al oaspeților cu 16 puncte, 4 recuperări și o pasă decisivă. Justin Simon a terminat cu 14 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.
Meciul 2 al seriei dintre U BT Cluj-Napoca și Ludwigsburg va avea loc pe 13 aprilie, în Germania.
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
CSM Oradea a preluat conducerea în semifinala cu CSO Voluntari
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
14 comentarii la aceasta stire:
Super
cu 3 ani în urmă (06.04.2022)Cred ca este cel mai "european" meci judecat de o echipa romaneasca in competitiile europene la nivel de sporturi in sala, cel putin de pana acum. Cand spun european ma refer la conditii, numar de spectatori, nivelul jocului si asa mai departe. Bravo U !
Corectare
cu 3 ani în urmă (06.04.2022)*jucat
Super meci
cu 3 ani în urmă (06.04.2022) RaspundeUn adevărat regal baschetbalistic oferit de echipa din Cluj!
Felicitari U-BT!
👏👏👏
cu 3 ani în urmă (06.04.2022) RaspundeMare echipa, Mare public, Și fff Mare Antrenor.
Felicitări de la Oradea👍👏👏👏
Super
cu 3 ani în urmă (06.04.2022) RaspundeSuper victorie, foarte faina atmosfera. Haide "U"!
Multumesc
cu 3 ani în urmă (06.04.2022) RaspundeMultumesc baieti! Multumesc Silva!
Mulțumesc pt bucuria acestui meci
cu 3 ani în urmă (06.04.2022) RaspundeDe la faza a doua a grupelor am spus ca orice victorie va fi o sărbătoare pt noi și ca nu poți fi supărat la înfrângeri. Când antrenorul lor in ultimul sfert nu se aude și făcea semne in jurul urechii ca degeaba da indicații ca nu se aude, asta spune ceva de atmosfera creată. Ultimele 5 minute din sf4 a fost ceva de vis.
Justin Simon ,
cu 3 ani în urmă (06.04.2022) Raspundedoar ce a fost "Posterized"(precum spun americani). A ajuns cap de afis, un adevarat highlight pentru el.
haide U-BT.
Meci
cu 3 ani în urmă (06.04.2022) RaspundeIn care fiecare si-a facut partea sa: atat echipa din teren cat si spectatorii din sala. Felicitari tuturor!
felicitari
cu 3 ani în urmă (06.04.2022)pentru victorie si mai ales pentru joc. merita felicitari toata echipa impreuna cu antrenorii, si bineinteles publicul. a fost fantastic. Clujul are cea mai tare echipa de cind tin minte. mult succes mai departe
...
cu 3 ani în urmă (06.04.2022)Un super meci. Felicitari jucatorilor si staff-ului tehnic.
Sper
cu 3 ani în urmă (06.04.2022) Raspundesă NU ne vedeam pe 19 aprilie. Dar dacă o fi... atmosfera să fie cel puțin aceiași. Și de ce nu și rezultatul. HAIDE U !
Încă o bucurie! Bravo U!
cu 3 ani în urmă (07.04.2022)Un meci wow! Spectacol atât în teren cât și în tribune, emoții și o victorie grozavă!
Avem prima șansă, în această serie, la calificarea în final four. Dacă totul merge bine și vom ajunge acolo, cred că vom întâlni Baxi Manresa care par foarte puternici, dar cine știe ce se poate întâmpla, iar în finală, dacă ai întâlni Hapoel Holon pe care îi știi deja ... sunt deocamdată în lumea viselor. Echipa va lua pas cu pas. Deja tot ce se întâmplă este bonus, însă să credem cu adevărat că putem și mai sus, tot mai sus.
Mulțumim U pentru că putem avea parte de asemenea meciuri!
HAIDE U!
Totusi
cu 3 ani în urmă (07.04.2022)Baxi a bătut Real Madrid acasă la ei acum vreo 2/3 etape. Dacă ajungem in f4 chiar dacă pierdem toate meciurile la diferența de 20 pcte nu ma supăr.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!