Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

VIDEO. Recuperarea lui Cooper care a dus Sibiul în prelungiri

VIDEO. Recuperarea lui Cooper care a dus Sibiul în prelungiri

CSU Sibiu s-a impus inextremis în partida de sâmbătă seară desfășurată pe teren propriu în compania SCM Timișoara, după 45 de minute de timp efectiv, scor 100-96. Elevii pregătiți de Dan Fleșeriu au avut de remontat un deficit de 3 puncte în mai puțin de 15 secunde pentru a ajunge în prelungiri, iar Chris Cooper a fost omul serii pentru galben-albaștrii.

Dragan Petricevic le-a spus jucătorilor să-l trimite la libere pe Chris Cooper, iar Komatina a execut sfaturile venite din partea antrenorului său. Doar că Cooper a reușit un three point play greu de realizat: a marcat prima liberă, a ratat-o pe a doua și a recuperat-o tot el pentru a înscrie un coș de două puncte, cu 7 secunde înainte de final, pentru a egala situația la 84.

Însă conform înregistrărilor video, pivotul american și-ar fi creat un avantaj prin intrarea la recuperare înainte ca mingea să atingă inelul, aspect echivalent cu acordarea posesiei pentru echipa oaspete. Arbitrul care se afla în dreptul liniei de libere a fost Bogdan Podar, arbitrul principal al întâlnirii. 

Antrenorul Timișoarei ne-a declarat că de pe bancă a observat că Cooper a călcat linia înainte ca mingea să atingă inelul, însă nu a protestat de teama unui fault tehnic, fiind avertizat în acest sens pe parcursul meciului.

Dacă așa s-a văzut pe înregistrare, atunci e totul evident. Nu am prea multe de adăugat, decât că eu am observat același lucru și am transmis după meci președintelui că Cooper a călcat linia înainte ca mingea să atingă inelul, iar el mi-a dat dreptate. Nu am protestat de teama unui fault tehnic care putea să fie decisiv în acele momente, dar asta nu înseamnă că nu am văzut faza respectivă. De pe bancă se vede altfel decât din tribună.

În prelungiri, Chatman a fost omul decisiv pentru sibieni cu 10 puncte marcate din totalul de 16 înscrise de echipa gazdă.

2 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu mihaitha :

    Aiurea
    Noroc cu inregistrarea video care demonstreaza cum vorbeste Petricevic prostii. Poate oricine sa vada pe video cum talpa lui Cooper atinge podeaua imediat dupa ce mingea ricoseaza din inel. Pentru cine e sceptic, se poate da si viteza de redare la Youtube la viteza de .25.

    cu 4 ani în urmă (25.11.2019) Raspunde
  • BC CSU Sibiu @lexCSU :

    Cancan vs ipocrizie
    Ce vrajeala ieftina pe Dragan Petricevic, se vede foarte clar ca absolut nimeni de pe banca Timisoarei nu s-a uitat la picioarele lui Coop in acel moment. De altfel, pot sa bag mana in foc, ca nimeni din sala nu a facut-o, nici spectatorii, nici jucatorii, nici staff-urile echipelor si nici macar arbitrii. Dupa vizionarea reluarii fazei la viteza mica, se poate observa ca pasul lui Cooper a plecat înainte de a atinge mingea inelul, dar a făcut contact cu zona de recuperare abia după ce mingea a lovit inelul si era pe o traiectorie de întoarcere/ricosare. Prin urmare, in opinia mea, fara nicio urma de subiectivism, interventia jucatorului a fost regulamentara, la limita e adevarat, dar a fost o faza foarte dificila pentru arbitrii.

    cu 4 ani în urmă (26.11.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!