Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Virgil Căruțașu: ”Ne așteptam să fie un meci foarte greu cu Craiova!”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
25.11.2012

Veteranul bucureștenilor  recunoaște valoarea adversarilor și crede că atitudinea acestora poate face meciul mult mai dificil decât te aștepți.

A fost o victorie muncită, ne așteptam să fie un meci greu deoarece Craiova este o echipă bună, care se bate pentru fiecare minge. Dar am reușit să câștigăm chiar în ultimul sfert.

Căruțașu spune că rezervele CSM-ului, care au marcat 19 puncte în această partidă, 7 dintre ele în ultimul sfert, au avut un cuvânt greu de spus și se bucură că datorită prestației lor au evitat căderea din joc pe care o aveau mai mereu parcursul reprizei secunde

Da, a contat foarte mult și mă bucur pentru că noi, mai ales pe teren propriu, în primele două sferturi jucăm bine, iar în sfertul 3 avem o cădere. Acum am reușit să revenim în meci pe finalul sfertului 3 și să câștigăm în sfertul 4.

Referitor la evoluțiile mai slabe din debutul sezonului (înfrângeri cu Timișoara, prestație dezamăgitoare cu Ciucul, ratarea calificării în sferturile Cupei României), ”Gilă” crede că ele s-au datorat problemelor medicale din lot.

Am început greu (sezonul, n.r.) pentru că am avut mulți accidentați. Ne antrenam în 5-6, maxim 7 jucători. După meciul de la Timișoara, când au revenit jucătorii accidentați, eu zic că am arătat forma de anul trecut.

CSM București a învins pe SCM U Craiova cu 87 – 78 într-o partidă din cadrul etapei a IX-a a LNBM și are o linie de clasament formată din 7 victorii și 2 înfrângeri.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!