Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Vitaly Stepanovski: „Dacă totul merge bine miercuri, avem șanse mari de calificare”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
25.10.2022

Vitaly Stepanovski: „Dacă totul merge bine miercuri, avem șanse mari de calificare”

Miercuri, 26 octombrie, SCM U Craiova revine pe teren propriu în FIBA Europe Cup, primind vizita lui Norrkoping Dolphins. Oltenii au câștigat primele două jocuri din sezonul regulat și, cu un succes în fața suedezilor, ar face un pas important spre calificarea în faza următoare a competiției.

Înaintea acestei partide, Vitaly Stepanovski a fost prezent la conferința de presă și a vorbit despre lotul echipei și oboseala cumulate în această perioadă.

„Da, avem destui jucători. Avem lotul complet și avem jucători pentru toate cele trei competiții în care evoluăm. Evident, nu este ușor pentru că nu avem prea mult timp de pregătire, avem puține antrenamente. Dar această situație este normală pentru toate cluburile care evoluează în cupele europene. Avem lotul complet, toată lumea e sănătoasă și suntem gata pentru ce urmează.

În cele din urmă, va trebui să evoluăm și în fața adversarilor mai puternici. Evident, startul nostru în campionat nu este tare bun, am evoluat în fața Clujului și Piteștiului. FC Argeș ne-a așteptat 6 zile și a avut timp să se pregătească pentru noi, a jucat cu multă energie. Începutul de meci a arătat asta. Noi am încercat să îi prindem din urmă și, la final, am fost foarte aproape, însă am pierdut. Da, cu siguranță, nu au fost ușoare aceste jocuri, însă acesta este programul și trebuie să fim mai puternici, iar mai încolo ne va fi mai ușor.”

Tehnicianul ucrainean a continuat prin a vorbi despre adversarul de miercuri, Norrkoping Dolphins, campioana en-titre a Suediei.

„Le-am urmărit cele două jocuri cu Voluntari și Crailsheim, dar și ultimul meci din liga suedeză. E o echipă bună și experimentată pe care eu o cunosc foarte bine fiindcă am jucat împotriva lor în urmă cu șapte ani. A crescut mult în ultima perioadă, au trei străini foarte buni și încă doi străini cu pașaport suedez. Au învins-o pe Crailsheim în prelungiri și au jucat bine în prima repriză împotriva lui Voluntari. Au mulți shooteri și joacă un baschet foarte rapid. Trebuie să îi încetinim și să îi forțăm să joace un baschet lent. De asemenea, trebuie să fim extrem de concentrați la shooterii lor.”

Vitaly a discutat și despre atmosfera pe care o așteaptă mâine în Sala Polivalentă din Craiova.

„Desigur, pentru noi este tare important să jucăm cu sala plină. Tot ce facem, facem pentru suporterii noștri. Mereu îmi doresc să văd sala plină. Pe noi suporterii ne ajută foarte mult în fiecare meci, nu doar în FIBA Europe Cup.”

Nu în ultimul rând, Stepanovski a prefațat șansele la calificarea în faza următoare a competiției pentru echipa sa, dar și despre cheia jocului de mâine.

„Vrem să luăm fiecare meci la rând. Da, ai dreptate, dacă totul merge bine miercuri, atunci avem șanse mari de calificare în runda următoare. Dar mai e mult până acolo. Nu știm ce va fi. Contează fiecare posesie, fiecare atac, fiecare apărare. Dacă se întâmplă ca două sau trei formații să aibă același bilanț, atunci va fi interesant. Evident, eu nu mă gândesc la asta, ci vreau să luăm fiecare joc în parte și să încercăm să câștigăm toate partidele. Nu vreau să ne gândim la puncte. Cu siguranță, îmi doresc să dăm maximul în fiecare meci și să terminăm pe primul loc.”

Așa cum am spus înainte, cheia principală va fi apărarea. Trebuie să îi încetinim, să fim atenți la shooterii lor și să ne folosim cu inteligență oportunitățile din ofensivă.”

Partida din Sala Polivalentă are loc miercuri, 26 octombrie, la ora 19:00, și poate fi urmărită, în direct, pe canalul de YouTube al FIBA.

*foto: scmcraiova.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!