Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Vitaly Stepanovski: „Nu cred că e un rezultat slab pentru o primă participare”

Vitaly Stepanovski: „Nu cred că e un rezultat slab pentru o primă participare”

SCM U Craiova se pregătește de confruntarea cu Niners Chemnitz, din etapa a șasea a fazei secunde din FIBA Europe Cup. Oltenii își doresc să obțină prima victorie în grupa I și să le ofere fanilor un motiv de bucurie înainte de părăsirea acestei competiții.

Iată ce a declarat Vitaly Stepanovski, antrenorul principal al Craiovei:

În primul rând, legat de următorul meci...ok, nu mai avem șanse la calificarea în faza următoare dar fiecare partidă este foarte importantă, atât pentru mine, cât și pentru jucători. Noi trebuie să învățăm din fiecare duel, în special jucătorii care nu au primit atât de multe minute în FIBA Europe Cup. Jucăm acasă și vom da maximul pentru a câștiga.

Tehnicianul alb-albaștrilor a vorbit și despre participarea formației sale, în premieră, în FIBA Europe Cup:

În legătură cu participarea în această competiție, a fost o experiență foarte bună pentru club, mai ales că este prima oară în istorie când jucăm în FIBA Europe Cup. Am câștigat prima grupă, ne-am calificat în Top 16 așa că nu cred că e un rezultat slab pentru o primă participare. Acum știm în ce moment trebuie să fim mai buni, ca echipă. A fost o experiență bună și trebuie să privim înainte și să corectăm greșelile făcute. Suntem profesioniști. Meci de meci ne facem treaba la maxim. Evident, suntem bucuroși că am făcut istorie.

Duelul dintre SCM U Craiova și Niners Chemnitz va începe la ora 19:00 și va putea fi urmărit, în direct, pe canalul de YouTube al FIBA.

*foto: fiba.basketball

4 comentarii la aceasta stire:
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Limba sau orgoliul cand o luam razna?
    Pai ce facem,nea Vitaly?Incepi bine si spui ca e un rezultat bun pentru o prima participare,da suntem de acord,ai aprecierea noastra sincera!Acceptam si daca vrei sa plusezi,este un rezultat peste asteptari,in premiera pentru noi,o performanta pentru un club ca al nostru fara un trecut semnificativ in baschet,felicitari!Dar lucrurile se cam incheie aici,chiar sa nu ducem in derizoriu scrisul asta de istorie,ca nu ai castigat cupa si nici nu te-ai calificat cu o echipa numai de romani sau cu jumate juniori sau mai stiu eu ce ar fi indreptatit sa facem trimitere la scrierea istoriei!
    Apleaca-te matale la munca si rezultatele curente,ca am ajuns sa fim ciuca bataii unor echipe fara niciun fel de veleitati prin amaratul nostru de campionat si mai vorbim dupa,zrozumis?

    cu 1 an în urmă (07.02.2023) Raspunde
  • Suporterrrr :

    Buzestii
    Chiar asteptam un comentariu de-al tau dupa meciul cu Constanta. Inca astept sa iti scrii parerea despre meci.

    cu 1 an în urmă (07.02.2023)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      @suporterrrr
      Uneori ti se face lehamite si pur si simplu treci peste...Dezamagirea este cu atat mai mare cu cat Constanta,care nici nu e vreo echipa "grea", a jucat foarte slab si adesea dupa ureche si am reusit totusi sa pierdem...Atat distantarea gazdelor,cat si revenirea noastra nu au avut loc pe fondul unor ajustari ale jocului sau concentrarii jucatorilor echipelor,ci urmare a haosului oponentilor.Daca ai si curiozitati punctuale,intreaba-ma si iti voi raspunde.Sunt dezamagit,aveam alte asteptari de la noi,oricum felicitari gazdelor pentru victorie!
      P.S.Vad ca s-a molipsit si Gicu...asa ca poate ii explica vreun binevoitor ca s-au consemnat niste focuri de arma si pe la Princetown,dar in istorie au intrat Saratoga sau Gettysburgul...

      cu 1 an în urmă (08.02.2023)
    Raspunde
  • Suporterrrr :

    .
    Voiam doar sa stiu cum ti s-a parut jocul per total. Ma asteptam sa vad mult mai multe de la Gicu si eram ferm convins ca cei de la CT nu il pot opri atat de usor. Fara sa fiu rautacios, cativa dintre strainii vostri sunt maxim de Liga 1 in Romania, nicidecum LNBM. But who knows, poate la anul se va schimba ceva in departamentul de scouting al Craiovei. Sa il tii pe Johnson la 11 puncte marcate si sa iti dea Cebasek 27… da de gandit

    cu 1 an în urmă (08.02.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!