Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Vlad Moldoveanu învins de Franklin, Denison și Comagic

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
07.02.2015

PGE Turow Zgorzelec a suferit cea de a treia a înfrângere a sezonului regulat din Polonia. Campioana en-titre a fost înfrântă în propriul fief de Polski Cukier Torun. Echipa lui Vlad Molodoveanu a cedat cu scorul de 86-90, în fața echipei la care evoluează foștii echipieri ai lui CSM-U Oradea, Will Franklin, Sean Denison și Zarko Comagic.

Vlad Moldoveanu a terminat cu 0 pe linie în meciul cu Polski Cukier Torun. Internaționalul român nu a evoluat decât 7 minute, timp în care a ratat o aruncare de 3 puncte și alta de la 2 puncte.

Sean Denison a fost cel mai bun jucător al partidei. Pivotul canadian a terminat în double-double, 20 de puncte și 12 recuperări, lângă care a mai adăugat 2 pase decisive și un capac. Index-ul de eficiență al lui Sean Denison a urcat la 27 de unități.

Will Frnaklin a făcut și el un meci excelent. Conducătorul de joc american a reușit 19 puncte, 6 recuperări și 8 pase decisive în 35 de minute jucate, pentru 20 la eficiență. Zarko Comagic a jucat timp de 15 minute și a reușit 4 recuperări, 5 recuperări și 2 pase decisive.

PGE Turow se menține pe primul loc în Polonia, cu 15 victorii și 3 înfrângeri. Polski Cukier se află abia pe poziția a 10-a cu 7 victorii și 12 înfrângeri.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!