Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Vlad Negoițescu: „Este evident că am fost sau suntem puțin obosiți”

Eduard Popa

Eduard Popa
17.11.2018

vlad negoitescu steaua dinamo

CSA Steaua va întâlni Dinamo Știința București, pe teren propriu, în etapa a șaptea a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Steliștii au mica criză, după ce nu au reușit o victorie în ultimele trei etape din LNBM. Vlad Negoițescu, unul dintre veteranii lotului, a vorbit într-un scurt interviu pentru totalbaschet despre începutul mai greu din acest sezon, dar și despre duelul cu Dinamo Știința.

Cum e atmosfera la echipă, după prestațiile mai puțin reușite din ultima perioadă?

Chiar dacă jocul nostru nu a strălucit în ultima perioadă, suntem conștienți că nu avea cum. Atmosfera este una bună și știm că în momentul în care ne vom putea antrena, nu doar călători și juca meciuri, se va vedea imediat în calitatea jocului nostru.

Ați jucat până acum cu o rotație scurtă, din 3 în 3 zile, atât din cauza rotației scurte cât și din cauza accidentărilor. Resimțiți vreo oboseală după acest program mai degrabă infernal de la începutul sezonului?

Este evident că am fost sau suntem puțin obosiți. Au fost meciuri când am jucat în 6-7 jucători. Nu e ușor, mai ales când joci miercuri-sâmbătă. Dar asta nu e o scuză, suntem plătiți pentru a juca baschet. Orice jucător prefer să joace meciuri decât să se antreneze.

Ești unul dintre puținii continuatori ai proiectului CSM Steaua. Ai prins mai multe dueluri cu Dinamo. Cum e rivalitatea Steaua-Dinamo în baschet? E la fel ca la alte sporturi?

Din păcate nu am reușit să trăiesc această rivalitate din două motive. Diferența de valoare a fost mai mereu net în favoarea Stelei. Al doilea motiv și cel mai supărător este prezența fanilor la meciurile noastre. Din păcate nu reușim să umplem constant o sală care nu ar fi greu de umplut. Prin intermediul acestui interviu chiar rog din suflet galeria Stelei (care a fost de câteva ori la meciuri) să își facă prezența mai des. Avem nevoie de voi!

Chiar așa, ce părere ai despre proiectul celor de la Dinamo Știința?

Proiectul celor de la Dinamo Știința este unul foarte interesant. Au unul dintre cei mai buni antrenori români, niște copii talentați care primesc încredere și câțiva străini cu o calitate baschetbalistică bună spre foarte bună. Timpul va spune dacă toate aceste ingrediente vor fi cele necesare pentru un baschet calitativ și rezultatele dorite.

Când crezi că veți ajunge să vă atingeți potențialul, dat fiind felul în care s-a format echipa, și ce obiectiv aveți pentru acest sezon?

Obiectivul meu principal este să termin sezonul în iunie. Oricine gândește altfel, indiferent de echipa la care joacă, cred că greșește. Sper să prindem forma maximă la sfârșit de Top 6. În primul rând însă trebuie să muncim sa ajungem acolo. După care să fim în formă și în playoff. În momentul în care vom reuși să ne antrenăm constant la o anumită intensitate, sunt convins că și jocul nostru va căpăta o altă formă.

CSA Steaua – Dinamo Știința București se joacă sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 20:45, în sala Regimentului de Gardă Mihai Viteazu. Partida va putea fi urmărită pe Digi Sport 4.

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!