Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Vladimir Arnautovic: "Am pierdut două mingi când nu aveam voie acest lucru"

Claudia Truşcă

Claudia Truşcă
11.12.2011

Duminică 11 decembrie, în cadrul etapei a 13-a CSU Asesoft Ploieşti a suferit o grea înfrângere pe teren propriu împotriva “tigrilor” de la BC Mureş Tg.Mureş. Cu această ocazie, totalbaschet.ro a stat de vorbă cu tehnicianul prahovenilor, Vladimir Arnautovic, care ne-a declarat că nu poate să îi reproşeze lui Dzambic posesia pierdută şi că acest an este unul plin de surprize.

Ce nu a mers în meciul cu BC Mureş?

Nu au mers primele două sferturi, ei au avut un şut de trei puncte senzaţional, 72%, zece băgate. Acolo s-au demoralizat un pic jucătorii mei, chiar dacă nu era o diferenţă mare, 10 puncte, drept dovadă am revenit. Şi procentajul de două puncte a fost slab, şi am pierdut două mingi la sfârşitul unde chiar nu aveam voie să pierdem.

Îi puteţi reproşa ceva lui Dzambic de acea minge pierdută?

Se mai întâmplă acest lucru, asta este, nu a vrut s-o piardă, normal că nu. Nu aveam voie să pierdem mingi de la jucători care sunt experimentaţi, dar se întâmplă.

Aveţi 4 înfrângeri în 13 etape, este mult?

Este mult ce să zic, dar anul acesta s-a văzut şi la alte meciuri că este unul plin de surprize, aşa că este posibil ca fiecare să bată pe fiecare, mai ales că Mureşul este o echipă bună.

În iarnă se preconizează mai multe transferuri. Ce ne puteţi spune despre acest zvon?

Nu ştiu, mai vedem, nu ştiu nici eu, deci trebuie să ne grăbim imediat ce se termină turul. Mai avem meciul cu Timişoara care este pe primul loc şi trebuie să vedem cum să reuşim acolo. După avem cu CSM Bucureşti şi la iarnă ne grăbim. Ce şi cum mai departe nu pot să vă spun mai multe.

Foto: Radu Roşca 

1 comentariu la aceasta stire:
  • tarabostes :

    joc
    Ca simplu spectator al meciului dintre Asesoft si Mures si fara a incerca sa sugerez ca ii dau sfaturi lui Arnautovic, un lucru m-a nedumerit: Capusan a jucat exasperant de slab pe tot parcursul meciului. Nu numai ca are procentaje slabe la aruncari etc dar a facut si numeroase greseli in joc. A jucat 24 min (mult zic eu pentru prestatia sa slaba; mai mult a perseverat in aruncari..ratate). A fost insa cu obstinatie tinut in teren. Imi amintesc ca rolul invers al lui Capusan (de a fi tinut exasperant de mult pe banca) era pe vremuri alocat lui Ilic. As vrea sa cred ca tinerea in teren sau pe banca in mod exagerat a unui jucator nu este o marota a antrenorului. Nu dramatizez rezultatul de ieri (practic nu ai numarul suficient de jucatori de nivel satisfacator pentru a avea performanta la nivel superior); campionatul e lung si, zic eu, mult mai slab decat in anii trecuti. Astept insa vacanta de iarna in care sper sa vad schimbari structurale la Asesoft in echipa. Sper sa fie insa si banii necesari..de aici incepe performanta.

    cu 12 ani în urmă (12.12.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!