Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Vladimir Arnautovic: “Nu pot spune că e o mare performanță dacă am câștiga SuperCupa”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
23.09.2014

CSU Asesoft Ploiești și Energia Târgu Jiu se vor duela miercuri, 24 septembrie, în Sala polivalentă Dinamo pentru SuperCupa României. Antrenorul campioanei României, Vladimir Arnautovic, nu vede un lucru ieșit din comun dacă echipa sa ar câștiga acest trofeu. Tehnicianul sârb spune că acest trofeu nu este unul așa valoros mai ales că se află abia la a doua ediție. Chiar și așa, „Dado” așteaptă un meci bun din partea echipei sale, ca o repetiție pentru EuroCup mai ales că ploieștenii vor putea folosi toți jucătorii străini:

„Orice victorie este importantă mai ales într-un meci oficial. Bineînțeles că vom trata meciul foarte serios dar nu pot spune că este unul dintre cele mai importante meciuri din sezonul acesta. Ar fi bine să câștigăm, este un meci oficial, jucăm cu toți străinii, un meci foarte bun de pregătire pentru EuroCup. Este normal să încercăm să câștigăm și trofeul acesta dar nu pot spune că e o mare performanță dacă am câștiga SuperCupa, anul trecut nici nu s-a jucat, acum doi ani s-a jucat pentru prima dată deci acest trofeu nu are o valoare așa mare.”

Întrebat dacă o victorie ar fi răzbunarea perfectă în fața Energiei după eliminare din semifinalele Cupei României din sezonul trecut, Vladimir Arnautovic spune că nici nu se gândește la așa ceva și acest meci este la fel ca oricare altul:

„Nu pot să spun că e răzbunare, am jucat și în playoff sezonul trecut și a fost 3-0 pentru noi. Nu mai putem vorbi de răzbunare. Este un meci ca și oricare altul, ar fi bine să-l câștigăm dar nu trebuie să fim euforici dar meciurile grele abia încep plus că așteptăm și grupa din EuroCup și nu vreau să pun mare accent pe meciul acesta.”

foto: Răzvan Păsărică

2 comentarii la aceasta stire:
  • YMCA alin67 :

    dado
    Dupa ce castigi de atatea ori campionatul si cupa,uneori meritat,incepi sa crezi ca esti cel mai bun. Totusi trebuie sa-ti respecti adversarul,oricare ar fi el si in orice meci. Mai ales atunci cand ai facut atata tevatura, amenintand cu neprezentarea daca nu esti lasat sa joci cu toti strainii. Daca nu puneai accent pe acest meci puteati sa stati toti sa asteptati grupa. Dado,putina modestie si respect cred ca ti-ar prinde bine.

    cu 9 ani în urmă (23.09.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca opreamarius :

    memorie scurta
    Dado ai uitat deja ca Energia a eliminat Asesoftu din Final Four?Ar trebui sa vorbesti cu respect oricare ar fi adversarul dar poate ca nu ai invatat asta:) ce poti sa ceri de la un antrenor mediocru:D?

    cu 9 ani în urmă (23.09.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!